Condiţii de intrare şi regim de şedere
Serviciul de Imigrări al Republicii Coreea a introdus din anul 2012 un sistem biometric de identificare la punctele de trecere a frontierei, sistem care presupune prelevarea de amprente digitale şi efectuarea unei fotografii. Cetăţenii străini cu vârsta de până la 17 ani, oficialii guvernamentali ai statelor terţe sau ai organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii de familie ai acestora sau invitaţii administraţiei centrale coreene sunt exceptați de la obligativitatea amprentării şi fotografierii.
Cetăţenii români nu au nevoie de viză de intrare în Republica Coreea pentru călătorii în scop de turism, vizită, întâlniri de afaceri, conferințe, activităţi sportive din care nu rezultă câștiguri financiare, care nu depăşesc 90 de zile în oricare 180 de zile. Șederea în Republica Coreea pentru o perioadă mai mare de 90 de zile impune solicitarea vizei de lungă durată de la Ambasada Republicii Coreea în România, precum și obținerea cărții de identitate pentru rezidenţi (Alien Registration Card), emisă de autoritatea pentru străini de pe teritoriul Republicii Coreea (Immigration Office). Documentul are valabilitate un an şi trebuie prelungit înainte de expirare, prin aceleaşi proceduri, în cazul extinderii duratei de şedere. Neîndeplinirea acestor proceduri se amendează cu până la 10.000 de dolari şi posibilitatea expulzării.
Pentru informaţii suplimentare şi verificarea condiţiilor particulare de intrare şi şedere prevăzute de legislaţia naţională coreeană, se recomandă consultarea informaţiilor oficiale furnizate de:
- Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Coreea (http://www.mofa.go.kr/eng/index.do);
- Serviciul de Imigrări al Republicii Coreea.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune sau să se înregistreze prin intermediul portalului www.econsulat.ro, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.
Ameninţări teroriste
Riscul ameninţărilor teroriste în Republica Coreea este foarte scăzut, însă cetăţenii români trebuie să aibă în vedere riscurile globale pe care fenomenul terorist le poate produce oriunde în lume.
Cetăţenilor români care călătoresc în Republica Coreea li se recomandă să urmărească în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile locale şi să acceseze periodic pagina de internet a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).
Siguranţă şi criminalitate
Nivelul tensiunii în Peninsula Coreeană a crescut considerabil în anul 2017, ca urmare a unei serii de teste nucleare efectuate de Republica Populară Democrată Coreeană, inclusiv două teste cu rachete balistice intercontinentale (iulie 2017 și noiembrie 2017), un test nuclear în septembrie 2017 și două teste nucleare în 2016.
Începând cu anul 2018, a existat o reînnoire a contactului direct între guvernele nord-coreene și sud-coreene, precum și între Republica Populară Democrată Coreeană și Statele Unite.
În anul 2018, Republica Populară Democrată Coreeană a anunțat oprirea testelor nucleare și a rachetelor balistice intercontinentale.
Conform Declarației Panmunjom, semnată la summitul inter-coreean, Republica Coreea și Republica Populară Democrată Coreeană s-au angajat să încheie un tratat de pace pentru a pune capăt războiului coreean, alături de o serie de alte angajamente de a construi legături inter-coreene și de a reduce tensiunile militare. Președintele american Donald Trump s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un în Singapore. Într-o declarație comună, Republica Populară Democrată Coreeană și-a reafirmat angajamentul anterior față de denuclearizarea peninsulei coreene. Declarația de la Panmunjom, semnată la un summit inter-coreean, a inclus o serie de alte angajamente de a construi legături inter-coreene și de a reduce tensiunile militare. Un al doilea summit între președintele Donald Trump și Kim Jong-un, la Hanoi, în anul 2019, s-a încheiat fără acord. O altă întâlnire între președintele Donald Trump și Kim Jong-un a avut loc la 30 iunie 2019 în Zona Demilitarizată (DMZ) care separă cele două Coree.
Tensiunile dintre cele două state se accentuează, de obicei, în jurul exercițiilor militare sud-coreene și americane, în special cele care se desfășoară în primăvară și toamnă.
Până în prezent, tensiunile dintre cele două țări au avut un efect redus asupra cetățenilor străini care trăiesc în Seoul.
Primăvara este sezonul în care riscul cauzat de apariția căpușelor este ridicat. Centrul național de control și prevenire a bolilor îi sfătuiește pe toți cei care iau parte la activitățile de agrement pe iarbă să poarte cămăși și pantaloni cu mâneci lungi.
Poluarea aerului,
Poluarea (inclusiv poluarea cu praf galben) este frecventă în Republica Coreea pe tot parcursul anului, dar mai ales în lunile de primăvară și vară. Atunci când nivelurile de concentrație ale particulelor de praf sunt ridicate, rezidenții și vizitatorii sunt sfătuiți să rămână în interior cât mai mult posibil și să consume cât mai multe lichide, iar în cazul deplasărilor în aer liber trebuie să poarte mască cu un nivel ridicat de protecție (KF94). Aceste recomandări sunt deosebit de importante, în special pentru persoanele în vârstă și pentru cei cu probleme respiratorii. În timpul sezonului de taifun, din iunie până în noiembrie, ploile abundente pot provoca alunecări de teren, în special în mediul rural.
Republica Coreea este mai puțin predispusă la cutremure. Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată în Republica Coreea a avut o magnitudine de 5.8 pe scara Richter.
Vaccinarea înainte de călătorie în Republica Coreea
Nu este obligatoriu să vă vaccinați pentru timpul petrecut în zonele urbane ale Republicii Coreea. Cu toate acestea, este recomandat să vizitați medicul de familie și să refaceți unele dintre vaccinările standard, cum ar fi difteria, tetanosul, poliomielita și hepatita A și B.
Riscul transmiterii virusului encefalitei tifoide și japoneze este ridicat în zonele rurale.
Pentru mai multe informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică şi să acceseze, pentru informaţii suplimentare, paginile de internet dedicate ale Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori) şi Centrului European de Control şi Prevenire a Bolilor (http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics).
Nivelul actelor criminale asupra cetățenilor străini este în general scăzut. Cele mai frecvente infracţiuni sunt furturile din buzunare, înşelăciunile sau furtul din maşini. Acestea pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii de autobuz/metrou, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).
În contextul dezvoltării rețelei de comunicații prin internet, există o serie de vulnerabilități privind păstrarea confidențială a datelor personale de identificare și gestionare a resurselor financiare, astfel încât posibilitatea ca cetăţenii români să fie expuși unor atacuri cibernetice este foarte ridicată.
Efectuarea vizitelor în Zona Demilitarizată este posibilă numai cu sprijinul agențiilor de turism autorizate în acest sens. Se recomandă cu fermitate evitarea oricărui demers individual de a intra în Zona Demilitarizată, care nu face parte dintr-un program autorizat.
Pentru siguranţa dumneavoastră:
- Evitaţi locurile aglomerate şi demonstraţiile;
- Păstraţi în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini;
- În cazul călătoriilor este indicat să vă supravegheați bagajele pe întreaga durată a călătoriei.
Sunt interzise cu desăvârşire:
- Acţiunile îndreptate împotriva ordinii de drept şi constituţionale locale;
- Actele de sprijinire a politicii şi/sau regimului nord-coreean prin acţiuni de propagandă sau acte subversive;
- Intonarea imnului Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC) pe teritoriul Republicii Coreea, arborarea drapelului RPDC, afişarea unor însemne de stat sau alte simboluri ale RPDC, respectiv regimului de la Pyongyang (insigne, portrete, stema etc.);
- Introducerea în Republica Coreea şi / sau distribuirea de materiale cu un conţinut favorabil ideologiei promovate de RPDC;
- Implicarea în acţiuni de propagare a ideologiei promovate de RPDC;
- Afilierea la organizaţii şi structuri care sunt susceptibile de a funcţiona în favoarea regimului nord-coreean ori de a fi finanţate de acesta.
Recomandări:
- În cazul unor incidente care afectează siguranţa personală sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei;
- În cazul pierderii paşaportului românesc, se recomandă sesizarea atât a biroului local de poliţie, cât şi a Ambasadei României în Republica Coreea;
- În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării etc.), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor sud-coreene, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:
112 – poliţie locală;
119 – serviciul de urgenţe pompieri şi ambulanţă.
Se recomandă, de asemenea, sesizarea Ambasadei României în Republica Coreea, care poate acorda asistenţă consulară în condițiile prevăzute de lege (https://www.mae.ro/node/1452).
Apelează rapid numerele de urgență din Coreea de Sud!
Sistemul medical
Sistemul medical în Republica Coreea este modern și eficient, fiind promovat de diverse agenții de turism medical. Spitalele și clinicile din Republica Coreea sunt, în general, echipate cu cele mai recente echipamente medicale.
Facilitățile medicale sunt clasificate în trei tipuri, în funcție de standard și dimensiune:
- Facilitățile de primă clasă sunt furnizate de spitalele private și centrele de sănătate publică. Acestea oferă servicii medicale pentru a trata simptomele precoce ale bolii.
- Facilitățile secundare sunt serviciile de specialitate medicală. Instituțiile medicale care furnizează acest tip de facilități oferă, de obicei, între 30 și 500 de paturi pentru tratamentul bolnavilor. Sunt disponibile și servicii medicale de urgență.
- Facilitățile de la al treilea nivel sunt furnizate de spitalele generale și spitalele care aparțin școlilor medicale. Acestea oferă servicii medicale realizate de specialiști medicali, asistență medicală în diferite departamente și peste 500 de paturi de spital. Sunt disponibile, de asemenea, servicii de urgență specializate.
Majoritatea instituțiilor medicale din Republica Coreea acceptă carduri de credit, dar este recomandat să dispuneți și de numerar deoarece nu toate cardurile utilizate în UE sunt recunoscute pe teritoriul Republicii Coreea.
- În caz de urgență, puteți apela 1339 pentru a contacta linia de urgență a Centrului de informații medicale de urgență. Centrul dispune de personalul medical instruit în regim de lucru permanent, 24/7, care poate oferi instrucțiuni medicale de bază la telefon sau poate apela o ambulanță, dacă este necesar. Personalul medical instruit din cadrul Centrului de informații medicale de urgență poate răspunde solicitărilor în trei limbi străine: engleză, chineză și japoneză.
- Un alt număr de urgență care poate fi apelat de cetățenii străini este numărul rapid de urgență 119.
Acesta este un număr de urgență pentru serviciul de pompieri și serviciul de ambulanță, operat de Agenția Națională de Gestionare a Situațiilor de Urgență. Locația apelantului este stabilită în mod automat pe parcursul apelului.
Atunci când un cetățean străin realizează un apel 119, acesta este direcționat către un traducător de la Organizația Națională a Turismului din Republica Coreea.
Organizația Națională a Turismului din Republica Coreea poate răspunde solicitărilor în trei limbi străine: engleză, chineză și japoneză. Serviciile de ambulanță sunt oferite gratuit.
În Republica Coreea, medicamentele precum cele pentru răceală, antiacidele, laxativele și vitaminele pot fi cumpărate de la farmacie, fără prescripție medicală, însă cele specializate, cum ar fi antibioticele sau pastilele hormonale, se eliberează în baza unei rețete. Rețeta nu poate fi reutilizată, fiind necesar să consultați din nou medicul în caz de nevoie.
Condiţii privind traficul auto
- Circulaţia auto
Modificările aduse legii traficului coreean au intrat în vigoare în anul 2019. Aceste modificări au scăzut pragul maxim de conținut de alcool din sânge permis la conducerea unui vehicul la 0,03% (de la 0,05%). Traficul rutier se desfăşoară pe partea dreaptă a drumurilor. În zonele urbane există artere de tip „expres”, nesemaforizate, care sunt exploatate în regim de autostrăzi. Circulaţia pe aceste artere nu impune plata taxelor de drum. Folosirea autostrăzilor inter-urbane şi a marii majorităţi a tunelelor impune plata unor taxe, stabilite în funcţie de distanţa parcursă şi de gabaritul vehiculelor. În zonele intens circulate, respectiv pe principalele autostrăzi, panourile de dirijare a traficului sunt inscripţionate şi în caractere latine. Măsura nu este valabilă pe drumuri laterale, în unele zone periferice şi unele sectoare din provincie.
Este interzis traficul motocicletelor, motoretelor, motoscuterelor, bi – şi tri –cicletelor (ne)motorizate, pe autostrăzi, şosele interurbane şi artere urbane de tip „expres”, cu excepţia celor aflate în dotarea poliţiei şi autorităţilor militare. Un fenomen în creștere este deplasarea scuterelor pe trotuare determinând astfel posibile accidente.
Toți pasagerii din vehicule trebuie să poarte centuri de siguranță, inclusiv pe scaunele din spate. Autobuzele orașului care nu sunt prevăzute cu centuri de siguranță sunt exceptate de la această reglementare.
Se recomandă folosirea pasajelor semaforizate şi a celor supra şi subterane pentru traversare, acolo unde acestea există.
Utilizarea telefoanelor mobile la volan este interzisă, cu excepția cazului în care este utilizat un set „hands-free”. Nerespectarea poate fi amendată.
Conducerea sub influenţa alcoolului este strict interzisă.
- Starea drumurilor
Starea generală a drumurilor este bună.
- Limitele de viteză admise
- Pe drumurile obișnuite: 60 km/h;
- Drumuri pe 5 benzi: 80 km/oră;
- Autostrăzi: 30-90 km/oră (vezi semnele de circulație pentru viteza postată);
- Autostrăzi – 4 benzi: 50-100 km/oră;
- Autostrăzi – 2 benzi: 48-80 km/h. Se reduce viteza cu 20% în timpul ploii sau pe timp de iarnă.
- Sistemul de supraveghere radar este larg răspândit şi sancţionează prompt depăşirile limitelor de viteză.
- Parcarea
Parcarea este în general permisă pe marginea dreaptă a drumurilor publice. Exista însă spaţii de parcare special amenajate unde se percep taxe.
- Permisul de conducere
Conducerea unui autovehicul pe drumurile publice din Republica Coreea este permisă în următoarele condiții:
- Preschimbarea permisului de conducere străin cu unul sud-coreean
Nu se pot preschimba permisele de conducere provizorii sau permisele de conducere cu termen de valabilitate expirat.
- Permisul de conducere internațional
Permisul International de Conducere (PIC) se eliberează persoanelor care conduc autoturisme pe teritoriu străin, fiind o traducere legalizată a permisului național românesc în 7 limbi de circulație internațională și recunoscut de toate statele semnatare ale Convenției asupra Traficului Rutier de la Viena din 1968. Valabilitatea PIC – ului este de 1 an de la data eliberării și nu poate depăși valabilitatea permisului național în baza căruia a fost eliberat.
- Informaţii privind cazurile de accidente auto
Este utilă folosirea unei camere foto pentru a putea proba, ulterior, circumstanţele eventualului eveniment rutier. De regulă, investigaţiile poliţiei rutiere sunt de durată, existând posibilitatea reţinerii paşaportului celui în cauză.
Un accident auto survenit în zona urbană se raportează în cel mult trei ore de la producere, iar într-o zonă rurală în cel mult 12 ore prin telefon (112 fără codul zonal) sau vizitând o secție de poliție.
Șoferul trebuie să notifice imediat societatea de asigurări oferind informații precum data și locul accidentului, gradul de deteriorare, circumstanțele accidentului, probele și martorii. Trebuie să solicitați sfaturi de la compania de asigurări pentru a evita sancțiunile care rezultă din deteriorarea probelor.
În majoritatea cazurilor, amenzile şi pedepsele sunt severe în eventualitatea producerii unor accidente soldate cu vătămări corporale.
Atunci când aveți nevoie de servicii de interpretare sau de altă asistență, puteți apela Centrul Global Seoul (82-2-2075-4130/82-2-2075-4131).
Dacă Centrul nu oferă servicii într-o limbă pe care o înțelegeți, sunați la BBB, care oferă servicii de interpretare gratuită în 17 limbi (82-1588-5644 / 82-2-725-9108/ 82-2-725-9109).
Utilizarea cărţilor de credit
În Republica Coreea, cartea de credit este un instrument de plată des utilizat.
În general, toate instrumentele moderne de plată internaţional acceptate sunt valabile în Republica Coreea. Cu toate aceste, atragem atenția că nu toate cardurile de credit utilizate în UE sunt recunoscute pe teritoriul Republicii Coreea.
Reglementări vamale
Autorităţile sud-coreene au înăsprit reglementările privind importul sau exportul unor obiecte precum arme, muniţii, explozive, narcotice, echipamente radio, aur, cărţi sau alte materiale imprimate, video sau audio care ar putea fi considerate subversive, obscene sau care lezează interesul public şi proprietatea culturală.
Este interzisă introducerea în Republica Coreea a următoarelor produse de origine animală: carne crudă, șuncă, cârnați și pastramă de vită. În cazul în care produsele menționate mai sus sunt introduse din greșeală în aeroport, acestea trebuie declarate la Biroul de Carantină din aeroport.
Nedeclararea produselor de origine animală poate determina aplicarea unei amenzi de până la 10.000.000KRW
- Obiecte supuse carantinei (obiecte restricționate)
- Animale: căini, pisici, păsări, etc.;
- Produse de origine animală: vită, porc, pui, rață, cârnați, șuncă, pastramă de vită, conserve cu carne, lapte, etc.;
- Produse de la animale: coarne de cerb, oase, pene, etc.;
- Produse lactate: lapte, brânză, unt, etc.;
- Ouă și produse din ouă: ouă de pui, ouă de pasăre, albușuri de ouă, praf de ouă, etc.;
- Mâncare pentru animale de companie, snacks-uri, vitamine, etc.
Este interzis traficul de narcotice, persoane, materiale, produse şi tehnologii strategice sau cu dublă utilizare.
Pentru mai multe informații: http://www.customs.go.kr/kcshome/site/index.do?layoutSiteId=english.
IMPORTANT!
Consumul de stupefiante este aspru pedepsit de lege. Atragem atenția asupra faptului că infracțiunile care vizează regimul transportului ilegal de droguri sunt supuse pedepsei capitale.
De asemenea, infracțiunile cu instrumente bancare (carduri bancare, cecuri etc.) reprezintă fapte care se sancționează cu pedepse privative de libertate de circa 5 ani, în regim de detenție dificil.