Asistență medicală planificată – Tratamente planificate în străinătate

Conform legislației europene, puteți solicita servicii medicale în alte țări din UE în anumite condiții. Vă recomandăm ca mai întâi să vă informați cu privire la drepturile pe care le aveți, la condițiile aplicabile și la procedurile necesare.

Aveți dreptul la tratament medical în altă țară din UE, în aceleași condiții și suportând aceleași costuri ca și cetățenii țării respective.

Cu toate acestea, unele țări pot restricționa accesul la anumite tipuri de servicii medicale. Pentru a afla dacă și ce restricții se aplică, consultați punctul național de contact din țara în care doriți să fiți tratat.

Ați putea avea dreptul la acoperirea integrală sau parțială a costurilor tratamentului. Informații suplimentare despre cheltuieli și rambursări în cazul tratamentelor medicale planificate.

Asigurați-vă că folosiți formularul adecvat pentru drepturile dumneavoastră de securitate socială.

Planificarea unui tratament în străinătate

Pentru a găsi în altă țară din UE un spital, o unitate medicală sau un alt furnizor care vă poate asigura tratamentul de care aveți nevoie:

  • consultați casa dumneavoastră de asigurări de sănătate
  • cereți informații de la punctul de contact din țara dumneavoastră sau de la punctul de contact din țara în care doriți să urmați tratamentul
  • contactați direct unitatea medicală care vă interesează.

Înainte de a pleca la tratament în străinătate:

  • consultați punctul național de contact sau casa dumneavoastră de asigurări de sănătate pentru a afla dacă aveți nevoie de autorizare prealabilă
  • verificați dacă vă vor fi acoperite costurile și care sunt consecințele alegerii pe care o faceți.

Menționăm că sistemele medicale din alte țări ale UE ar putea funcționa în mod diferit față de sistemul din țara dumneavoastră.

Sursă: Europa.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal