Protecția consumatorilor este o temă care a apărut în discuție încă din secolul VIII iar primele organizații în domeniul protecției consumatorilor au apărut în secolul XX, în Danemarca, în anul 1947 și în Marea Britanie, în anul 1955.

Multe dintre obiectivele care se regăsesc în primele documente legislative în domeniul protecției consumatorului sunt drepturi pe care le regăsim în Declarația Universală a Drepturilor Omului: dreptul de a fi ascultat, dreptul la informare, dreptul la siguranță, dreptul de a alege, dreptul la educație, promovarea intereselor economice ale consumatorilor. Odată cu Tratatul de la Maastricht din 1992, care a pus bazele Uniunii Europene, a început să se dezvolte și legislația în domeniul protecției consumatorului.

În țara noastră, primul act care a statuat dreptul consumatorului este OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorului. În acest document apare un capitol special dedicat organizațiilor nonguvernamentale care au ca scop apărarea drepturile și interesele legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor în general, denumite `asociaţii de consumatori`, în care este reglementată funcționarea acestora. Ulterior, legislația în domeniu a fost modificată și completată atât pe plan european, cât și național.

Unul dintre drepturile pe care îl au consumatorii este acela de informare și educare. Ce trebuie să cunoască aceștia? Păi, consumatorii trebuie să fie informaţi, cu privire la caracteristicile produselor şi serviciilor oferite de operatorii economici, astfel încât să poată face o alegere raţională, conform intereselor lor şi să poată utiliza în siguranță produsele și serviciile conform destinaţiei acestora.

Când începe această educație? Evident, că ea trebuie începută din clasele primare. Copiii trebuie învățați de mici ce înseamnă protecția consumatorului, ce înseamnă produse și servicii de calitate, cui trebuie să se adreseze atunci când sunt nemulțumiți.

Tema este studiată în multe școli din Uniunea Europeană în cadrul curriculumului obligatoriu sau ca disciplină opțională. De exemplu, în Irlanda, conceptele de bun consumator, drepturile și protecția consumatorului, serviciile financiare pentru consumatori se studiază în cadrul disciplinelor de studiu `Business Studies`.

Și la noi în țară protecția consumatorului este temă din programa de studiu la disciplina Educație tehnologică de la gimnaziu, Educație antreprenorială la clasele de liceu este disciplină de studiu pentru clasele de liceu cu profil economic și tehnic și pentru clasele din învățământul profesional. O regăsim, de asemenea în multe școli gimnaziale și licee teoretice, ca disciplină opțională.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a sprijinit și continuă să sprijine formarea cadrelor didactice pentru a preda această disciplină. Totodată, sunt susținute activitățile educative destinate elevilor cu scopul de a-i transforma în consumatori responsabili. Un partener important cu care Inspectoratul Școlar al Municipiului București a încheiat un acord de parteneriat și colaborează pentru formarea cadrelor didactice în domeniul protecției consumatorului și informarea elevilor și îl reprezintă Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons.

Mulțumesc pe această cale Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România – InfoCons, membru cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International, pentru sprijinul acordat pentru pregătirea cadrelor didactice din Municipiul București în domeniul protecției consumatorilor, oferind gratuit programe de formare pentru aceștia, iar din paleta largă a acestor programe evidențiem Cursul Vocational de Protecția Consumatorilor-domeniul financiar bancar, care s-a bucurat de un mare succes în rândul cadrelor didactice din Municipiul București. Mulțumesc InfoCons pentru sprijinul acordat Inspectoratului Școlar al Municipiului București în efortul nostru de a educa elevii pentru a deveni consumatori responsabili, capabili să ia cele mai bune și eficiente decizii privind modul în care își vor cheltui banii în viitor.

Florin Lixandru – Inspector General ISMB

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal