Proiectul de Lege privind contractele de credit de consum se afla in consultare pe pagina web a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor in perioada 05.05.2025 – 15.05.2025
Art.1. Prezenta lege reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor în ceea ce priveşte contractele de credit de consum pentru consumatori.
Art.2. (1) Prezenta lege se aplică contractelor de credit pentru consumatori, inclusiv pentru contractele de credit care au ca obiect un credit cu o valoare totală mai mare de 100 000 EUR, contracte care nu sunt garantate nici prin ipotecă, nici printr-o altă garanție comparabilă utilizată în mod curent într-un stat membru având ca obiect bunuri imobile sau printr-un drept asupra bunurilor imobile, în cazul în care respectivele contracte de credit sunt încheiate în scopul renovării de bunuri imobile rezidențiale.
(2) Prezenta lege nu se aplică:
a) contractelor de credit garantate fie prin ipotecă, fie printr-o altă garanție comparabilă, utilizată în mod curent într-un stat membru având ca obiect bunuri imobile, fie printr-un drept asupra bunurilor imobile;
b) contractelor de credit al căror scop este achiziționarea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau proiectate, inclusiv asupra unor spații destinate activităților comerciale, economice sau profesionale;
c) contractelor de credit acordate de către angajatori angajaților lor cu titlu accesoriu, fie fără dobândă, fie oferite cu o dobândă anuală efectivă mai mică decât cea practicată pe piață și care nu sunt oferite publicului larg;
d) contractelor de credit încheiate cu firme de investiții, în sensul definiției prevăzute la art. 3 pct.26 din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, sau cu instituții de credit, în sensul definiției de la art. 4 alin. (1) pct.1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, care au scopul de a permite unui investitor să efectueze o tranzacție în legătură cu unul sau mai multe dintre instrumentele financiare enumerate în secțiunea C din anexa I la Legea nr. 126/2018, în cazul în care firma de investiții sau instituția de credit care acordă creditul este implicată în respectiva tranzacție;
e) contractelor de credit care sunt rezultatul unei hotărâri pronunțate de o instanță sau de o altă autoritate constituită conform legii;
f) contractelor de închiriere sau de leasing în cazul cărora obligația sau opțiunea de a cumpăra obiectul contractului nu este prevăzută nici în respectivul contract, nici într-un contract separat.
(3) Sunt exceptate de la aplicarea prezentei legi contractele de credit de amânăre la plată în următoarele condiții:
a) un furnizor de bunuri sau un prestator de servicii acordă timp consumatorului pentru a plăti bunurile sau serviciile puse la dispoziție de respectivul furnizor sau prestator;
b) prețul de cumpărare să nu includă dobândă și să nu implice niciun alt cost ci doar costuri limitate suportate de consumator, în conformitate cu dreptul intern, pentru efectuarea plăților cu întârziere;
c) plata să fie efectuată integral în termen de 50 de zile de la furnizarea bunurilor sau prestarea serviciilor.
(4) În ceea ce privește amânarea la plată oferită de furnizorii de bunuri sau prestatorii de servicii care nu sunt microîntreprinderi ori întreprinderi mici sau mijlocii, astfel cum sunt acestea definite în Recomandarea Comisiei 2003/361/CE – definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, atunci când astfel de furnizori sau prestatori oferă servicii ale societății informaționale în înțelesul art. 4 alin. (1) pct. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.016 din 25 iunie 2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană sau prestarea de servicii în înțelesul art. 2 pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea unor acte normative, excluderea din domeniul de aplicare al legi se aplică numai atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) o terță parte nu oferă și nici nu cumpără credite;
b) plata să fie efectuată integral în termen de 14 zile de la livrarea bunurilor sau a serviciilor; și
c) prețul de cumpărare să nu includă dobândă și să nu implice niciun alt cost ci doar costuri limitate suportate de consumator, în conformitate cu dreptul intern, pentru efectuarea plăților cu întârziere;
d) contractelor de credit privind amânarea, cu titlu gratuit, a plății unei datorii existente;
e) contractelor de credit prin care consumatorului i se cere să pună un bun la dispoziția creditorului, cu titlu de garanție, și în cazul cărora răspunderea consumatorului este strict limitată la respectivul bun gajat;
f) contractelor de credit referitoare la împrumuturi acordate unui public restrâns în baza unei dispoziții legale de interes general, la rate ale dobânzii aferente creditului mai mici decât cele practicate în mod obișnuit pe piață sau fără dobândă ori în condiții care sunt mai avantajoase pentru consumator decât cele practicate în mod obișnuit pe piață;
g) contractelor de credit aflate în derulare la data de 20 noiembrie 2026; cu toate acestea prevedrerile art. 23 – 24, art. 25 alin. (1) lit. b), art. 25 alin. (2), art. 28 și ale art. 39 se aplică tuturor contractelor de credit pe durată nedeterminată existente la 20 noiembrie 2026.
