Biserica Crețulescu (sau Kretzulescu) este situată pe Calea Victoriei, în sectorul 1 al Capitalei, și este considerată ca fiind unul dintre cele mai valoroase monumente arhitecturale ale Bucureștiului de la sfârșitul perioadei de domnie a lui Constantin Brâncoveanu. Biserica a fost ridicată în numai 2 ani, între 1720 și 1722, ctitorită de Iordache Crețulescu și soția lui, Safta, fiică a domnitorului Constantin Brâncoveanu.
În apropierea bisericii, Crețulescu a construit și un han, la acea vreme aici situându-se bariera de nord a orașului, denumită atunci ,,La puțul cu Zale`. Între 1815 și 1859, au avut loc lucrări de renovare a bisericii, care au adus modificări arhitecturii inițiale, distrugând în întregime decorațiile exterioare. Fresca originală a fost înlocuită cu pictură realizată în ulei de Gheorghe Tattarescu.
Lăcașul a suferit încă o modificare între 1935-1936, întocmită după planurile arhitectului Ștefan Balș și a Comisiei Monumentelor Istorice. Tencuiala exterioară nu a fost refăcută, după ce cea inițială a fost complet distrusă în lucrările anterioare. Pictura în ulei a lui Tattarescu a fost îndepărtată, fiind preferată varianta inițială, fresca originală. Portretele ctitorilor, întocmite tot de Tattarescu, au fost păstrate.
Pe perioada comunistă, era planificată dărâmarea bisericii Crețulescu, însă a fost salvată datorită cererilor arhitecților vremii. A fost restaurată și la interior, și la exterior, după cutremurele din 1977 și 1989, lucrări realizate cu sprijinul preotului Paroh Vasile Răducă. Pictura veche a fost parțial spălată în 2003.
Astăzi, edificiul are fațade din cărămidă aparentă și panouri decorative, realizate tot din cărămidă. Pridvorul este sprijinit pe 6 coloane de piatră, iar fresca din interior arată scene din Apocalipsă, picturi oarecum bizare pentru perioada neo-bizantină. Tot în pridvor poate fi regăsit mormântul lui Emanoil C. Kretzulescu (1806-1878).
Policandrul bisericii este realizat în bronz emailat la casa Barbedienne din Paris, în 1837.
