Universitatea Națională de Apărare Carol I
Comandantul ( Rectorul ) Universității Naționale de Apărare Carol I
General de flotilă aeriană dr. Eugen Mavriş
Ziua Proprietății Intelectuale, sărbătorită în fiecare an pe 26 aprilie, are o însemnătate aparte în respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Mediul academic operează cu dreptul de autor, care protejează – printre altele – creaţia ştiinţifică, pe care şi Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” o edifică. Prin intermediul studenţilor şi cursanţilor noştri, încurajăm creativitatea, pe care o considerăm esenţială în dezvoltarea durabilă a unei societăţi moderne.
Am deosebita plăcere să vă felicit cu ocazia celei de-a douăzecea aniversări de la apariţia asociaţiei InfoCons, organizaţie care participă în mod activ în favoarea respectării drepturilor consumatorilor, luptând împotriva calităţii îndoielnice a produselor şi serviciilor, încurajând publicul către un comerţ la nivelul standardelor Uniunii Europene.
Recunoaşterea pe plan naţional şi internaţional de care vă bucuraţi, ca urmare a demersurilor în domeniul educării, reprezintă garanţia unui nou tip de atitudine cu care consumatorul şi comerciantul din ţara noastră trebuie să fie înzestrat, iar rezultatele notabile pe care le obţineţi în această direcţie, nu fac altceva decât să valideze prestanţa InfoCons.
În numele cadrelor şi studenţilor Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, dar şi al meu personal, dorim tutoror membrilor echipei, putere de muncă, alături de cele mai bune realizări în activităţile pe care le întreprindeţi!
La mulți ani, de Ziua Proprietății Intelectuale, la mulţi ani, InfoCons!