InfoCons a realizat un studiu cu privire la informațiile ce se regăsesc pe etichetele produselor tip apă minerală naturală comercializate pe teritoriul Romaniei. Studiul a fost realizat în perioada aprilie – mai 2015, în colaborare cu domnul Lector Doctor Daniel Diaconu, Facultatea de Geografie – Univeristatea din Bucuresti.

Apa minerală naturală reprezintă o apă pură din punct de vedere microbiologic, care își are originea într-un zăcământ acvifer subteran și care provine dintr-o sursă exploatată prin una sau mai multe emergențe naturale sau foraje.

Apele minerale naturale carbogazoase îmbuteliate se împart în 3 categorii la care se aplică urmatoarele definiții:

  1. apă minerală naturală, natural carbogazoasă – apa al cărei conținut de dioxid de carbon provenind de la sursă este, după o eventuala condiționare și după îmbuteliere, același ca la emergență, luându-se în considerare și impregnarea, acolo unde este cazul, cu o cantitate de dioxid de carbon provenit din același zăcământ/acvifer, care să compenseze pierderile echivalente rezultate în cursul operațunilor amintite, în limitele tehnice uzuale de toleranță;
  2. apă minerală naturală îmbogatita cu dioxid de carbon de la sursă – apa al cărei conținut în dioxid de carbon provenind din același zăcământ/acvifer este, după eventuala condiționare și după îmbuteliere, mai mare decat la emergență;
  3. apă minerală naturală carbogazificata – apa la care s-a adaugat dioxid de carbon de alta origine decat cea din zăcământul/acviferul de provenienta, dar de uz exclusiv alimentar.

Atestarea și etichetarea apelor minerale naturale este reglemenată în România de HG 1020/2005, de ordinul 978/2006 și Regulamentul European 1069/2011.

În cadrul studiului au fost analizate 63 de produse de apă îmbuteliată, ce se regăsesc pe piața din Romania. Recipienții de îmbuteliere au fost de sticlă sau de tip PET, cu volume de la 150 cl până la 6 litri. Dintre aceste produse 51 provin din România, restul de 12 fiind îmbuteliate în alte țări europene (Italia, Franța, etc.).

Produsele analizate sunt comercializate sub următoarele denumiri:

  1. Apă minerală naturală carbogazificată: San Benedetto, Carpatina, Apa Craiului, Carrefour, Cheile Bicazului, Tusnad, Zizin, Aqua Carpatica, Biborteni(Valea Brazilor), Izvorul Minunilor, Covasna Taramul, Bucovina, S. Pelegrino, Aqua Sara.
  2. Apă minerală naturală decarbogazificată parțial: Biborțeni, Carpatina Light și Lipova Light.
  3. Apă minerală naturală plată/Apă minerală naturală plată oligominerală/Apă minerală naturală necarbogazoasă (plată)/Apă oligominerală (nu respecta legislatia în vigoare)/Apă minerală naturală necarbogazoasă (plată): Carpatina, Aqua Tulip, Dorna, Aquatique, Zizin, Aqua Carpatica, Perla Covasnei Perla Harghitei, Aqua Panna, Azuga, Bilbor, Cheile Bicazului, Evian, Vittel și Vöslauer Baby.
  4. Apă minerală naturală îmbogățită cu dioxid de carbon de la sursă: Perrier.
  5. Apă de masă plată: Aqua Tulip.
  6. Apă de izvor plată: Azuga.
  7. Apă de masă necarbogazoasă: Carrefour Discount.

Din informatiile prezentate pe etichete reiese faptul că determinarea compoziției chimice nu este actualizată periodic, fiind prezentate date din buletinele de analiză efectuate în anul 2007 cum este cazul produselor Cheile Bicazului, Cheile Bicazului Ardelean și Tușnad. Cele mai recente sunt Biborțeni 2015 și Aquatique, Borsec și Carrefour 2014.

Pe 6,34% dintre etichete nu este menționată sursa de captare a apei.

În ceea ce priveste sistemul de marcare a ambalajelor cu cifra corespunzatoare tipului de material folosit la confecționare, putem remarca faptul că:

  • 84,12% au inscriptionata cifra 1, corespunzatoare ambalajului tip PET;
  • 3, 17% au inscriptionata cifra 9, corespunzatoare altor tipuri de ambalaje;
  • 12,69% nu au inscriptionata nicio cifra.

