Institutul Național de Sănătate Publică
Director General Institutul Național de Sănătate Publică
Simona Pârvu
În primul rând vă mulțumim pentru interesul acordat protecției consumatorului și eforturile îndreptate în această direcție. În cele ce urmează, încercăm să vă introducem în aria de activități și atribuții ale Institutului Național de Sănătate Publică.
Povestea noastră începe în anul 1874, odată cu prima lege sanitară a epocii moderne din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 131 din 16 iunie. Unul dintre cele cinci capitole ale acesteia fiind igiena publică. Fondat în anul 1927 prin decret regal și cu sprijinul Fundației Rockfeller, Institutul Național de Sănătate Publică își desfășoară activitatea în respectul stipulat de fundamentarea legii sanitare a României, respectiv garantarea sănătății publice.
Institutului Național de Sănătate Publică este instituția publică din România care asigură coordonarea tehnică și metodologică a activității de asistență de sănătate publică, in domeniul fundamentării, elaborării și implementării strategiilor de prevenire a îmbolnăvirilor, al controlului bolilor transmisibile și netransmisibile, a sănătății populației în relație cu mediul precum și a politicilor de sănătate publică, la nivel național.
Activitatea noastră se realizează prin 4 centre naționale, care asigură coordonarea profesională specifică la nivel național și 6 centre regionale care asigură activitatea institutului la nivel teritorial.
Deși nu avem multe activități care presupun relația directă cu publicul, misiunea noastră este aceea de a proteja starea de sănătate a populației prin intermediul metodologiilor, ghidurilor, informărilor pe care le transmitem forului superior, respectiv Ministerul Sănătății, și altori instituții pe baza cărora pot lua decizii în vederea îmbunătățirii anumitor aspecte.
Prin Centrul Național de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar (CNMRMC), identificăm prioritățile de monitorizare a sănătății în relație cu mediul, coordonăm programe de studii și cercetări în vederea evaluării sănătății în relație cu mediul, participăm la elaborarea strategiilor privitoare la prevenirea îmbolnăvirilor, supravegherea și controlul bolilor asociate determinanților din mediu, participăm la sistemul de răspuns rapid pentru domeniile chimic si radiologic, asigurăm administrarea Registrului național de informare toxicologică și Registrului național al riscurilor pentru sănătate în relația cu factorii de mediu.
Una dintre misiunile noastre este continuarea acțiunilor de promovare a sănătății, în acord cu necesitatea reală și actuală de acțiune pentru creșterea nivelului general de educație pentru sănătate, a gradului de informare și de conștientizare a populației în legătura cu prevenirea îmbolnăvirilor.
Astfel, prin Centrul Național de Supraveghere a Bolilor Netransmisibile (CNSBN), propunem și realizăm anchete și studii specifice în vederea îndeplinirii misiunii de supraveghere și evaluare a stării de sănătate a populației și ne propunem dezvoltarea și permanentizarea componentei de informare și de relaționare publică, a dialogului nemijlocit cu cetățenii, a parteneriatelor și colaborărilor cu alte instituții.
Prin Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), primim/transmitem și analizăm informații privind evenimentele epidemiologice de boală transmisibilă de importanță națională și/sau internațională, asigurând continuitatea activității 24 de ore din 24, monitorizăm informații legate de evenimente naționale și internaționale din domeniul bolilor transmisibile și realizăm analiza de risc.
În acest sens, o adevărată provocare pentru întregul sistem de sănătate, a fost perioada pandemiei de COVID-19, care a venit cu situații noi și imprevizibile ce ne-au supus unor eforturi suplimentare din cauza situației epidemiologice create, de particularitățile și complexitatea acesteia. Am făcut front comun cu toate instituțiile implicate în gestionarea situației. Institutul a detașat personal pentru a veni în sprijinul echipelor de specialiști aflate în zonele greu încercate din mai multe părți ale țării și a direcționat investiții pentru optimizarea procesului de diagnosticare a bolii, în urma testelor RT-PCR efectuate în laboratoarele sale.
În perioada 2020 – 2021 au fost efectuate peste 40000 de teste RT-PCR în laboaratoarele noastre. Activitatea de laborator, în permanentă dezvoltare și perfecționare atât la nivel național cât și regional, este coordonată de Laboratorul Național de Sănătate Publică ce înglobează activitatea de diagnostic seroepidemiologic, de supraveghere a calității apei, chimia și microbiologia mediului și alimentului, monitorizarea radiațiilor și sănătatea ocupațională.
Prin Centrul Național de Statistică în Sănătate Publică (CNSSP), organizăm și administrăm baza națională de date privind statisticile de sănătate, comunicăm și transmitem aceste date organizațiilor internaționale (Organizația Mondială a Sănătății – OMS, Eurostat, Organizația Națiunilor Unite – ONU etc.). Accesul la date statistice este un aspect important în gestionarea situațiilor de criză dar și în luarea unor decizii în vederea îmbunătățirii anumitor aspecte legate de starea de sănătate a populației.
În vederea acoperirii aspectelor de sănătate publică în toate regiunile României, toate aceste activități se desfășoară și la nivel regional prin Centrele Regionale de Sănătate Publică din Iași, Timișoara, Târgu Mureș, Cluj, Galați și Craiova.
Prin urmare, specialiștii INSP își desfășoară activitatea având la bază însușirea importantei misiunii de protejare a sănătății populației iar pentru a ne asigura de buna desfășurare a activităților noastre, ne-am alăturat în multiple colaborări și inițiative internaționale ale Comisiei Europene, Organizației Mondiale a Sănătății, Centrului European de Combatere a Bolilor.
În consecință, sănătatea populației, în cazul nostru, reprezintă o prioritate și întreprindem toate demersurile în această direcțit. Însă, toate eforturile noastre au nevoie de susținerea oamenilor, de contribuția lor întrucât, sănătatea, atât cea colectivă, cât și cea individuală, este strâns legată și de alegerile fiecăruia dintre noi. Cu puțin putem face mult, o contribuție pe care noi o considerăm minoră, poate salva o viață.