Primăria Muncipiului Galați , Primar Ionuț – Florin Pucheanu – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

InfoCons Protectia Consumatorului Protectia Consumatorilor Primar Municipiul Galați Ionuț Florin Pucheanu

Primăria Municipiului Galați

Primar Municipiul Galați

Ionuț Florin Pucheanu

Protecția consumatorilor, esențială pentru dezvoltarea comunităților

Este important să punem mereu oamenii pe primul loc, prin tot ceea ce facem fiecare, iar Asociația InfoCons rămâne un reper în direcția respectării drepturilor consumatorilor și a informării acestora.

Acum iată că se împlinesc 20 de ani de promovare a acestui crez, al protecției consumatorilor, devenit pe bună dreptate o parte esențială a dezvoltării comunităților. Pentru că așteptările tuturor sunt foarte mari, iar calitatea serviciilor sau a produselor oferite trebuie să fie în aceeași linie indiferent de domeniu.

De aceea, la Galați zi de zi facem totul pentru eficientizarea și simplificarea serviciilor furnizate cetățenilor, unele dintre cele mai importante deziderate ale municipalității. Ne dorim să aplicăm cele mai bune măsuri de reducere a birocrației și să oferim servicii publice de calitate, să îmbunătățim și să simplificăm procedurile administrative. Iar acest lucru implică și digitalizarea serviciilor și transparentizarea activității instituției, pentru o interacțiune rapidă și eficientă cu cetățeanul. Am făcut pași importanți în această direcție și continuăm în aceeași notă. Spre exemplu, foarte multe aspecte sesizate de gălățeni își găsesc rapid o rezolvare datorită instrumentelor online pe care le-am pus la dispoziție.

Și asta pentru că administrația publică locală trebuie să comunice permanent cu cetățenii pe care îi reprezintă pentru a le facilita o participare activă la viața orașului, răspunzând astfel exigențelor actuale privitoare la transparența decizională. 

Există o serie de provocări în această direcție. De aceea, este important să colaborăm în continuare cu toții: autorități, societatea civilă, mediul de afaceri și toți cei care ne dorim tot ceea ce este mai bun pentru oameni. În încheiere, țin să vă mulțumesc pentru activitatea dumneavoastră deosebită și să vă felicit în mod public pentru toate acțiunile. Atunci când este implicare din partea tuturor, succesul este garantat și câștigători sunt oamenii.

La mulți ani InfoCons!

InfoCons Protectia Consumatorilor Protectia Consumatorului

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal