Ce este EUIPO?
EUIPO este Oficiul pentru Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene, responsabil cu gestionarea mărcii UE și a desenului sau modelului comunitar înregistrat. De asemenea, lucrează cu Oficiile de Proprietate intelectuală ale statelor membre UE și parteneri internaționali, pentru a oferi o experiență similară de înregistrare a mărcilor și modelelor comerciale în Europa și în lume.
- Ce sunt mărcile?
Mărcile sunt semne distinctive folosite în comerț și care au menirea de a ajuta la identificare produselor. Cu alte cuvinte, marca îl ajută pe consumator să recunoască o anumită companie, brand etc., fiind modul prin care acestea se deosebesc de concurență.
- Ce sunt desenele sau modelele comerciale?
Conform Art. 3 din Regulamentul privind desenele sau modelele industriale, desenele sau modelele comerciale reprezintă „aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, care îi conferă, în special, caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii și/sau a materialelor și/sau a ornamentației produsului în sine.
InfoCons membru al Observatorului European privind Drepturile de Proprietate Intelectuala
Începând cu luna martie 2022 – luna dedicată protectiei consumatorilor (15 Martie –Ziua Mondiala a Drepturilor Consumatorilor), InfoCons este membru al Grupului de Lucru al socetatii civile din cadrul Observatorului European pentru Încălcări ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală, Din cadrul Grupului de Lucru al societatii civile mai fac parte alte 9 organizatii neguvernamentale din : Belgia, Italia, Spania si Marea Britanie.
În cadrul Observatorului European pentru Încălcări ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală este organizata o retea pe urmatoarele categorii :
- Instituții publici:
- Entități private
- Societăți civile
- Adiconsum – Consumer Defense and Environment Association din Italia;
- CDT – Center for Democracy & Technology din Belgia;
- CECU – Confederación de Consumidores y Usuarios din Spania;
- InfoCons Association – Organization for Consumer Protection din România;
- COFACE – Confederation of Family Organisations in the European Union din Belgia;
- COMMUNIA – The International Association on the Digital Public Domain din Belgia;
- DECO – Portuguese Association for Consumer Protection din Portugalia;
- EAASM – The European Alliance for Access to Safe Medicines din Marea Britanie;
- ECC-Net – European Consumer Centres Network din Belgia;
- TaC – Together against Cybercrime International din Marea Britanie.
- Organizații europene.
În total, Observatorul European pentru Încălcări ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală adună 120 de membri din diferite țări de pe teritoriul Uniunii Europene.
Ce este Observatorul European pentru Încălcări ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală?
Observatorul European pentru Încălcări ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală, este un organism care reunește experții din sectorul public și privat într-o rețea dinamică Observatorul European pentru Încălcări ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală funcționează ca un „think-tank” (în română grup privat de experți) care adună, monitorizează și raportează informații esențiale pentru a ajuta factorii de decizie politică și autoritățile implicate în protejarea și aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Observatorul European pentru Încălcări ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală desfășoară activități în vederea:
- Creșterii gradului de conștientizare în rândul publicului.
- Oferirii unei formări specializate pentru aplicarea legii.
- Dezvoltării unor sisteme pentru a culege, a analiza, a raporta și a schimba informații cheie cu privire la amploarea și tendințele în materie de contrafacere și piraterie în Uniunea Europeană (UE).
- Furnizării de date bazate pe dovezi, pentru a le permite factorilor de decizie din UE să modeleze politici eficiente de aplicare a Proprietății Intelectuale, sprijind totodată inovația și creativitatea.
Când și cum a fost înființat Observatorul European pentru Încălcări ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală?
Observatorul a fost creat în aprilie 2009, ca parte a Direcției Generale pentru Piața Internă și Servicii ale Comisiei, sub denumirea de Observatorul European pentru Contrafacere și Piraterie. EUIPO, în calitate de agenție principală a UE dedicată exclusiv problemelor de proprietate intelectuală, a început să coopereze îndeaproape cu Observatorul în cadrul unui memorandum de înțelegere semnat în aprilie 2011.
