Mesajul prefectului județului Cluj, domnul TASNÁDI István-Szilárd,

cu ocazia celebrării a 18 ani cu „o9atitudine!”

 

Felicitări celor care au reușit să aducă InfoCons la nivelul la care este în acest moment, 18 ani de implicare și dorință de schimbare. Această platformă este cel mai bun aliat pentru consumatori prin care aceștia își pot apăra drepturile și își pot cunoaște obligațiile.

Prin InfoCons se aduce un plus de calitate în viața cetățeanului aflat într-o perioadă cu multiple provocări dar este nevoie și de implicarea cetățenilor ca toate regulile să fie respectate și protejate.

Faptul că din ce în ce mai mulți cetățeni își cunosc drepturile și solicită Centrului Național de Consiliere și Informare în domeniul Protecției Consumatorului ajutorul, conduce atât la creșterea calității serviciilor și a produselor de pe piață, cât și la o mai mare transparență din partea furnizorilor, acestea fiind în beneficiul direct al tuturor.

Ceea ce este foarte important este că avem libertatea de a alege și este imperios necesar să devenim din consumatori pasivi în consumatori activi, să fim implicați direct.

Schimbarea începe de la noi prin atitudinea pe care o luăm față de tot ceea ce consumăm și încurajăm pe toată lumea să se implice și să adopte „o9atitudine!”.

 

 

La mulți ani!

 

TASNÁDI István-Szilárd,

Prefectul județului Cluj

 

 

Scrisoarea transmisa poate fi vizualizata  AICI 

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal