Dragă InfoCons,

Ne cunoaștem de 5 ani și mă bucur extrem de mult că fac parte din această minunată echipă. La acest ceas aniversar am plăcerea de a-ți ura La Mulți Ani!
Majorarul înseamnă o noua etapă și pentru asta te felicit pentru tot parcursul de până acum.
Îți urez să pășești cu dreptul în acest nou început, să ai parte de emoții pozitive, experiențe de neuitat, zboruri înalte, să te dezvolți continuu la fel de frumos.
Fie ca tot la ceea ce visezi să devină o realitate frumoasă înconjurată de o9atitudine!

La Mulți Mulți Ani, InfoCons!

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal