Scurt istoric

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – ULBS este una dintre cele mai vechi universităţi din România, fiind continuatoarea  unei tradiţii de peste 225 de ani de învățământ universitar la Sibiu.

Inceputurile învăţământului superior sibian au fost marcate de iniţierea în anul 1786 a Cursului Preparandial de învăţători din Sibiu – una din primele instituţii şcolare cu caracter pedagogic din Transilvania. În anul 1850, Cursul Preparandial din Sibiu şi-a modificat profilul, devenind un Institut Teologico-Pedagogic de Grad Superior care a oferit iniţial cursuri de doi ani şi, începând cu anul 1861, cursuri de trei ani; simultan a fost înfiinţată o secţie pedagogică cu un program de studii de patru ani. În paralel s-a organizat şi cursul de pregătire a viitorilor preoţi din eparhia ortodoxă românească a Transilvaniei, marcând începutul învăţământului teologic din Sibiu.

Pe toată durata refugiului 1940-1945 a existat aceeaşi structură pe facultăţi, catedre, institute, sub coordonarea eminentului istoric Silviu Dragomir, ales președinte al Universității. Alături de acesta sunt de menționat numele unor iluștri oameni de cultură precum Lucian Blaga (patronul universității sibiene începând din anul 1995), Ioan Lupaș, Constantin Daicoviciu, Emil Racoviță, Emil Hațieganu, Onisifor Ghibu, ce au ținut conferințe, au constituit cenacluri literare și au permis dezvoltarea cultural-socială a orașului Sibiu.

Sibiul a câștigat, în perioadă de răscruce pentru istoria României de la începutul anilor „40, o universitate și dorința de a menține o viață universitară și după reîntoarcerea Universității „Regele Ferdinand I” la Cluj începând cu anul 1945. Acest deziderat a trebuit să aștepte mai bine de 20 de ani, împlinindu-se în anul 1969 când ia ființă Facultatea de Filologie și Istorie din Sibiu ca secție a Universității din Cluj-Napoca, alăturându-i-se apoi specializări precum Drept sau Mecanică și devenind Institut de Învățământ Superior independent (1976-1985).

În conformitate cu prevederile Decretului nr. 225 din 5 martie 1990, primul an universitar – 1990-1991 – al noii structuri a inaugurat cursurile a cinci facultăți: Facultatea de Litere, Istorie și Drept, Facultatea de Științe, Facultatea de Medicină, Facultatea de Inginerie și Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare și Textile, adăugându-se, prin Protocolul nr. 1375 din 27 septembrie 1991, la aceste cinci facultăți, Institutul Teologic Ortodox de Grad Universitar „Andrei Șaguna”, devenit astfel Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”.

La 12 mai 1995, când s-au împlinit 100 de ani de la nașterea marelui poet și filozof Lucian Blaga, Universitatea din Sibiu a primit aprobarea oficială de schimbare a numelui în Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

În prezent ULBS are în componență 9 facultăți:

  • Facultatea de Teologie,
  • Facultatea de Drept,
  • Facultatea de Litere și Arte,
  • Facultatea de Inginerie,
  • Facultatea de Științe Socio-Umane,
  • Facultatea de Științe,
  • Facultatea de Medicină,
  • Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului
  • Facultatea de Științe Economice.

 

Date de contact:

Structură Adresă Telefon Email
Cancelarie Rector Bd-ul. Victoriei, Nr.10, Sibiu, 550024, România +40-(269) 21.81.65 rectorat@ulbsibiu.ro
Direcţia Generală Administrativă +40-(269) 21.77.79, int. 111 administratie@ulbsibiu.ro
Secretar sef universitate +40-(269) 21.77.79, int. 106  
Facultatea de Drept Calea Dumbravii, Nr.34, Sibiu, 550324, România +40-(269) 23.32.95 drept@ulbsibiu.ro
Facultatea de Litere şi Arte Bd-ul.Victoriei, Nr.5-7, Sibiu, 550024, România +40-(269) 21.55.56 litere@ulbsibiu.ro
Facultatea de Inginerie Str. Emil Cioran, Nr.4, Sibiu, 550025, România +40-(269) 21.79.28 inginerie@ulbsibiu.ro
Facultatea de Ştiinţe Str. Ion Raţiu, Nr.5-7, Sibiu, 550012, România +40-(269) 21.66.42 stiinte@ulbsibiu.ro
Facultatea de Medicină Str. Lucian Blaga, Nr.2A, Sibiu, 550169, România +40-(269) 21.23.20

+40-(269) 43.67.77

medicina@ulbsibiu.ro
Facultatea de ŞAIAPM Str. Ion Raţiu, Nr.5-7, Sibiu, 550012, România +40-(269) 21.13.38 saiapm@ulbsibiu.ro
Facultatea de Ştiinte Economice Calea Dumbrăvii, Nr.17, Sibiu, 550324, România +40-(269) 21.03.75 economice@ulbsibiu.ro
Facultatea de Științe Socio-Umane Bd. Victoriei, Nr. 5 – 7, 550201, România +40-(269) 21.60.68 socio-umane@ulbsibiu.ro
Facultatea de Teologie Bd-ul. Mitropoliei, Nr.20, Sibiu, 550179, România +40-(269) 21.05.30 teologie@ulbsibiu.ro

 

Assist. Prof. Mircea Fuciu, PhD – Head of the ULBS Marketing Office

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal