Ce produse trebuie să avem mereu în congelator?

Congelatorul este o extensie a cămării noastre. Este o sursă perfectă de inspirație atunci când rămânem în pană de idei, dar și atunci când ne grăbim și trebuie să pregătim ceva last minute. Ne ajută să combatem risipa alimentară, dar și să economisim bani. Ne-am propus să îți venim în ajutor cu câteva idei despre cum să îl folosești la potențial maxim. Avem nevoie doar de puțină organizare.

Există câteva produse pe care toată lumea ar trebui să le aibă în congelator. Un congelator bine aprovizionat ne oferă siguranța că vom mânca mai bine, dar vom fi si mai puțin stresați pentru că avem mereu ceva gustos de pus pe masă indiferent de momentul zilei.

Mix de legume și fructe

O pungă de legume este mereu soluția salvatoare atunci când suntem în pană de idei. Versatile și rapid de preparat, legumele congelate te vor scoate mereu din încurcătură. Excelente pentru preparate rapide și ușoare, combinate cu paste sau orez și este obligatorie de încercat în plăcinte. De altfel, sunt garnitură simplă și gustoasă atunci când sunt pregătite cu unt și condimente pentru orice preparat.

Fructele congelate au cea mai bună textură înainte de a fi complet dezghețate. Acestea mixte sunt o armă secretă, deoarece sunt atât de versatile. Le putem folosi pentru a pregăti un desert ușor de vară, precum fructe de pădure congelate cu topping de ciocolată fierbinte. Dacă tot vorbim despre diversitate, le putem coace într-o prăjitură, le putem servi la micul-dejun cu pâine prăjită și unt sau pur și simplu le amestecăm într-un smoothie.

Carne

Toți avem preferințele noastre atunci când vine vorba despre carne fie ca e pui, vită sau pește. Sfatul nostru este să cumpărați porții mai mici din sortimentele preferate ale membrilor familiei. Iar dacă cumpărați cantități mai mari, este ideal să puneți fiecare bucată separat. Bucățile individuale se dezgheață foarte repede și putem pregăti două sau trei tipuri de carne pentru o singură masă. Astfel putem pregăti în același timp chiftele, fish fingers sau chiar burgeri. Posibilitățile sunt nenumărate atunci când vorbim despre preparate din carne.

Produse de tip ready-meal

Nu-i așa ca e minunat să nu trebuiască să pregătiți cina în fiecare seară? Cu produsele de tipul ready-meal trebuie doar să mergem la congelator și să „alegem” cina. Exact ce avem nevoie după o zi obositoare. Ce să alegem? Orice. De la bucătărie specifică sau mâncăruri gourmet la opțiuni organice sau vegetariene. Variantele sunt atât de diverse încât putem avea în congelatorul nostru micul dejun, prânzul și cină.

Înghețată

Indiferent de vârstă, copii sau adulți, dragostea pentru înghețată este aceeași. Toată lumea iubește înghețata. Iar noi susținem cu tărie faptul că înghețata nu trebuie să ne lipsească din congelator.

Cel mai bun și iubit desert, cu o lingură de înghețată cremoasă mergem la sigur indiferent de situație. O putem servi direct din cutie cu topping-urile favorite sau într-un frappe. Adevărul este că nu există modalitate greșită de a servi înghețata.

Ce vrem să spunem de fapt este că trebuie sa avem mereu o cutie de înghețată în congelatorul nostru. Sau două. Sau trei.

Voi ce alimente aveți mereu în congelator?

 

Sursa : CoolFood

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal