Înregistrarea membrilor de familie provenind din afara UE, în altă țară din UE

În primele 3 luni de ședere în țara dumneavoastră gazdă, membrii de familie care nu sunt cetățeni UE nu au obligația de a solicita un permis de ședere care să confirme faptul că au dreptul de a locui pe teritoriul acestei țări. Însă, în unele țări din UE, s-ar putea să se aplice obligația de a-și semnala prezența încă de la sosire.

După 3 luni de la sosirea în țara dumneavoastră gazdă, membrii de familie care nu sunt cetățeni UE trebuie să se înregistreze pe lângă autoritățile locale (în general, primăria sau poliția).

Pentru a obține permisul de ședere, ei trebuie să prezinte:

  • un pașaport valabil
  • certificatul dumneavoastră de înregistrare, în calitate de cetățean UE, sau orice alt act care să certifice că locuiți în țara respectivă
  • dovada că au o legătură de rudenie cu dumneavoastră (de ex. un certificat de căsătorie sau de naștere)
  • pentru copii/nepoți, dovada că au mai puțin de 21 de ani sau că se află în întreținerea dumneavoastră
  • pentru părinți/bunici, dovada că se află în întreținerea dumneavoastră
  • pentru alți membri de familie, dovada că sunt în întreținerea dumneavoastră sau că au nevoie de îngrijirea dumneavoastră din considerente medicale serioase
  • pentru partenerii necăsătoriți, dovada menținerii unei relații pe termen lung și durabile cu dumneavoastră

Nu vi se poate cere niciun alt document

Autoritățile trebuie să ia o decizie cu privire la eliberarea (sau nu) a permisului de ședere în termen de 6 luni. Dacă acest termen nu este respectat, adresați-vă serviciilor noastre de asistență. În orice caz, membrii de familie care nu sunt cetățeni UE nu pot fi expulzați dacă le expiră viza de ședere în timp ce li se procesează cererea.

Dacă cererea este respinsă, autoritățile trebuie să le comunice decizia în scris. Aceasta trebuie să precizeze motivele care stau la baza deciziei și implicațiile sale și să indice căile de atac prin care rudele/partenerul dumneavoastră pot contesta decizia respectivă și termenul în care pot face acest lucru.

Dacă cererea este acceptată, vor primi permisul de ședere – de cele mai multe ori acesta se eliberează gratuit. În cazul în care se percep taxe, acestea nu trebuie să fie mai mari decât cele pe care le plătesc cetățenii țării respective pentru a obține documente similare, cum ar fi cartea de identitate.

Documentul eliberat trebuie să indice clar faptul că este un permis de ședere pentru un membru de familie provenind din afara UE.

Permisul este valabil timp de 5 ani (sau pe toată durata șederii dumneavoastră, dacă este mai scurtă de atât). În general, orice schimbare de adresă trebuie comunicată autorităților.

Membrii familiei dumneavoastră își pot utiliza permisul de ședere pentru a călători în altă țară din UE, dar dacă vor să se mute în altă țară din UE trebuie să solicite acolo un alt permis de ședere. Dacă acești membri de familie sunt în întreținerea dumneavoastră, trebuie să vă mutați împreună cu ei.

Aflați unde și cum îi puteți înregistra pe membrii de familie provenind din afara UE în țara dumneavoastră gazdă.

În multe țări, membrii de familie trebuie să aibă permanent asupra lor permisul de ședere și pașaportul. În caz contrar, ei pot fi amendați sau reținuți temporar, dar nu pot fi expulzați din acest motiv.

Sursa: Europa.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal