Astazi, 14 februarie 2013, reprezentantii A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons au participat la un seminar de informare, constientizare si instruire in cadrul proiectului ,,Servicii de cercetare pentru elaborarea studiului privind modalitatile de promovare la nivel national a sistemului Uniunii Europene (UE) de management de mediu si audit (EMAS) si de incurajare a participarii voluntare a organizatiilor in cadrul EMAS conform legislatiei europene in domeniul EMAS si a schemei comunitare de acordare a etichetei UE ecologice, asumate prin preluarea Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr.66/2010 din 25 noiembrie 2009 privind eticheta ecologica“, organizat de Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice prin Directia Evaluare Impact si Controlul Poluarii.
In cadrul acestui seminar, domnul Presedinte al A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons, Sorin Mierlea a sustinut o prezentare pe tema educarii si informarii consumatorilor privind etichetarea ecologica europeana, subliniind importanta constientizarii consumatorilor asupra acestei problematici, astfel incat alegerile lor sa fie facute in cunostinta de cauza.
Reprezentantii A.N.P.C.P.P.S. Romania-InfoCons au diseminat in cadrul evenimentului, materiale educativ-informative.
InfoCons – InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.