Protectia-Consumatorilor.ro- o9atitudine! Afla despre combustibilii alternativi !

      Biodieselul este un combustibil cu caracteristici identice cu ale motorinei, dar, spre deosebire de aceasta, nu este un derivat al petrolului, ci este derivat din ulei vegetal sau animal. În general, uleiurile vegetale, sunt uleiurile de floarea soarelui, de soia, sau uleiul de rapiță. Pentru a produce biodiesel din aceste uleiuri, este necesară o reacție chimică, care este denumita transesterificație. Este reacția chimică care face ca glicerolul prezent în ulei să fie înlocuit de metanol, folosit ca un catalizator. Rezultatul este ester metil. Un exemplu este metil esterul de rapița.

      Bioetanolul este obţinut prin fermentarea surselor de energie reînnoibile, urmată de procesele de distilare şi deshidratare. Materiile prime tipice sunt:

  • amidonuri şi cereale (grâu, porumb, secară, manioc, orez, cartofi)
  • zaharuri (melasă din trestie de zahăr, melasă din sfeclă de zahăr, sirop de zahăr, fructoză, zer)
    Materia primă din care se obţine bioetanolul este zahărul derivat din amidon printr-o reacţie enzimatică. Fermentaţia generează alcool etilic cu ajutorul drojdiei. Acest alcool etilic (bioetanol) este apoi separat prin distilare. Pentru obţinerea unui bioetanol de calitatea benzinei, alcoolul trebuie deshidratat, până la mărirea concentraţiei de bioetanol la mai mult de 99%. Produsul derivat al procesului prin care se obţine etanolul este reziduu de distilare. Acesta poate fi utilizat pentru alimentarea staţiilor de biogaz pentru generarea de energie sau poate fi convertit în DDGS (Grâne şi componente solubile uscate obţinute în urma distilării), un aliment bogat în proteine pentru animale. Bioetanol-ul este folosit ca o alternativă la benzină, în amestecuri de proporții diferite cu aceasta sau în stare pură (E100). Arderea acestei substanțe produce emisii de CO2 foarte mici.
    Începând cu 2007 companiile de distribuţie carburanţi vor fi obligate să comercializeze motorina cu un conţinut de 4% de biocombustibil. Măsura respectă o directivă a Uniunii Europene prin care statele membre trebuie să amestece treptat motorina cu biocombustibil astfel încât până în 2010 ponderea biodieselului să fie de 5% iar în 2020 să ajungă la 10%. Biodieselul este un combustibil nontoxic, biodegenerabil şi lipsit de sulf şi care se obţine din soia, rapiţă sau floarea soarelui. Din ianuarie 2009, companiile petroliere sunt obligate să amestece benzina cu 2% bioetanol.

 

     Biogazul este un produs al fermentării anaerobe a produselor organice. Tehnologiile biologice de producere a gazelor combustibile folosite în prezent în multe ţări de pe glob tind să dezvolte acţiunea unor microorganisme, cu scopul de a se obţine o biomasă bogată convertibilă în metan. Biomasa înmagazinează energie solară, prin procesele de fotosinteză ale plantelor din care provine.
Descompunerea biomasei de origine vegetală sau animală se realizează în natură prin organisme unicelulare (microorganisme), fără a fi necesar nici un aport energetic. Biogazul obţinut prin descompunerea pe cale aerobă a deşeurilor conţine 50-90 % gaz metan, 10-40 % dioxid de carbon şi 0-0,1 % hidrogen sulfurat şi are o compoziţie comparabilă cu a gazului metan brut.

 

Sursa: Dolceta

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal