Pentru a veni în întâmpinarea nevoii de informare a asiguraților, potențialilor asigurați și păgubiților, ASF pune la dispoziție o serie de informații utile despre: RCA, CASCO, bonus-malus, CEDAM şi constatarea amiabilă de accident.

Asigurarea RCA

Societăți de asigurare autorizate să practice asigurări obligatorii de răspundere civilă auto RCA:

  1. S.C. ALLIANZ – TIRIAC ASIGURARI S.A.
  2. S.C. GENERALI ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A.
  3. S.C. ASIGURAREA ROMANEASCA – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A.
  4. S.C. EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A.
  5. S.C. OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A.
  6. S.C. GROUPAMA ASIGURARI S.A.
  7. S.C. UNIQA ASIGURARI S.A.
  8. S.C. SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE CITY INSURANCE S.A.

Asigurarea RCA este o asigurare prin care terții prejudiciați în urma unui accident auto, produs din vina conducătorului auto asigurat, primesc despăgubiri pentru daunele materiale și/sau decesul ori vătămările corporale suferite în acel accident.

Toate persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România au obligația de a încheia asigurarea RCA și de a aplica pe parbrizul vehiculului într-un loc vizibil din exterior vigneta primită odată cu polița de asigurare.

Scopul acestei asigurări este ca cel păgubit să primească despăgubiri pentru daunele suferite, indiferent de situația materială a celui care a produs paguba.

Puteți încheia un contract de asigurare RCA în România cu oricare din societățile de asigurare autorizate în acest sens cu condiţia ca autovehiculul pe care îl posedaţi să fie înmatriculat sau urmează să fie înmatriculat în România.

Asigurarea obligatorie RCA este valabilă pe: teritoriul României; teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene şi cele aparţinând Spaţiului Economic European; teritoriul statelor care leagă direct două ţări membre ale Uniunii Europene în care nu există birou naţional. Asigurătorii pot extinde valabilitatea teritorială a poliţei. Ţările în care asigurarea este valabilă sunt precizate în poliţă.

Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru:

  • vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
  • pagube materiale;
  • pagube consecinţă a lipsei de folosinţă a vehiculului avariat;
  • cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.

Tarifele de prime aferente asigurării obligatorii RCA diferă de la societate la societate și, în mod obligatoriu, pe site-urile proprii ale acestora puteți obține informații privind nivelul primei de asigurare. Societățile de asigurare își stabilesc propriile tarife de primă RCA și le notifică Autorităţii de Supraveghere Financiară, fără ca acestea să fie însă supuse aprobării autorităţii.

În situația în care ați fost păgubit în urma unui accident produs de un vehicul asigurat dar înmatriculat în străinătate, vă puteți adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România pentru asistență.

În situația în care cel vinovat de producerea daunei nu este identificat sau nu deține o asigurare obligatorie RCA valabilă la data producerii accidentului, vă recomandăm să vă adresați Fondului de Protecție a Victimelor Străzii.

Dacă sunteţi proprietar de vehicul şi nu încheiaţi asigurarea obligatorie RCA sau nu o mentineţi în valabilitate în mod continuu, prin plata primelor de asigurare, săvârşiţi o contravenţie.

Bonus-malus

Sistemul bonus-malus este reglementat prin normele emise de către ASF și înseamnă că prima de asigurare pe care asiguratul/utilizatorul persoană fizică o va plăti depinde de istoricul său de daunalitate realizat într-o perioadă de referință. Astfel, dacă asiguratul se încadrează în una dintre clasele de bonus, prima de asigurare va fi redusă, iar dacă se încadrează în una dintre clasele de malus, prima de asigurare va fi majorată.

Malusul se aplică la reînoirea poliţei de asigurare în anul următor celui în care au fost plătite daune pe baza unei asigurări pe care aţi deţinut-o la un asigurător RCA, indiferent dacă accidentul s-a petrecut acum un an, doi ani sau mai mulţi ani.

În situaţia în care nu sunt identificate daune plătite la reînoirea asigurării RCA clasa de bonus-malus este ajustată cu:

  • o clasă pentru poliţele încheiate pe 6 luni
  • două clase pentru poliţele de asigurare încheiate pe un an.

În situaţia în care deţineţi în proprietate mai multe vehicule, aplicarea sistemului bonus-malus se face individual pentru fiecare vehicul în parte.

În cazul în care vindeţi un vehicul şi cumpăraţi altul nou, puteţi solicita asigurătorului dumneavoastră RCA trecerea bonusului de pe vechiul vehicul pe cel nou, acest lucru putându-se realiza în condiţiile în care prezentaţi documente justificative.

Asigurarea CASCO

CASCO este o asigurare facultativă în baza căreia societatea de asigurare achită despăgubiri pentru avariile accidentale (parțiale sau totale) și/sau furtul (parțial sau total) suferite de vehiculul asigurat și înscris în polița de asigurare.

În cazul unei asigurări CASCO, drepturile și obligațiile dvs. ca asigurat, dar și cele ale societății de asigurare sunt cele stabilite în contractul de asigurare pe care l-ați încheiat.

Baza de date CEDAM

Dacă nu mai ştiţi unde aţi asigurat un vehicul în ultimii 5 ani, puteţi verifica acest lucru în baza de date CEDAM. Tot în CEDAM mai puteţi verifica şi ce daune au fost plătite pe poliţa dumneavoastră de asigurare.

Orice persoană fizică ori juridică are posibilitatea de a verifica existenţa poliţelor RCA, precum şi istoricul de daune înregistrat în baza de date CEDAM pentru propriul vehicul, ori poate solicita aceste informaţii direct asigurătorului la care se doreşte încheierea poliţei RCA.

În situaţia în care o persoană fizică ori juridică deţine în proprietate mai multe vehicule, aplicarea sistemului bonus-malus se face individual pentru fiecare vehicul în parte.

În cazul în care vindeţi un vehicul şi cumpăraţi altul nou, puteţi solicita asigurătorului dumneavoastră RCA trecerea bonusului de pe vechiul vehicul pe cel nou, acest lucru putându-se realiza în condiţiile în care prezentaţi documente justificative.

Pentru mai multe informaţii accesaţi secţiunea Baza de date CEDAM.

Constatarea amiabilă de accident

Conducătorii auto implicați într-un accident rutier pot utiliza, începând din 1 iulie 2009, formularul de Constatare amiabilă de acccident în relația cu societățile din domeniul asigurărilor, fără a mai fi necesară întocmirea de documente de constatare de către poliție.

Atenție: Puteți folosi acest formular doar în situația în care accidentul rutier s-a întâmplat pe teritoriul României, între două vehicule, iar în urma acestuia au rezultat numai pagube materiale (deci nu și vătămări corporale/decese).

În acest fel, persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru daunele materiale produse în urma accidentului se adresează direct societății de asigurare, economisind astfel timpul pe care l-ar fi alocat pentru drumul la poliție, de unde ar fi trebuit să obțină procesul verbal, dar și autorizația de reparație a vehiculului.

Accidente produse de străini

În cazul în care dețineți un vehicul înmatriculat în România, sunteți păgubit în urma unui accident rutier provocat de un vehicul și doriți să intrați în posesia despăgubirilor cuvenite, trebuie să știți că entitatea căreia trebuie să vă adresați în acest sens diferă în funcție de țara în care s-a produs accidentul şi de țara în care este înmatriculat vehiculul vinovat de producerea accidentului.

Din combinarea celor doi factori precizați mai sus, rezultă mai multe situații. Pentru lista completă de situații puteți consulta acest set de informații utile care explică cui trebuie să vă adresați pentru a obține despăgubirile cuvenite.

Sursa: ASF

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal