Prevenție : Corupţia şi criminalitatea organizată – InfoCons Protecția Consumatorilor vă informează !
Etimologia fenomenului corupţiei şi crimei organizate în România Societăţile traversate de accentuate procese de schimbare şi transformare se confruntă cu multiple probleme de devianţă, criminalitate şi corupţie, care ating nivele alarmante în ţările eliberate de regimul totalitarist, între care şi România. Corupţia, actele de speculă şi înşelăciune, facerile şi tranzacţiile ilicite, precum cele practicate de grupurile de crimă organizată, capătă o periculozitate socială sporită, fiind alimentate de dificultăţile economice pe care aceste ţări le-au cunoscut şi de lipsa de coerenţă legislativă şi de eficienţă a mecanismelor şi instituţiilor puterii, incapabile să asigure cadrul politico-juridic adecvat realizării reformei către un model de societate occidentală.
În special în perioada de tranziţie din anii 90, România a fost marcată de lipsa de competitivitate a economiei, de un sistem de protecţie socială deficitar şi neadaptat la realităţile sociale, de o scădere a nivelului de trai resimţit în special în zonele defavorizate ale societăţii, precum în mediul rural, şi exacerbat de devalorizarea monedei naţionale, de răsturnarea sistemului de valori, de manifestarea unei acute crize autoritare şi a lipsei de control social.
Sursa : Vulnerabilizarea Instituțiilor de Ripostă Anti-Crimă prin Relaționarea Dintre Corupție și Crima Transnaţională Organizată
Semnătura : Cătălin-Gabriel Butoi-Puţ


















