Domnul Avraham Marian Cioceanu despre capcanele ascunse în etichetele produselor ultraprocesate – InfoCons Protecția Consumatorilor te informează !
Care considerați că sunt cele mai mari capcane de pe eticheta unui produs ultraprocesat? Și aici ne putem duce cu gandul la „ etichetă curată ” sau „ fără zahăr adăugat ”?
Dl. Dr. Avraham Marian Cioceanu – “ Există o lege a etichetării, pe care unii producători nu o respectă, în cazul produselor convenționale. Așa cum spuneam despre crenvuștii cu 93% carne. Sunt niste elemente obligatorii precum ingredientele, producătorul, adresa producătorului, termen de valabilitate, condiții de păstrare și altele.
Citește și : Fii un Exemplu Protecția Mediului : Consolidarea Guvernanței pentru Dezvoltare Durabilă în România – InfoCons Protecția Consumatorului
Eticheta curată, dacă ne referim la materia primă că este una fără aditivi, pesticide, fără coloranți. În România sunt armonizați cu legislația Uniunii Europene și avem o autoritate care se ocupă și răspunde de etichetarea tuturor produselor care se comercializază în țara noastră. Și din punctul meu de vedere ar trebui intensificată activitatea acestei autorități pentru că acel exemplu pe care eu l-am întâlnit cu acei crenvuști, mi se pare flagrant să spui că ai 93% carne de porc si proteină 14%.
Dacă luăm și analizăm regulamentul european pentru etichetarea alimentelor convenționale și analiză legislația din România, aceasta este cuprinzătoare, corectă, suficientă. Dacă nu este cineva care să vegheze că acele reguli de etichetare sunt respectare, apar aceste probleme pe care le putem întâlni.
Citește și : InfoCons Protecția Consumatorului vă informează despre cursul online EUIPO privind elementele esențiale ale Proprietății Intelectuale
Pentru produsele bio, există o lege specială e etichetare, care pe lângă toate regulile impuse prin legea etichetării alimentelor convenționale sunt niște reguli care sunt speciale pentru alimentul bio. Trebuie să existe acel logo european de aliment bio, sub acest logo trebuie să fie un cod (primele 2 litere sunt inițiala țării, în cazul nostru RO și un alt număr din 3 cifre care indică numărul organismului de inspecție și certificare, care a certificat producătorul) și al treilea element este cuvântul ECO sau BIO obligatoriu…”
Citiți AICI întregul interviu acordat de către Domnul Dr. Avraham Marian Cioceanu pentru InfoCons Protecția Consumatorilor
InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , având Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129 , sector 4, tel: 021/319.32.66 , mail : secretariat@infocons.ro , Protecția Consumatorului , Protecția Consumatorilor , Proprietate Intelectuală , Consumers Protection , Consumer Protection , Fii Un Exemplu , Dezvoltare Durabilă , Smart Deal , Green Deal , Alertă , Alerte , Telefonul Consumatorului , Telefonul Consumatorilor , Protecția Mediului , Alege Bine , Citește Eticheta , Ia Atitudine , Sănătate , Incredere , Trust , Sorin Mierlea , Cybersecurity , Securitate Cibernetică , Alimente Ultraprocesate , Interviu , Avraham Marian Cioceanu



















