Piața Romană se află la intersecția dintre două mari bulevarde ale Bucureștiului: bulevardul Lascăr Catargiu și bulevardul Magheru. Piața este tăiată și de bulevardul Dacia, de la est înspre vest.
Piața Romană a devenit abia pe la începutul secolului al XX-lea unul dintre locurile cheie ale orașului. Inițial a fost numită după Lascăr Catargiu, având chiar în centrul ei o statuie a acestuia, care a fost ulterior distrusă în perioada comunistă. Numele de Piața Romană coincide cu fosta denumire a străzii Mihai Eminescu, strada Romană.
Dezvoltarea Pieței Romane a început secolul trecut, odată cu ridicarea Palatului Academiei Comerciale (actualul ASE), între 1916-1926. Un lucru interesant este faptul că în planurile arhitecților se mai afla o clădire, simetrică cu cea a ASE-ului, care ar fi trebuit să lărgească Palatul de atunci.
În Piață se află statuia lupoaicei, una dintre cele mai celebre statui ale țării. Începuturile ei pe meleagurile românești au fost la Arenele Romane, unde a fost dusă în 1906, cu ocazia Expoziției Naționale. Statuia, oferită drept cadou de primăria din Roma, a fost mutată în alte 3 locuri până să ajungă în centrul Pieței Romane: în Piața Sfântu Gheorghe, pe Dealul Mitropoliei și în Dorobanți, ajungând în locul ei actual abia în 1997.
Cutremurul din 1977 a afectat un număr mare de clădiri de aici. Blocul Palladio, o mare parte din blocul Simu și blocul în care se afla cofetăria Casata au fost distruse. Clădirea ASE-ului a rezistat însă, pierzând doar o parte din cupolă. Au fost adăugate construcții noi ale regimului comunist, printre ele aflându-se și stația de metrou de aici, cu un design unic față de celelalte din București. Stația a fost construită într-un timp record, în numai 3 luni.
Piața Romană de astăzi este un melanj de stiluri arhitecturale, obiective și oameni. Este în continuare unul dintre punctele economice și comerciale cele mai importante ale Bucureștiului, fiind străbătută de sute de mii de oameni în fiecare zi.
