Comisia Europeană a aprobat o investiție în valoare de 47 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională, pentru a construi și echipa un spital de urgență în Cluj, care va deservi regiunea de nord-vest a României, predominant rurală.
Acest proiect constă într-un spital cu aproape 850 de paturi, dotat cu tehnologie avansată, care să asigure servicii medicale de urgență de o calitate mai bună și accesul la servicii medicale salvatoare de vieți. Spitalul va oferi îngrijiri medicale secundare și terțiare, dar și asistență medicală primară și servicii de bază, precum chirurgia generală și medicina internă.
Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: O mai bună calitate a vieții cetățenilor, indiferent de locul în care trăiesc, reprezintă principala prioritate a politicii de coeziune a UE. Prin faptul că le asigură tuturor pacienților servicii medicale adecvate, inclusiv celor care locuiesc în zone rurale îndepărtate, acest proiect contribuie la menținerea sănătății tuturor, fără excepții, ceea ce este deosebit de important în vremuri de pandemie globală.
Spitalul va aparține unei rețele de spitale regionale de urgență, menită să îmbunătățească sistemul de sănătate din România și să asigure o abordare multidisciplinară a tratării cazurilor complexe. În plus, acest proiect va spori accesul la asistență medicală pentru persoanele care trăiesc în zone rurale sau sărace. Acest lucru va contribui la asigurarea diagnosticării și a tratamentului timpurii și, astfel, la reducerea ratei mortalității și a dizabilităților pe termen lung. Nu în ultimul rând, spitalul va fi un mediu de lucru atractiv pentru medici și asistenți medicali, ceea ce va contribui, de asemenea, la combaterea fenomenului exodului de creiere din rândul personalului medical din regiune.
Se preconizează că proiectul va fi operațional începând din anul 2026.
Sursa: europa.eu