Secțiunea SOS numere de urgență la nivel național și internațional disponibilă acum și off-line, în cadrul Aplicatiei InfoCons !

 

Aplicația GRATUITĂ InfoCons, unică la nivel mondial, oferă consumatorilor, într-un singur loc,  toate informațiile de care aceștia au nevoie.

Secțiunea SOS care este disponibilă de acum și off-line (fără acces la o rețea de internet) , consumatorii au acces la numerele de urgență  atât la nivel național cât și internațional, dar și posibilitatea de a le apela direct , fără costuri suplimentare, cu aplicația InfoCons. Această facilitate reprezintă un real ajutor pentru consumatori, în special atunci când accesul la internet este prohibit datorită costurilor sau nu au acces la o rețea de internet.

Totodată în această secțiune, SOS ai acces la întreaga lista a punctelor de trecere a frontierei din România, precum și cu timpul pe care consumatorii îl vor petrece la ieșirea și la intrarea în țară .

Aplicația GRATUITĂ InfoCons  este disponibilă în 33 de limbi și vine în sprijinul consumatorilor cu informații utile, corecte, transparente și pe înțelesul tuturor!

Aplicația InfoCons adună în secțiunea SOS numerele pentru :

– Urgențe – în cazul în care te afli într-o situație de criză ;

– Protecția Consumatorilor dacă întâmpini probleme cu produsele și serviciile achiziționate ;

– Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor în cazul în care te confrunți cu probleme legate de alimente ;

Precum și numerele utile și de urgență la nivel județean cum ar fi :

– Primărie ;

– Poliția Locală ;

– Direcția Sanitar Veterinară ;

– Direcția de Sănătate Publică ;

Aplicația InfoCons este disponibilă pentru orice sistem de operare IOS , Android și Huawei .

Astfel, având la îndemână Aplicația Gratuită InfoCons , consumatorii pot evita problemele care pot apărea pe parcursul sărbătorilor , pentru a nu avea surprize neplăcute .

Descarcă și tu Aplicația Gratuită InfoCons

De asemenea Aplicația InfoCons, unică la nivel internațional, dezvoltată independent și transparent, îți pune la dispoziție:

– Scanarea codurilor QR de pe etichetele energetice ale produselor electrocasnice și ale dispozitivelor electronice;

– Scanarea codurilor de bare ale produselor agroalimentare pentru a afla ingredientele, numărul și tipul aditivilor alimentari, alergeni, cantitatea de zahăr, sare, calorii;

– Toate numerele utile și de urgență la nivel local, național și internațional;

– Alertele pentru produsele alimentare și nealimentare;

Dreptul la informare este un drept fundamental al cetățenilor, iar mai ales în situațiile de urgență, acest drept este unul esențial. În momentele de criză, orice minut contează și poate face diferența. Astfel, scurtarea procesului de căutare a numerelor de urgență prin colectarea acestora într-o singură aplicație înseamnă câștigarea unor minute în plus, minute care în unele situații sunt esențiale.

Sorin Mierlea InfoCons Protectia Consumatorilor” În contextul actual, accesul direct, GRATUIT și nemijlocit la informare cu privire la soluționarea unor probleme imediate de tip acces la numere de telefon de urgență, trebuie să fie o normalitate indiferent de etnie, sex, vârsta, religie, cetățenie și în acest considerent InfoCons aduce în premieră, la nivel global, prima soluție unitară prin care cetațeanul poate avea acces direct, simplu și eficient la numere de telefon de urgență în cadrul Aplicatiei Inovative Unice la nivel global și GRATUITE InfoCons. ”

Sorin Mierlea – Președinte InfoCons

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal