O mai bună protecție a consumatorilor europeni care descarcă de pe internet jocuri, cărți electronice, materiale video și muzică

Datorită acțiunii comune întreprinse de statele membre ale UE și Comisia Europeană, 116 site-uri care comercializează jocuri digitale, cărți, materiale video și muzică au fost aliniate la legislația UE privind protecția consumatorilor.

Dl Neven Mimica, comisarul european pentru protecția consumatorilor, a declarat: `Asigurarea respectării drepturilor consumatorilor este o prioritate pentru mine chiar și în condițiile în care mediul digital se află într-o continuă schimbare. Mă bucur că această verificare minuțioasă a abordat câteva dintre cele mai importante aspecte legate de descărcarea conținuturilor digitale. Acum un an, peste 50 % dintre site-urile de internet nu erau în conformitate cu legislația, ceea ce este inacceptabil. Această cifră a scăzut la 20 %, și se preconizează obținerea unor rezultate și în continuare. Este vorba de un progres semnificativ dar voi continua eforturile pentru a obține îmbunătățirea situației.`

Această protecție ameliorată este rezultatul așa-numitei `verificări minuțioase` – o examinare la nivelul întregii UE a site-urilor internet, cu scopul identificării situațiilor de încălcare a legislației privind protecția consumatorilor și al asigurării respectării ulterioare a acestei legislații. Verificarea site-urilor internet care vând conținut digital a avut loc în vara anului 2012. Autoritățile naționale au verificat, în total, 330 de site-uri internet care acoperă o mare parte a pieței. O investigație detaliată efectuată de către autoritățile naționale a constatat existența unui număr total de 172 site-uri internet care nu sunt în conformitate cu legislația UE de protecție a consumatorilor. Acestea au contactat societățile în cauză în vederea adaptării acestor site-uri internet la cerințe. Până în prezent 116 site-uri au fost corectate. 49 site-uri internet fac obiectul unor proceduri ulterioare; în 5 cazuri, încălcările au fost minore și nu au fost sancționate de către statele membre, în timp ce 2 site-uri internet s-au desființat. Ca urmare a acestei intervenții din partea autorităților de aplicare a legii în statele membre ale UE, 80 % din cele 330 site-uri sunt, în prezent, în conformitate cu legislația UE de protecție a consumatorilor.

Ce s-a verificat mai exact?

Site-urile internet au fost verificate pentru a stabili dacă informațiile privind principalele caracteristici ale produselor sunt ușor accesibile și nu sunt `scrise cu litere mici`; dacă site-urile internet au furnizat adrese de e-mail la care pot fi adresate întrebări sau plângeri; precum și, pentru a vedea dacă site-urile internet includ termeni și condiții echitabile. Principalele probleme constatate au fost următoarele:

  • clauze contractuale abuzive prin care se elimina dreptul consumatorilor de a introduce acțiuni în justiție sau se refuza consumatorilor un drept la despăgubiri în cazul în care produsele nu funcționează;
  • Informații neclare cu privire la dreptul de retragere: datorită specificității conținuturilor digitale descărcate, comercianții sunt obligați să informeze consumatorii înainte de cumpărare că nu vor avea posibilitatea de a anula o descărcare odată ce aceasta a fost inițiată — acest lucru nu a fost valabil în cazul a 42 % dintre site-urile verificate.
  • Lipsa unor informații obligatorii privind identitatea comerciantului, în special adresa de e-mail a acestuia, privându-i pe consumatori de un canal efectiv de contact.

Pe lângă verificarea minuțioasă, Comisia Europeană a comandat un studiu complementar, care a arătat că nu au fost furnizate informații, sau că acestea au fost limitate cu privire la restricțiile geografice care s-ar putea aplica. Aceste informații sunt esențiale pentru consumatori atunci când călătoresc în alte țări ale UE, ei se așteaptă în mod normal să aibă posibilitatea de a accesa și utiliza conținutul digital fără obstacole pe întreg teritoriul pieței unice.

Acest studiu a evidențiat că jocurile promovate drept `jocuri gratuite` solicită, deseori, anumite plăți într-o etapă ulterioară, fără ca acest lucru să fie explicat clar de la început. Astfel de practici vizează adesea direct copiii, cel mai vulnerabil grup de consumatori, și au condus la situații în care părinții au avut de suportat facturi uriașe prin faptul că au permis copiilor lor să se joace pe dispozitivele lor mobile.

Ce urmează?

Procedurile administrative sau judiciare naționale continuă pentru cele 49 de site-uri internet care nu respectă încă legislația. Problema specifică a achizițiilor contra cost necesare pe parcursul jocului este, de asemenea, revizuită pentru a se asigura o mai bună informare a consumatorilor și pentru a evita cheltuieli disproporționate și neașteptate ca urmare a acestor achiziții realizate în timpul jocului de către copii.

Context

`verificare minuțioasă` este o examinare a site-urilor internet la nivelul întregii UE, cu scopul identificării situațiilor de încălcare a legislației privind protecția consumatorilor și al asigurării respectării ulterioare a acestei legislații. O `verificare minuțioasă` este coordonată de Comisia Europeană și este efectuată simultan de autoritățile naționale de aplicare a legii. Verificarea minuțioasă a conținutului digital a avut loc în 26 de state membre ale UE, Norvegia și Islanda în iunie 2012. Aceasta a fost cea de-a șasea verificare minuțioasă începând cu 2007.

Un număr din ce în ce mai mare de cetățeni europeni achiziționează conținut digital: în medie, 79 % dintre consumatorii europeni au utilizat serviciile de muzică online și 60 % au utilizat jocuri online în cursul ultimelor 12 luni. Potrivit unor surse din sector, valoarea tranzacțiilor aferente descărcărilor de muzică în UE în 2010 a totalizat 677 de milioane EUR. potrivit estimărilor, consumatorii din Regatul Unit, Germania, Franța, Italia, Spania, Țările de Jos și Belgia au cheltuit 16,5 miliarde EUR pe jocuri online în 2011. Jocurile adresate copiilor și care sunt prezentate ca `joc gratuit` au o pondere tot mai mare pe piața jocurilor în UE (50 % din totalul jocurilor în ultimele 12 luni).

Țară

Site-urile verificate

Prima fază de examinare (2012)

A doua fază de control al punerii în aplicare

(rezultate corespunzătoare lunii octombrie 2013)

Site-uri internet care sunt conforme deja

Site-uri internet cu nereguli confirmate

Site-uri internet conformela data de 9 octombrie 2013

Site-uri internet care fac obiectul unor proceduri ulterioare, cu nereguli minore sau care nu mai sunt în funcțiune

Site-uri internet conforme cu legislațiala data de 9 octombrie 2013, ca procent din site-urile internet verificate în 2012

Austria

10

2

8

6

4

60%

Belgia

11

7

4

7

4

64%

Bulgaria

10

10

0

10

0

100%

Cipru

3

0

3

3

0

100%

Republica Cehă

11

9

2

11

0

100%

Danemarca

10

4

6

9

1

90%

Estonia

10

7

3

10

0

100%

Finlanda

10

2

8

9

1

90%

Franța

27

16

11

23

4

85 %

Germania

26

14

12

23

3

89 %

Grecia

10

2

8

8

2

80 %

Ungaria

6

1

5

6

0

100%

Islanda

10

1

9

10

0

100%

Italia

10

4

6

7

3

70%

Letonia

10

0

10

8

2

80%

Lituania

10

10

0

10

0

100 %

Luxemburg

8

7

1

7

1

88 %

Malta

10

2

8

6

4

60%

Țările de Jos

11

8

3

10

1

91 %

Norvegia

9

6

3

6

3

67 %

Polonia

10

8

2

8

2

80 %

Portugalia

20

11

9

11

9

55 %

România

10

5

5

9

1

90 %

Slovacia

10

3

7

8

2

80 %

Slovenia

4

1

3

4

0

100 %

Spania

26

5

21

19

7

68%

Suedia

17

2

15

15

2

89 %

Regatul Unit

11

11

0

11

0

100 %

Total

330

158

172

274

56

83 %

 

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din Romania – InfoCons, unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.

Sursa : europa.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal