La teleconferința organizată de Comisia Europeană, prin DG SANTE, cu toate statele membre s-au discutat aspecte legate de gestionarea situației generată de prezența Listeria monocytogenes în porumbul congelat (produs de compania Greenyard din Ungaria) și, posibil în alte produse de origine vegetală congelate produse de această firmă.
Cu acest prilej, au fost purtate discuții tehnice și a avut loc un schimb de opinii privind măsurile de gestionare a riscurilor întreprinse de către statele membre.
În urma discuțiilor, s-a propus ca pentru viitor să se menționeze pe etichetele acestui tip de produse recomandarea ca acestea să fie preparate termic, înainte de a fi consumate (Listeria monocytogenes se distruge prin tratare termică – fierbere).
-Ce trebuie să știți despre training-uri
S-a stabilit ca, în scurt timp, Comisia Europeană să transmită o informare pe acest subiect, care va cuprinde recomandări pentru a fi difuzate către consumatorii din toate statele membre.
De asemenea, s-a reiterat necesitatea ca autoritățile competente din statele membre să continue monitorizarea procedurilor de retragere a produselor companiei Greenyard din Ungaria.
ANSVSA monitorizează în continuare procedurile de retragere și rechemare ale firmelor distribuitoare și a celor care comercializează produsele congelate, incluse pe lista de distribuție comunicată.
Sursa: ANSVSA
– Standardul dublu de calitate, din nou în discuție
– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!
– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!