(5) În cazul contractelor de credit sub forma depășirii limitei de credit se aplică numai prevederile art. 1-3, art. 17, 19, art. 25, art. 31, art. 35 – 36, art. 39-46 şi ale art. 18 din prezenta lege.
(6) Prezenta lege se aplică și contractelor de credit sub formă de carduri de debit cu amânare la plată care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) sunt furnizate de o instituție de credit sau de o instituție de plată;
b) ale căror clauze stipulează că respectivul credit trebuie rambursat în termen de 40 de zile;
c) sunt scutite de dobândă și comportă doar costuri limitate legate de prestarea serviciului de plată.
Citeste si : Fii informat cu InfoCons Protecția Consumatorului : Cum îi ajută Programul ANTICONTRAFACERE pe consumatori ?
Proiectul de Lege privind contractele de credit de consum
(7) Prevederile art. 1 – 3, art. 7 – 8, art. 11, art. 19 – 20, art.21 alin.(1) lit. (a) – (h) și lit. (l), art. 21 alin. (3), art. 23, art. 25 și ale art. 28-46 se aplică contractelor de credit care sunt încheiate de o organizație a cărei componență este limitată la persoanele care își au reședința sau locul de muncă într-o anumită zonă sau la angajații și angajații pensionați ai unui anumit angajator, ori la persoanele care îndeplinesc alte cerințe conform prevederilor legale în vigoare, cerințe care reprezintă baza existenței unei legături comune între membri și care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este constituită în avantajul reciproc al membrilor săi;
b) obține profit doar în beneficiul membrilor săi;
c) îndeplinește un rol social conform prevederilor legale în vigoare;
d) primește și gestionează numai economiile membrilor săi și le oferă surse de creditare numai acestora ;
e) acordă credit cu o dobândă anuală efectivă mai mică decât cea practicată în mod obișnuit pe piață sau în limitele unui plafon cuprins între 0.1 – 0.5 % pe zi.
(8) Prevederile art. 1 – 3, art. 7 – 8, art. 11, art. 19 – 20, art. 21 alin. (1) lit. (a) – (h), lit. (l) și (r), art. 21 alin. (3), art. 23, art. 25, art. 28 – 38 și art. 40 – 46 se aplică contractelor de credit între creditor și consumator în ceea ce privește amânarea plății sau metodele de rambursare, în cazul în care consumatorul și-a încălcat deja obligațiile de plată cuprinse în contractul de credit inițial sau este probabil că le va încălca și dacă se îndeplinesc următoarele condiții:
a) acordul dintre părțile contractuale este susceptibil să împiedice posibilitatea introducerii unor acțiuni în instanță în legătură cu nerespectarea obligațiilor de plată de către consumator;
b) prin încheierea respectivului acord, consumatorului nu i s-ar aplica clauze contractuale mai puțin favorabile decât cele din contractul de credit inițial.
(9) Prevederile art. 8 alin. (3) lit. (d)-(f), art. 10 alin. (5), art. 11 alin. (4) și ale art. 21 alin. (3) se aplică și următoarelele categorii de contracte de credit:
a) contractelor de credit având ca obiect un credit cu o valoare totală mai mică de 200 EUR;
b) contractelor de credit în baza cărora creditul este acordat fără dobândă și fără niciun alt cost;
c) contractelor de credit în baza cărora creditul trebuie rambursat în termen de trei luni și pentru care sunt de plătit doar costuri nesemnificative în cuantum cuprins între 0,1% si 0,5 % din valoarea
Sursa : ANPC
InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , având Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129, sector 4, tel: 021/319.32.66, mail : secretariat@infocons.ro , Protecția Consumatorului , Protecția Consumatorilor , Proprietate Intelectuală , Consumers Protection , Consumer Protection , Fii Un Exemplu , Dezvoltare Durabilă , Smart Deal , Green Deal , Alertă , Alerte , Telefonul Consumatorului , Telefonul Consumatorilor