Când luăm decizia de a contracta un împrumut este important să ne informăm din timp în legătură cu toate condiţiile cerute de bancă.
Venitul nostru poate fi diminuat semnificativ când luăm un împrumut, de o serie de factori, precum: grad de îndatorare, cheltuieli de subzistenţă, rate, etc.
Nivelul cheltuielilor de subzistenţă diferă de la o bancă la alta.
Ce venit minim solicită banca?
Pentru un credit de nevoi personale, majoritatea băncilor din piata solicită clientului venitul minim pe economie (acum 1.065 lei – net).
Dacă ar fi să facem o comparaţie între cel mai mic venit solicitat şi cel mai mare, atunci constatăm că este o diferenţă de aproximativ 1.000 lei între cele două valori (450 lei şi 1.500 lei).
Suma minimă împrumutată, la fel ca în cazul venitului, variază de la o bancă la alta chiar şi, în cadrul aceleiaşi bănci, în funcţie de produs.
La unele bănci din piată valoarea minimă a creditului porneşte de la 400 lei sau chiar de la 15.000 lei. Sunt însa şi instituţii bancare ce nu pun condiţia unei sume minime de contractat.
Banca | Suma minimă | Venit minim solicitat |
Alpha Bank | 500 lei | 800 lei |
Banca Comercială Carpatica | 500 euro | 1.700 lei / familie |
Banca Românească |
|
800 lei, pentru o familie cu 1 membru sau multiplu de 500 lei, pentru o familie (incluzând codebitorii) cu mai mult de 1 membru. Venitul minim trebuie să fie proporţional cu numărul membrilor de familie |
Banca Transilvania | 5.000 lei | venit minim pe economie |
Bancpost | 1.500 lei |
|
BCR | 3.000 lei | 1.000 lei |
BRD | venit minim pe economie | |
CEC Bank | – nu impune sumă minimă | Venit minim pe economie, insa trebuie sa fie elibigil , sa nu aiba intarzieri la Biroul de Credit şi o singură persoană în întreţinere |
Credit Agricole | – nu impune sumă minimă | venitul minim pe economie |
Garanti Bank | 1.000 lei | 925 lei/1 debitor sau 1.500 lei/1-2 co-debitori |
Idea Bank |
|
|
ING | 2.000 lei | 1.000 lei |
Libra Internet Bank | 1.000 lei ( Creditul Online) Se face în funcţie de scoring (Credit Standard) |
1.500 lei |
OTP Bank | 630 lei | venit minim pe economie |
Patria Bank |
|
|
Piraeus Bank | 1.000 euro (echivalent lei) -Creditul de Nevoi Personale cudobanda variabilă 3.000 lei – Creditul de Nevoi Personale cu dobândă fixă |
|
Raiffeisen Bank | 500 lei | 160 Euro (echivalent în lei)/ familie. |
Unicredit Consumer Financing |
1.500 lei |
Cu un venit minim de 450 lei se poate obtine o suma maxima de 6.500 lei. |
Veneto | 4.500 lei | 300 euro – (echivalent in lei) |
Ce facem dacă nu ne încadrăm la condiţiile impuse de bancă?
IFN-urile sunt o soluţie bună dacă dorim să contractăm un credit cu o valoare mică şi pe un termen scurt, mai ales în cazul în care venitul nostru nu ne ajută să luăm un împrumut de la o bancă sau avem restanţe în Biroul de Credit.
Atenţie! Chiar dacă condiţiile impuse nu sunt la fel de stricte ca în cazul băncilor, costurile sunt mult mai mari.
Sursă: www.finzoom.ro