În numeroase țări din UE vă puteți oficializa relația fără să vă căsătoriți, prin intermediul unei uniuni civile sau al unui parteneriat înregistrat.
Uniunea civilă le permite celor doi parteneri care locuiesc împreună ca un cuplu să își înregistreze relația pe lângă autoritatea relevantă, în țara lor de reședință.
Uleiul de palmier și impactul asupra habitatului natural!
Diferențele în domeniu sunt mari de la o țară la alta și vizează mai multe aspecte importante:
- dacă puteți încheia o uniune civilă într-o anumită țară
- ce implicații are o uniune civilă
- dacă o anumită țară recunoaște o uniune civilă încheiată în străinătate.
Verificați ce norme se aplică în cazul dumneavoastră
Sunt implicate două sau mai multe țări – de exemplu, pentru că vă mutați după înregistrare sau pentru că vă înregistrați în străinătate?
În cazul partenerilor înregistrați, drepturile legate de proprietate sau de pensia de întreținere nu se aplică la fel în toate țările din UE. Drepturile care derivă din parteneriatul înregistrat într-o țară pot fi semnificativ diferite în alta.
Aflați care este țara a cărei legislație se aplică parteneriatului dumneavoastră – acest lucru va avea consecințe importante asupra drepturilor și obligațiilor pe care le aveți ca parteneri înregistrați.
Drepturi de ședere pentru studenți
Recunoașterea uniunilor civile
În unele țări din UE, uniunile civile și parteneriatele înregistrate sunt considerate echivalente sau comparabile cu căsătoria.
Țările care permit căsătoriile între persoane de același sex recunosc, în general, și parteneriatele înregistrate încheiate în alte țări între persoane de același sex.
În statele în care legea prevede o formă de parteneriat înregistrat, dar nu permite căsătoriile între parteneri de același sex, cuplurile de același sex care s-au căsătorit în străinătate vor beneficia, în general, de aceleași drepturi ca și partenerii înregistrați.
Totuși, legislațiile următoarelor țări nu permit încheierea de parteneriate înregistrate:
- Bulgaria
- Letonia
- Lituania
- Polonia
- România
- Slovacia
Stabilirea în străinătate cu partenerul dumneavoastră civil
În țările în care parteneriatul înregistrat este considerat echivalent sau comparabil cu căsătoria, partenerii au aceleași drepturi în materie de imigrare: astfel, partenerul înregistrat vă poate însoți dacă vă stabiliți într-una din țările respective.
Cuplurile care se stabilesc într-o țară din UE care nu recunoaște parteneriatele înregistrate vor fi considerate ca având o relație de lungă durată atestată corespunzător. În consecință, autoritățile din țara-gazdă trebuie să faciliteze intrarea partenerului pe teritoriul său și obținerea permisului de ședere de către acesta.
Sursa: Europa.eu
– Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?
– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!
– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!