Creșterea siguranței consumatorilor: îmbunătățirea siguranței dispozitivelor medicale

Comisia Europeană a adoptat pe data de 24 septembrie 2013, două măsuri pentru a îmbunătăți siguranța dispozitivelor medicale, îndeplinind angajamentul pe care și l-a asumat de a restabili încrederea pacienților în sectorul dispozitivelor medicale, printre altele, în urma scandalului implanturilor mamare produse de societatea Poly Implant Prothèse (PIP). Una dintre măsuri este un Regulament de punere în aplicare al Comisiei de clarificare a criteriilor care trebuie să fie îndeplinite de organismele notificate1 responsabile de inspectarea producătorilor de dispozitive medicale, iar cealaltă măsură este o recomandare în care se precizează sarcinile acestor organisme atunci când efectuează audituri și evaluări în sectorul dispozitivelor medicale, care cuprinde aproximativ 10 000 de tipuri de produse, de la plasturi la stimulatoare cardiace.

Exemple de cerințe mai stricte prevăzute în măsurile adoptate:

  • Un stat membru desemnează un organism notificat numai după o `evaluare comună` realizată de către experți ai Comisiei și din celelalte state membre. Rapoartele de evaluare sunt puse la dispoziția tuturor celorlalte state membre.
  • Statele membre sunt obligate să efectueze supravegherea și monitorizarea organismelor notificate la anumite intervale pentru a se asigura că acestea respectă cerințele în permanență. În caz contrar, statul membru trebuie să retragă desemnarea drept organism notificat.
  • Sunt clarificate cerințele în materie de cunoștințe și experiență ale personalului organismelor notificate care trebuie să fie impuse de statele membre.
  • De acum înainte este obligatoriu ca organismele notificate să efectueze în mod aleatoriu audituri neanunțate în fabrici și, în acest context, să verifice eșantioane adecvate din producție. Dacă aceste controale aleatorii nu sunt efectuate, se va suspenda sau se va retrage desemnarea drept organism notificat.
  • În cazul în care înlocuirea sau alterarea materiilor prime ar putea antrena riscuri, precum în cazul PIP, un organism notificat verifică, de asemenea, dacă cantitatea de produse finite corespunde cantității de materii prime esențiale achiziționate.

InfoCons – InfoCons – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatoril

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal