Ce trebuie sa conţină contractul de asigurare
Înainte de încheierea unui contract de asigurare, persoanele fizice care dețin calitatea de asigurat, potenţial asigurat, contractant sau potenţial contractant al asigurării au dreptul să primească un set minim de informații referitoare la condițiile contractuale și alte informații generale utile.
Acest drept este statutat de Ordinul nr. 23/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pentru punerea în aplicare a Normelor privind informaţiile pe care asigurătorii şi intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienţilor, precum şi alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, completate prin Ordinul nr.11/2010
ASF impune astfel societăților de asigurare și intermediarilor în asigurări să fie transparenți și să furnizeze clienților persoane fizice o informare scrisă care să conțină:
- informații generale despre asigurător/intermediar, procedurile de soluționare a eventualelor lititigii rezultate din executarea contractului, legea aplicabilă contractului de asigurare și existența Fondului de garantare;
- informații despre contractul de asigurare, cum ar fi: definirea fiecărui eveniment asigurat și a indemnizației de asigurare în cazul producerii evenimentului asigurat, excluderile din asigurare, modalitățile de executare, suspendare sau încetare a contractului, modalitatea prin care se plătesc primele și termenele de plată a acestora, modalitățile și termenele de plată a indemnizațiilor de asigurare, a sumelor de răscumpărare și a sumelor asigurate, orice penalități impuse de contract în situația rezilierii contractului înainte de termen sau unilateral și altele.
Această informare trebuie făcută clar și exact, pe hârtie sau pe alt suport durabil, prin intermediul unuia sau mai multor documente, care să fie transmise clienților într-o modalitate care să confirme că aceştia au luat cunoştinţă despre conţinutul lor.
La solicitarea clienţilor, asigurătorii şi intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienţilor un exemplar al proiectului de contract şi al condiţiilor de asigurare.
În cazul asigurărilor de viață, asigurătorii și intermediarii în asigurări trebuie să includă în această informare scrisă și alte informații specifice contractului precum: indicarea valorii de răscumpărare totale, a sumelor asigurate reduse, precum și a nivelului până la care acestea sunt garantate pentru fiecare an de asigurare; o simulare a evoluției valorii contului, precum și a valorii de răscumpărare totale la sfârșitul fiecărui an de asigurare în cazul asigurărilor de viață și anuități legate de fonduri de investiții (plecând de la ipoteza că unitatea de cont se va menține la aceeași valoare pe toată durata derulării contractului) și alte informații specifice contractului de asigurare.
Mai mult decât atât, în cazul asigurărilor de viaţă, a asigurărilor de accidente şi boală, precum şi a asigurărilor de sănătate, obligația de a furniza clienților o informare scrisă se aplică și pe parcursul derulării contractului de asigurare. Astfel, normele emise prevăd obligația asigurătorilor de a furniza asiguraților sau contractanților asigurării informații periodice privind situația bonusurilor și a sumelor reprezentând participarea la profit, precum și de a retransmite toate informațiile legate de contractul de asigurare în situația în care condițiile contractuale sau legea aplicabilă acestuia se modifică.
Potrivit Ordinului nr.11/2010, începând cu data de 20 septembrie 2011, asigurătorii au și alte obligații înainte încheierea unui contract de asigurare de viață, precum:
- să realizeze analiza nevoilor financiare ale clientului, pe baza căreia vor recomanda ulterior o soluție financiară acestuia. Această analiză se va face pe baza unui Formular de analiză a nevoilor clienților, care va fi întocmit în două exemplare și va fi semnat de ambele părți, un exemplar urmând a fi înmânat clientului;
- să prezinte clientului prospectul fondului de investiții în care vor fi investite primele de asigurare, în cazul în care asigurarea oferită este de tipul unit-linked;
- să prezinte clientului o proiecție (evoluție detaliată a contractului), în condițiile prevăzute de normele puse în aplicare prin Ordinul nr.11/2010. Proiecția va fi întocmită, de asemenea, în două exemplare semnate de ambele părți, un exemplar pentru client și celălalt pentru asigurător.
ASF acordă o mare atenție nevoii de informare corectă a consumatorilor, drept pentru care modalitatea de respectare a acestor norme constituie un punct important în tematica de control urmărită în timpul controalelor on-site.