Stiati ca… Sandviș chiar și cu 42 de aditivi alimentari!

Știați că aproximativ toate alimentele pe care le consumăm conțin aditivi alimentari?!

Puse la pachet sau doar pentru o gustare rapida, atât pentru cei mici, cât și pentru adulți, sandvișurile reprezinta una dintre cele mai comune forme de prezentare a mâncării. Dar te-ai gândit până acum cate E-uri poti regăsi într-un sandviș?!

Pentru un sanviș cu Pâine, Mezeluri, Ketchup, Muștar, Margarină numericul de E-uri ajunge la 42!!!!

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal