Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin intermediul proiectelor sale dedicate cetățenilor români, dorește să asigure o contribuție constantă la dezideratul InfoCons, care urmăreşte transformarea consumatorului pasiv într-un consumator activ.
O activitate apropiată intereselor consumatorilor, care ar putea fi încadrată sub umbrela devizei protecției consumatorului „Decizi TU pentru TINE!”, o reprezintă domeniul inițiativelor cetățenești europene (ICE), pentru care Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor deține calitatea de Punct național de contact al României şi de promotor al acestui instrument european. În termeni generali, ICE reprezintă un instrument de democrație participativă, pus la dispoziție de către Uniunea Europeană, care le permite cetățenilor europeni să aibă un rol mai vizibil în modelarea orientărilor Uniunii Europene care le influențează viața, devenind o modalitate unică de implicare în procesul de elaborare a politicilor Uniunii. Acest instrument european oferă cetățenilor posibilitatea de a prezenta, de a susține și de a promova subiecte noi de interes la nivel de politică UE, fie prin semnarea unei declarații de susținere pentru o inițiativă cetățenească europeană, fie prin implicarea în Comitetele de organizare sau prin acordarea de suport în procesul de colectare a semnăturilor pentru o anumită inițiativă cetățenească europeană. Printre inițiativele cetățenești europene de succes organizate până în prezent amintim: „Apa și salubritatea reprezintă un drept al omului! Apa este un bun public și nu o marfă!”, „Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos”, „Să mâncăm ORIGINal! Să dezvăluim originea alimentelor pe care le consumăm!”.
Totodată, în domeniul digitalizării şi al societății informaționale, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor coordonează procesul de emitere a cărții electronice de identitate, care își propune să fie un facilitator cheie pentru accesarea serviciilor electronice de către cetățenii români și să permită titularului cărții de identitate autentificarea în sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sistemele informatice ale altor entități publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice. Documentul de identitate va asigura astfel accesul cetățeanului la servicii electronic diverse, asigurând simplificarea relației cu autoritățile publice și creșterea calității şi a disponibilităţii serviciilor publice.
De asemenea, ca urmare a operaționalizării Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC, administrat de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, rezultat din implementarea unui proiect ambițios, de mare anvergură, finalizat la data de 24 noiembrie 2023, cetățenii vor deveni consumatori de noi de servicii electronice, fiind posibilă obținerea de documente de stare civilă prin intermediul unui portal dedicat și vor beneficia de interacțiune mai facilă cu autoritățile competente din domeniul stării civile și al evidenței persoanelor.
Cu această ocazie, la ceas aniversar al InfoCons, reafirmăm angajamentul nostru în inițiativele care conduc la succes în domeniul protecției consumatorului !
Cu stimă,
Director General,
Chestor de poliţie Aurel-Cătălin GIULESCU
Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor
Mesajul oficial disponibil AICI