Consiliul Județean Vrancea , Președinte Cătălin Toma – 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

InfoCons Protectia Consumatorului Protectia Consumatorilor Presedinte Consiliu Județean Vrancea Catalin Toma

Consiliul Județean Vrancea

Președinte Consiliul Județean Vrancea

Cătălin Toma

Vă felicit pentru activitatea derulată de Asociația InfoCons în acești ani, care a contribuit în mod semnificativ la „o9atitudine”, mai activă, conștientă și responsabilă din partea noastră, a tuturor.

Consumul de servicii, inclusiv servicii publice, este poate la fel de important ca și consumul de produse, de aceea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Vrancea, încurajez și susțin oferirea de servicii publice de calitate cetățenilor, printr-o atitudine deschisă și transparentă față de oameni.

Unul dintre proiectele pe care le derulăm în acest moment în cadrul instituției este „Sistem de management al calității și performanței implementat la nivelul Consiliului Județean Vrancea”, finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă. Proiectul are scopul de a susține schimbarea în vederea obținerii de performanță, îmbunătățire a modului de realizare a activităților și de prestare a serviciilor publice de către personalul instituției. Dorim să oferim servicii de calitate, care să răspundă nevoilor cetățenilor și depunem eforturi în acest sens.

Protejarea intereselor consumatorilor reprezintă o misiune la a cărei îndeplinire trebuie să concure toate instituțiile: consumatorii trebuie să fie responsabilizaţi, sprijiniţi şi încurajaţi să facă alegeri durabile şi sănătoase.

Cu ocazia sărbătoririi a 20 ani de activitate a Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor și de ”o9atitudine”, vă urez mult succes în activitatea viitoare de sprijinire a consumatorilor și de promovare a drepturilor acestora.

 Un mod de consum conștient și echilibrat ne conduce la un stil de viață mai sănătos. Un consumator informat este un consumator protejat și respectat!

La mulți ani!

InfoCons Protectia Consumatorilor Protectia Consumatorului

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal