Știi cum arăta Piața Universității acum mai mult de 100 de ani ? Adoptă o9atitudine pentru Cultură alături de InfoCons Protecția Consumatorilor !
Piața Universității este probabil cea mai cunoscută piață din România, constituind ,,kilometrul zero” al rețelei de șosele a țării. Aflată în centrul Bucureștiului, ea este poate cel mai reprezentativ loc al capitalei, fiind realizată într-un stil care încurajează modernizarea urbană și având puternice influențe pariziene.
Piața este construită astfel încât să delimiteze axele nord-sud și est-vest ale orașului, după modelul hausmannian. Aceasta își are originile încă din secolul al XV-lea, când aici se găsea marginea nordică a târgului din București. Au trecut 200 de ani până când Piața a intrat în perimetrul orașului, iar în jurul ei au apărut tot felul de ateliere meșteșugărești sau clădiri cu profil comercial, devenind chiar și cel mai important punct cultural al orașului, datorită înființării Școlii Domnești de către Șerban Cantacuzino. Ulterior, aceasta a fost transformată în Academia Domnească și, în 1818, a primit numele de Școala Națională de la Sf. Sava.
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Cum ne influențează procesarea alimentelor și modul de preparare valorile nutriționale ?
În 1857 incepe construirea clădirii Universității, conform planurilor lui Alexandru Orescu, aceasta fiind inaugurată 12 ani mai târziu. Ulterior vor fi construite și corpurile laterale, între 1912 și 1926.
De-a lungul timpului, Piața Universității a servit ca loc de promenadă pentru locuitorii orașului, având în centrul ei un monument dedicat lui I.C. Brătianu, care a și dat numele pieței pentru o bună bucată de timp. De altfel, o altă denumire a Pieței Universității este Piața 21 Decembrie 1989, în memoria victimelor din timpul Revoluției de atunci. De altfel, acesta este și motivul pentru care Piața Universității este atât de cunoscută în România: ea reprezintă un simbol al democrației, al eliberării țării de sub jugul comunist, și este văzută ca unul din locurile cele mai apropiate, ca stil arhitectural și aspect, de țările occidentale.
În Piața Universității sau în apropierea acesteia regăsim o mulțime de monumente istorice importante și clădiri reprezentative ale Bucureștiului: Teatrul Național ,,Ion Luca Caragiale”, Universitatea București, Palatul Șuțu, Statuia lui Mihai Viteazul, hotelul Intercontinental sau clădirea BCR.
În anul 2010 a început aici construcția unui garaj subteran. Odată cu avansarea săpăturilor însă, specialiștii și constructorii au avut surpriza să descopere fragmente de ziduri și schelete omenești, părți integrale ale clădirii Academiei Domnești, întemeiată aici în 1694 de către Constantin Brâncoveanu.
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – InfoCons Protecția Consumatorului anunță – tema Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor 2026 este „ Produse sigure – consumatori încrezători ” !
Piața Universității este locul care oferă cea mai pură reprezentare a Bucureștiului de ieri și de azi. Clădirile impozante, oamenii grăbiți, arhitectura și aspectul modern al locului: toate se împletesc pentru a forma imaginea unei capitale care tânjește să se apropie de Occident, fără să-și piardă însă identitatea.
Proiectul „o9atitudine pentru cultură”, dezvoltat de InfoCons, își propune să readucă în atenția publicului elementele ce constituie identitatea națională a României. În cadrul acestui proiect, InfoCons oferă GRATUIT imagini ce surprind o paralelă între trecutul și prezentul unor clădiri emblematice din București , Alba Iulia și Iași.
Imortalizarea, din același unghi, a unor locații surprinse la o distanță de 100 de ani (1918 – 2018), face parte din campania „o9atitudine pentru cultură”, inițiată cu scopul de a păstra în memoria colectivă patrimoniul cultural. Campania include realizarea de tablouri, cărți poștale, mini-filmulețe și un album ce pot fi descărcate GRATUIT de pe site-ul : romania.infocons.ro .
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Aplicatia Globala de Protectia Consumatorilor InfoCons la sfarsitul anului 2025
Românii de pretutindeni sunt încurajați să descarce aceste materiale și să le afișeze în instituții, locuințe, birouri, restaurante sau hoteluri, contribuind astfel la promovarea României.
Inițiativa „o9atitudine pentru cultură” își propune să redobândească și să valorifice patrimoniul cultural, reafirmând importanța identității naționale. InfoCons susține cultura în toate formele sale de exprimare, subliniind rolul acesteia în educație și dezvoltare.
*Imaginile din cadrul campaniei „o9atitudine pentru cultură” nu pot fi folosite în scop comercial.
Alegi Bine , Te Simți Bine !
Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Consumatorilor de Cultură
















