În numeroase ţări ale UE vă puteţi oficializa relaţia fără să vă căsătoriţi, prin intermediul parteneriatului înregistrat (numit uneori şi parteneriat civil).
Parteneriatul înregistrat le permite partenerilor să-şi oficializeze relaţia în faţa autorităţilor competente din ţara de reşedinţă.
În acest domeniu, legislaţia diferă enorm de la o ţară la alta – în unele state, această formă de uniune nu există sau, dacă a fost încheiată în altă ţară, nu este pe deplin recunoscută.
Când sunt implicate mai multe ţări europene, de exemplu pentru că v-aţi înregistrat parteneriatul în străinătate sau pentru că v-aţi mutat după înregistrarea acestuia, trebuie să aflaţi care este ţara a cărei legislaţie se aplică parteneriatului dumneavoastră. Acest lucru va avea consecinţe importante asupra drepturilor şi obligaţiilor care vă revin.
În unele ţări din UE, parteneriatul înregistrat este considerat echivalent sau comparabil cu căsătoria.
Țările UE ale căror legislații nu prevăd parteneriatele înregistrate:
- Bulgaria
- Italia
- Letonia
- Lituania
- Polonia
- România
- Slovacia
În ţările în care parteneriatul înregistrat este echivalent cu căsătoria, partenerii au aceleaşi drepturi în materie de imigrare: astfel, partenerul înregistrat vă poate însoţi dacă vă stabiliţi într-una din ţările respective.
Ţările care permit căsătoriile între persoane de acelaşi sex recunosc, în general, şi parteneriatele înregistrate încheiate în alte ţări între persoane de acelaşi sex.
În statele în care legea prevede o formă de parteneriat înregistrat, dar nu permite căsătoriile între parteneri de acelaşi sex, cuplurile de același sex care s-au căsătorit în străinătate vor beneficia, în general, de aceleaşi drepturi ca şi partenerii înregistraţi.
Cetăţenii europeni dependenţi financiar de partenerii lor înregistraţi trebuie să solicite drept de reşedinţă de la autorităţile din ţara în care se stabileşte cuplul, în baza dreptului lor de a-şi însoţi partenerul.
Pentru cetăţenii din ţări terţe, parteneriatul înregistrat este esenţial pentru obţinerea dreptului de a locui în UE.
Cuplurile care se stabilesc într-o ţară care nu recunoaşte parteneriatele înregistrate vor fi considerate ca având o relaţie de lungă durată atestată corespunzător. În consecinţă, autorităţile din ţara-gazdă trebuie să faciliteze intrarea partenerului şi obţinerea permisului de şedere de către acesta.
Drepturile în materie de proprietate şi pensie de întreţinere în cazul partenerilor înregistraţi nu se aplică la fel în toate ţările din UE: drepturile care derivă din parteneriatul înregistrat într-o ţară pot fi semnificativ diferite în alta.
Cum ar trebui să funcţioneze
Caz real: Dreptul de şedere în baza parteneriatului înregistrat
Nina (cetăţean al ţării A) vrea să se stabilească în ţara B din motive profesionale, împreună cu partenerul ei înregistrat, Hans, care este şomer.
Deşi ţara B nu recunoaşte parteneriatul înregistrat, faptul că a fost încheiat reprezintă dovada unei relaţii de lungă durată. De aceea, Hans o poate însoţi pe Nina, chiar dacă nu are venituri proprii.
Sursa : Europa.eu
){kind=link}