Ce facem cu electronicele când nu mai funcționează ? InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan
De la reparare și reutilizare la colectare separată și reciclare
Ce faci atunci când un aparat electronic nu mai funcționează? Îl duci la reparat, încerci din nou să îl faci să meargă, schimbi o piesă, cauți un specialist sau îl păstrezi într-un sertar, cu gândul că poate va mai fi util cândva? Pentru mulți dintre noi, acesta este un gest banal, repetat de fiecare dată când un telefon, un laptop, un televizor, un frigider, o mașină de spălat sau un mic aparat electrocasnic ajunge la finalul perioadei de utilizare. Însă adevărata întrebare începe după ce produsul nu mai este folosit: ce facem cu el mai departe?
Un aparat care nu mai funcționează nu înseamnă automat că nu mai are valoare. În interiorul lui există materiale, componente și resurse care pot fi recuperate și reintegrate în economie. În același timp, anumite echipamente pot conține substanțe sau componente care necesită o gestionare specializată. Tocmai de aceea, deșeurile de echipamente electrice și electronice – DEEE – nu ar trebui tratate asemenea deșeurilor menajere obișnuite. Drumul aparatului după ce nu îl mai folosim contează aproape la fel de mult ca drumul lui până în casa noastră.
Primul pas este, atunci când este posibil, repararea. Prelungirea duratei de viață a unui produs înseamnă amânarea momentului în care acesta devine deșeu și reducerea necesității de a consuma resurse pentru fabricarea unui produs nou. Dar orice aparat ajunge, la un moment dat, la sfârșitul duratei sale de viață. Când repararea nu mai este posibilă sau nu mai reprezintă o soluție viabilă, responsabilitatea se mută către colectarea separată.
Aici începe, de fapt, economia circulară.
Privit superficial, un telefon vechi este un obiect care nu mai este util. Privit prin perspectiva economiei circulare, el reprezintă un ansamblu de materiale care pot avea din nou valoare. Metalele, plasticul, sticla și alte componente pot fi recuperate prin procese specializate, iar obiectivul este ca o parte cât mai mare din aceste materiale să se întoarcă în economie.
De aceea, întrebarea nu ar trebui să fie doar „Unde arunc aparatul?”, ci „Cum îi dau cea mai bună șansă materialelor din el să fie recuperate?”
Colectarea separată este primul pas concret. Reciclarea nu începe în instalația de tratare, ci în momentul în care consumatorul decide ce face cu produsul pe care nu îl mai poate folosi. Dacă un echipament electric ajunge în fluxul deșeurilor menajere, se pierde posibilitatea unei gestionări dedicate și, implicit, o parte din potențialul de recuperare a materialelor. Atunci când DEEE este colectat separat și ajunge într-un sistem autorizat, acesta poate fi tratat, sortat și reciclat în condiții corespunzătoare.
Un gest mic pentru consumator poate avea consecințe importante pentru întregul sistem.
Dimensiunea problemei este semnificativă. La nivelul Uniunii Europene, în 2023 au fost colectate oficial 11,6 kg de deșeuri electrice și electronice pe locuitor, în timp ce pe piață au fost introduse 32,2 kg de echipamente electrice și electronice pe persoană. În același timp, cantitatea de echipamente introduse pe piața europeană a crescut cu 78% între 2015 și 2023. Aceste cifre arată cât de rapid crește cantitatea de echipamente pe care le utilizăm și, implicit, cât de important devine modul în care le gestionăm la finalul vieții lor.
Mai există un aspect important: ceea ce numim „rata de reciclare” nu este același lucru cu rata de colectare. Pentru DEEE, indicatorii trebuie interpretați cu atenție, iar datele disponibile pentru România nu permit întotdeauna comparații simple și directe cu alte state. Dincolo însă de orice procent, realitatea este clară: avem nevoie să colectăm mai corect, să reciclăm mai eficient și să recuperăm cât mai multe dintre resursele deja aflate în economie.
România are încă un drum important de parcurs în această direcție. Un indicator relevant este rata de utilizare circulară a materialelor: în 2024, doar 1,3% dintre materialele utilizate în economia României proveneau din materiale reciclate, comparativ cu 12,2% media Uniunii Europene. Această cifră nu reprezintă rata de reciclare a DEEE, însă spune ceva important despre capacitatea economiei noastre de a transforma materialele recuperate în resurse pentru noi produse.
Iar aici se află una dintre marile oportunități ale tranziției către economia circulară: să schimbăm perspectiva asupra deșeurilor. Un deșeu poate fi sfârșitul unui produs, dar poate fi începutul unei noi resurse.
Responsabilitatea nu se termină în momentul cumpărării unui produs. Într-o economie circulară, relația noastră cu un echipament începe odată cu alegerea lui, continuă prin utilizare și întreținere, poate trece prin reparare și reutilizare și ajunge, în final, la colectare și reciclare. Această perspectivă schimbă și rolul brandurilor.
Un brand responsabil nu se gândește doar la cum vinde un produs, ci și la ceea ce se întâmplă cu acesta după ce consumatorul nu îl mai folosește. Asta înseamnă produse mai durabile, posibilitatea reparării, informații clare și soluții accesibile pentru returnare și colectare. Iar comunicarea poate avea un rol decisiv: să îi explice consumatorului, simplu și concret, ce poate face atunci când produsul ajunge la finalul perioadei sale de utilizare.
În acest punct, sustenabilitatea devine mai mult decât un mesaj de brand. Devine o experiență pe care consumatorul o poate înțelege și în care se poate implica.
Poate că una dintre cele mai mari provocări este să transformăm convingerea în comportament. Mulți oameni știu că reciclarea este importantă. Întrebarea este dacă au la îndemână informația și soluția potrivită pentru a acționa.
De aceea, mesajul trebuie să fie simplu: repară atunci când poți, reutilizează atunci când este posibil, iar atunci când produsul ajunge la finalul vieții, colectează-l separat.
Nu trebuie să fim experți în economie circulară. Nu trebuie să știm câte componente are un telefon sau ce procent dintr-un aparat poate fi recuperat. Trebuie să înțelegem însă că un echipament electric nu își încheie povestea în momentul în care încetează să funcționeze.
De multe ori, atunci începe o altă poveste: cea a materialelor din care este făcut.
Poate că și limbajul contează. „A arunca” sugerează că obiectul nu mai are valoare. „A colecta separat” presupune că există un traseu prin care acesta poate fi gestionat și, acolo unde este posibil, valorificat. Este o schimbare mică de perspectivă, dar una care poate contribui la schimbarea comportamentului.
Pentru România, acest lucru este esențial. Reciclarea nu se construiește doar prin infrastructură, legislație și tehnologii. Are nevoie de comportamente corecte, iar comportamentele se schimbă atunci când oamenii înțeleg de ce contează gestul lor și când acesta este simplu de făcut.
În fond, sustenabilitatea nu se construiește doar prin marile strategii europene, prin obiectivele companiilor sau prin reglementări. Se construiește și într-un moment aparent banal: atunci când stăm cu un aparat electronic defect în mână și trebuie să decidem ce facem cu el.
Îl mai reparăm? Îl putem reutiliza? Îl predăm pentru colectare? Îl ducem într-un punct specializat?
Răspunsul nostru spune ceva despre felul în care privim resursele.
Pentru că un aparat electronic nu este doar ceea ce vedem la exterior. În el există materii prime, energie, tehnologie, muncă și resurse. Atunci când aparatul nu mai funcționează, acestea nu dispar. Se schimbă doar forma în care le putem valorifica.
Repararea prelungește viața. Colectarea separată deschide drumul către reciclare. Iar reciclarea poate transforma ceea ce considerăm deșeu într-o resursă pentru viitor.
Poate că aceasta este una dintre cele mai simple definiții ale responsabilității într-o economie circulară: să nu tratăm sfârșitul unui produs ca pe sfârșitul valorii lui.
Autor: Adriana Calcan
Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu
