Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române
Cercetător Centrul European de Studii în Probleme Etnice
Mihail Ungheanu
Omul este o ființă socială a cărui dezvoltare și continua existență depinde de comunitatea sau din societatea din care face parte. Buna desfășurare a vieții omului, a vieții cotidiene depinde de existență instituțiilor care fac posibil acest lucru. Respectarea contractelor și a înțelegerilor dintre membrii unei comunități, asigurarea păcii sociale, ca și buna dezvoltare a facultăților și caracteristicilor fiecărui membru al societății este una din funcțiile pe care o societatea sau și statul trebuie să le asigure. Producerea de bunuri, și vânzarea lor, consumul fac parte din infrastructura care face posibilă existența umană. Legitimitatea existenței statului ca și a instituțiilor ce fac parte din componența acestuia este data de modul în care acestea își fac datoria față de cetățean, față de istoria și cultura poporului respectiv. Statul trebui să ofere cadrul legal, ca și infrastructura instituțională care să permită dezvoltarea unor cetățeni bine dezvoltați nu numai din punct de vedere fizic, dar șic are să poată prelua sarcinile impuse de asigurarea existenței și propășirii culturii și neamului din care fac parte. Protecția consumatorului are doi poli. Unul este cel reprezentat de către stat, iar altul de către cetățean. În mod ideal statul trebuie să își îndeplinească funcțiile care îi justifice existența și să oferă condiții necesare dezvoltării oamenilor, să ofere informațiile necesare existentei lor. Dar statul și instituțiile lui nu pot sau nu trebuie să fie cei ce prescriu sau iau decizii în locul consumatorilor. Reglementări privind protecția consumatorilor există încă din vremea dreptului roman[1]legate de defectele din diferitele bunuri comercializate. Ceea ce însă s-a schimbat din acele vremuri este dezvoltarea tehnologică foarte rapidă, adăugându-se un bombardament informațional permanent și o aparentă variație de produse, servicii, etc care le sunt oferite oamenilor. Cadru legislativ care este existent, chiar dacă ar fi optim nu este suficient pentru a asigura protecția consumatorilor. Pentru a fi protejat consumatorul trebuie să învețe să aibă atitudinea cetățeanului din polisul grecesc. Să fie activ, să fie informat – despre legislație, despre diversele reglementări privind comerțului cu diferite tipuri de bunuri, despre servicii, despre drepturile sale ca și despre acele acțiuni sau proceduri care îi pot afecta negativ și drepturile și/ sau sănătatea, de pildă. O soluție în acest sens ar putea fi deschiderea sau oferirea de cursuri privind drepturile consumatorilor în cadrul diferitelor organisme existente, la locul de muncă sau în universitățile populare, cursuri care poate că ar trebui să fie puse alături sau împreună cu cele de cultură civică. Pentru a detecta și combate retorica publicitară agresivă cu care se confruntă permanent oamenii din societatea de consum, ar fi ideal ca cetățenii, alături de informarea privind drepturile lor înnăscute, să poată să aibă posibilitatea de a participa și la cursuri de logică prin care să poată dobândi uneltele necesare sesizării sofismelor și trucurilor menite să îi facă să accepte lucruri de care nu au nevoie sau care sunt dăunătoare pentru ei. Ritmul cotidian și presiunile vieții pot să constituie o piedică în acest sens, un astfel de proiect implicând nu doar cursuri la universitate populară sau în cadrul diverselor organizații, întreprinderi, firme din care fac parte diverșii cetățeni. Pentru a se forma un cetățean și un consumator activ este nevoie de timp sau de timp liber – leisure – care să fie dedicat auto-formării și informării în funcție de interesele fiecăruia și în funcției de parametrii necesarii unei dezvoltării personale armonioase. Însă nimic nu este realizabil dacă nu există un impuls sau un interes activ venit din partea cetățeanului. Cea mai bună bază pentru acest lucru este o cultură solidă ca și aplicarea către cercetare și informare, lucru care poate părea curios fiind vorba despre ceva care e mundan: consumul. Acesta din urmă nu depinde numai de piață, de negoț și comercianți, ci și de modul în care se percepe individul, de capacitățile sale, de auto-cunoaștere, de imaginea de sine și de conștientizarea potențialului său ca ființă dotată cu liber-arbitru și de necesitatea dezvoltării talentelor cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, natură și de istoria. Numai printr-o auto-examinare și o înțelegere corectă a proprie persoane, ca individ unic, dotat cu demnitate, chip și asemănare cu Dumnezeu – și nu ca o adunătură de celule și de atomi aduși împreună de un ala-zis proces evoluționar – se poate ajung e și la conceperea consumatorului ca fiind o ființă activă, a cărui existență și ființă nu este în principal orientată către consum. Dacă societatea și statul, instituțiile de învățământ propagă un punct de vedere consumerist, materialist, un punct de vedere care neagă demnitatea persoanei umane, și promovează un punct de vedere care face din persoană alcătuire pavloviană, o ființă definită de sloganul lui Bernard de Mandeville -„vicii private, beneficii publice” (sau exprimată în opera lui Thomas Hobbes și anume că omul acționează din pricina fricii de moarte și a dorinței de confort) cetățeanul în calitate de consumator nu poate fi responsabilizat. O protecție autentică a consumatorului cere efectuarea unei schimbări radicale în mintea și sufletului celor ce alcătuiesc societatea.