În urma unei propuneri a Comisiei, susținută de Parlamentul European și de Consiliu, Observatorul a fost încredințat în totalitate EUIPO, în data de 5 iunie 2012.
În momentul realizării transferului Observatorului către EUIPO, acesta și-a schimbat denumirea în Observatorul European privind Încălcările Drepturilor de Proprietate Intelectuală. În conformitate cu acest regulament, EUIPO finanțează activitățile Observatorului. Observatorul se beazează pe expertiza, experiența și resursele EUIPO pentru a fi un centru de informare prin excelență.
Observatorul este gestionat de EUIPO și este organizat după cum urmează:
- Departamentul Operațiuni și Proiecte, condusă de un Director Adjunct, care include două servicii
- Proprietatea Intelectuală în lumea digitală și serviciul de conștientizare
- Departamentul de implementare și IMM-uri
- Departamentul de Economie și Statistică, condus de economistul șef al Biroului.
Cum funcționează Observatorul European pentru Încălcări ale Drepturile de Proprietate Intelectuală?
Rețeaua Observatoarelor este compusă din reprezentanți ai sectorului public și privat, care colaborează în grupuri de lucru.
Rețeaua centrală a Observatoarelor este formată din reprezentanți ai sectorului public, reprezentanți ai sectorului privat, reprezentanți ai societății civile și observatori. Reprezentanții sectorului public sunt desemnați de fiecare stat membru. Reprezentanții sectorului privat includ o gamă largă și echilibrată de organisme naționale și ale Uniunii.
Există o serie de alte rețele care sunt create atunci când există o nevoie specifică, cum ar fi un proiect de coordonat sau o anumită activitate de realizat. De asemenea, în cadrul Observatorului European pentru Încălcări ale Drepturile de Proprietate Intelectuală există grupuri de experți formate din experți propuși de părțile interesate sau de EUIPO. Aceste grupuri ajută la orientarea în implementarea proiectelor în domenii de activitate specializate.
Deși Observatorul European pentru Încălcări ale Drepturile de Proprietate Intelectuală nu are competențe directe de executare, acesta reunește o gamă largă de părți interesate care își folosesc abilitățile tehnice, experiența și cunoștințele pentru a proteja și promova drepturile de proprietate intelectuală și, de asemenea, pentru a sprijini actorii implicați direct în aplicarea legii.
România este reprezentata în două grupuri de lucru :
- Institutiile publice prin Inspectoratul General al Politiei Romane;
- Societatea civila – Asociatia InfoCons
Grupurile de lucru ale Observatorului
Grupurile de lucru au fost constituite pe baza propunerilor părților interesate și sunt utilizate pe scară largă de către Observator pentru a ghida implementarea proiectelor care fac parte din programul său de lucru. Domeniile lor de activitate variază de la chestiuni juridice, construirea de dovezi îmbunătățite, conștientizarea consumatorilor și aspecte legate de aplicarea legii, până la numărul tot mai mare de probleme legate de Proprietatea Intelectuala în lumea digitală.
În prezent există următoarele patru grupuri de lucru:
- Proprietatea Intelectuala in lumea digitala;
- Constientizarea publica;
- Economie si statistici;
- Implementare
In fiecare Grup de lucru sunt reprezentanti ai :
- Sectorului public ;
- Sectorului societatii civile;
- Sectorului privat;
- Observatory
Romania este reprezentata in urmatoarele Grupuri de Lucru :
- Grupul de lucru in lumea digitala
- din partea sectorului public prin Inspectoratul General al Politiei Romane
- Grupul de lucru privind constientizarea publicului
-
- din partea sectorului public prin Inspectoratul General al Politiei Romane;
- din partea societatii civile prin Asociatia InfoCons
- Grupul de lucru privind implementarea
- Din partea sectorului public prin Parchetul General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie;
- Grupulul de lucru de economie si statistici :
- Din partea sectorului public prin Inspectoratul General al Politiei Romane