Mișcarea de Protecția Consumatorilor a semnat un Acord de Parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Mișcarea de Protecția Consumatorilor a semnat un Acord de Parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor InfoCons Protectia Consumatorilor

InfoCons – Asociație Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România reprezentată de domnul Președinte Sorin Mierlea a încheiat un Acord de Parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, reprezentată prin domnul Președinte Horia Miron Constantinescu ce are ca scop monitorizarea și supravegherea pieței din perspectiva etichetării energetice a produselor electronice și electrocasnice printr-un mecanism independent și transparent realizat de InfoCons, în vederea transmiterii de informări lunare către ANPC cu privire la monitorizările efectuate si neconformitățile constate.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Asociația InfoCons își recunosc în mod bilateral și neechivoc rolul important pe care îl joacă în societate, prin promovarea valorii, a calității, a unui sistem prin intermediul căruia se dorește atingerea unor niveluri superioare ale relațiilor profesionale, prin apărarea intereselor individuale, dar și de grup, prin punerea la dispoziția membrilor societății a unor programe cu suport civic bazate pe soluții sociale moderne, transparente și europene, viabile din punct de vedere economic, originale din punct de vedere cultural și accesibile din punct de vedere comunicațional.

Asociația InfoCons va transmite informări lunare către ANPC cu privire la monitorizările efectuate și neconformitățile constatate ce au rezultat în urma activității de monitorizare și supraveghere a pieței din perspectiva etichetării energetice a produselor electronice și electrocasnice precum:

-Mașini de spălat haine;

-Mașini de spălat vase;

-Frigidere;

-Uscătoare

-Televizioare și monitoare pentru computer;

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea ministrului economiei, este finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

InfoCons – Asociatie Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania (www.infocons.ro ),   a fost înființată în anul 2003 pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor din România. Până în prezent a desfășurat și desfășoara o activitate neîntreruptă, bucurându-se de recunoaștere națională și internațională, fiind membră în diferite organizații, comisii consultative ale autorităților, grupuri de lucru, parteneră în programe naționale și internaționale. Asociația InfoCons este unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apară drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Prin semnarea Acordului de Parteneriat, cele două organizații confirmă o colaborare îndelungată și se angajează institutional să o dezvolte pe multiple planuri, în beneficiul cetățenilor din România.

Scanează codul QR cu Aplicația InfoCons! Află totul despre electrocasnice și dispozitivele electrice pe care vrei să le cumperi!

Aplicația Gratuită InfoCons face posibilă scanarea codului QR de pe eticheta energetică a produselor electrocasnice și a dispozitivelor electronice, pentru aflarea informațiilor precum:

  • Consumul de energie;
  • Clasa energetică;
  • Producător;
  • Informații Generale;
  • Compararea cu alte produse similare;

Din categoria produselor electrocasnice și a dispozitivelor electrice ale căror coduri QR pot fi scanate cu Aplicația Gratuită InfoCons fac parte:

  • Frigidere;
  • Mașini de spălat vase;
  • Mașini de spălat haine;
  • Uscătoare;
  • Televizioare și monitoare pentru computer.

 

Aplicația Gratuită InfoCons facilitează totodată verificarea corectitudinii informațiilor afișate pe produsele electrocasnice și dispozitivele electrice. Astfel, prin scanarea codului QR de pe eticheta energetică pot fi comparate informațiile generate de aplicație cu informațiile înscrise pe produs, pentru a observa dacă produsul respectiv se încadrează într-adevăr în clasa menționată pe etichetă sau dacă, dimpotrivă, informațiile diferă.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal