Trăim într-o societate marcată de consum. Dezvoltarea industriilor și serviciilor de tot felul sunt dependente de acest factor. În acest context consumatorul, privit ca una dintre numeroasele piese ce țin în mișcare această mașinărie complexă, trebuie tratat cu respect, cu prioritate și mai ales cu onestitate.
Dacă în trecut respectul față de consumator era aleator, astăzi există legi care îl apără și trebuie respectate, pentru bunăstarea noastră, a tuturor.
Pentru noi este un domeniu insuficient explorat. Încă există oameni care nu-și identifică, nu își asumă calitatea de consumator. Să nu uităm că în România anului 2017 conceptul de protecția consumatorului este încă incorect perceput, frecvent fiind limitat în mentalitatea oamenilor la o reclamație, atunci când primesc un produs defect ori le este vândut un aliment expirat. Cu toate acestea legislația a avansat, există măsuri care apără consumatorul inclusiv în domeniul vânzărilor online ori atunci când serviciile pe care le plătește nu sunt efectuate la timp.Țările cu experiență în domeniu au avansat, consumatorii sunt studiați, incluși nu doar în statistici ci și în tipologii, aria de reglementări care îi apără de abuzuri s-a extins și diversificat iar oamenii apelează conștient la aceste măsuri.
În plus, calitatea serviciilor, a produselor și procedurilor de marketing și publicitate conferă nu doar sentimentul de siguranță al consumatorului autohton dar contribuie indirect la reflectarea imaginii României în lume. De aceea acest domeniu trebuie asumat și dezvoltat, pentru a putea depăși un handicap evident, pentru a ajunge din urmă statele care au evoluat în acest sens și din a căror experiență ne putem inspira.
Această aniversare ne amintește că românilor trebuie să le fie respectate drepturile, că proiectele și campanile în beneficiul cetățenilor sunt o necesitate a momentului iar demersul început de INFOCONS trebuie salutat și sprijinit zi de zi, prin implicare, bună informare și responsabilitate.
Prin activitatea sa, FACIAS apără cetățenii împotriva abuzurilor, implicit pe consumatorii români și va fi mereu alături celor care participă activ și consecvent la dezvoltarea unei piețe în care drepturile consumatorului sunt respectate.