Pe 22,22% dintre etichete nu este prezentată compoziția chimica conform unui Buletin de analiza oficial.

Una dintre indicațiile prezentate pe etichetele tuturor produselor, A se feri de razele solare și îngheț, este usor trecută cu vederea de către consumatori, ea fiind de multe ori omisă. Aceasta atrage atenția asupra importanței condițiilor de depozitate, întrucat atunci cand aceste produse sunt expuse la razele solare, temperatura apei crește foarte mult, dioxidul de carbon este eliberat rapid din apă astfel că apa minerală naturală carbogazificată nu mai îndeplinește parametrii de calitate doriți inițial. Cea mai periculoasă situație este însă în cazul în care după deschidere și consum parțial de apă din recipient, și o expunere la razele solare este posibil ca în apa respectivă să înceapă să se dezvolte micro-organisme patogene sau alte bacterii.

Compoziţia chimică a unei ape minerale rezultă din conținutul specific în săruri dizolvate, reprezintă una din principalele caracteristici ale acesteia şi îi conferă efectele benefice pentru sănătate. De aceea, pe eticheta unei sticle de apă minerală este obligatoriu să se treacă principalii componenţi chimici. În apă, sărurile minerale se află în stare disociată, sub formă de ioni cu sarcină pozitivă (cationi) şi ioni cu sarcină negativă (anioni). Cationii cu ocurenţa cea mai mare, frecvent evidenţiati în compoziţia chimică a unei ape minerale, sunt: calciu (Ca2+), magneziu (Mg2+), sodiu (Na+) şi potasiu (K+). În mod similar, anionii cu ocurența cea mai mare sunt: hidrogencarbonatul sau bicarbonatul (HCO3 ), clorul (Cl ), sulfatul (SO4 2-) și azotatul (NO3 ).

Produsele analizate se încadrează în general în categoria apelor calcice (peste 150 mg/l) precum AquaSara (603 mg/l), Biborțeni – Valea Brazilor (351 mg/l) și Borsec (349,8 mg/l); sodice (peste 200 mg/l), precum Carrefour (319,2 mg/l), Biborțeni (226 mg/l) și AquaSara (201,26 mg/l). Puține produse se încadrează în categoria apelor sulfatate, aici se menționează San Pelegrino (430 mg/l) și Vöslauer Baby (221 mg/l), ape de import, și nici una din categoria celor magneziene sau a celor clorurate.

Analizand produsele în funcție de gradul de mineralizare se constată că majoritatea sunt ape cu un conținut scăzut sau mediu cele bogate în substanțe dizolvate fiind mult mai puține. Cu o mineralizare foarte scăzută avem de exemplu Aqua Tulip (47 mg/l), cu o mineralizare scăzută Bucovina (74 mg/l) și Hera (77,5 mg/l) iar majoritatea produselor se încadrează în categoria medie. La polul opus, cu o mineralizare bogată se află puține produse și anume: Biborțeni 2148 mg/l și AquaSara 2459 ml/l.

Din punct de vedere al concentrației ionilor de hidrogen, pH-ul, apele minerale naturale acoperă întreg spectrul, de la acide, neutre până la bazice. Cele mai multe produse au un pH bazic: Carpatina, Dorna, San Benedetto, Apa Craiului, Aqua Carpatica, Vittel, Borsec, Aquatique, Azuga, neutre sunt un număr mai redus: Bucovina și Evian, iar acide sunt: Apa Craiului, Carrefour și Bucovina.

Apele care prezintă la sursă, în mod natural, un conținut de dioxid de carbon sub 250 mg/l, intră în categoria apelor plate sau necarbogazoase. Apele acidulate (carbogazoase) prezintă un conținut natural de dioxid de carbon mai mare de 250 mg/l. această cantitate de dioxid de carbon este crescută artificial prin reimpregnare a apei cu CO2 ce provine fie din aceeași sursă sau din alte surse până la valori ce depășesc 2500 mg/l. Din cadrul produselor analizate s-au evidențiat ape ce au un conținut de peste 3000 mg/l precum Biborțeni – Valea Brazilor și Carpatina, iar Aqua Carpatica Forte cu un conținut de peste 4000 mg/l.

InfoCons (www.infocons.ro), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaste-ti drepturile si exercita-le apeland 021 9615!

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal