Pe 4 martie 2025 se împlinesc 48 de ani de la cutremurul din 1977. Cu această ocazie, este esențial să conștientizăm rolul prevenției și al accesului la informații corecte, fie că este vorba despre dezastre naturale sau situații de urgență.
În acest context, InfoCons vine în sprijinul cetățenilor cu Aplicația Europeană Gratuită InfoCons , ce cuprinde informații utile în 33 de limbi, unică la nivel international, dezvoltată independent și transparent și în strânsă legătură cu Programul de Informare la nivel internațional Consumers Protection , care pune cetățenilor la dispoziție :
– Numerele utile și de urgență la nivel județean, national și international ce pot fi apelate și off-line regăsite în secțiunea SOS.
Aplicația Europeană InfoCons cuprinde numerele pentru Urgențe, Ambulanță, Poliție, Pompieri, Protecția Consumatorului, Protecția Copilului etc. în secțiunea SOS – denumire pe care o poartă și butonul de pe prima pagină a aplicației – pe care orice cetățean îl poate apăsa la nevoie.
Citește și : InfoCons Protectia Consumatorilor va informeaza : ANPC a efectuat un control în unitatea deținută de operatorul economic HH OPERATIONS S.R.L. – Berăria H
– Harta cu adăposturile de protecție civilă din România ce poate fi consultată în funcție de locația fiecărui cetățean .
Aplicația Europeană InfoCons pune la dispoziția consumatorilor, în aceeași secțiune SOS, lista adăposturilor de protecție civilă din România. Astfel, în funcție de zona aleasă de fiecare consumator în parte, aplicația generează automat harta cu adăposturile de protecție civilă. În cazul situațiilor de urgență majoră, consumatorii pot apela la această hartă pentru a alege cele mai apropiate adăposturi pentru protecție civilă. Pe teritoriul României se regăsesc 4538 de adăposturi de protecție civică care sunt distribuite în toate județele țării
Dreptul la informare este un drept fundamental al cetățenilor, iar mai ales în situațiile de urgență, acest drept este unul esențial. În momentele de criză, orice minut contează și poate face diferența. Astfel, scurtarea procesului de căutare a numerelor de urgență prin colectarea acestora într-o singură aplicație înseamnă câștigarea unor minute în plus, minute care în unele situații sunt esențiale.
Citește și : Raport monitorizare presă InfoCons : Februarie 2025
Totodată, InfoCons pune la dispoziția consumatorilor imagini GRATUITE care ilustrează o paralelă între trecutul de dinaintea cutremurului din 1977 și prezentul clădirilor din București, precum și imagini din Alba Iulia și Iași. Fotografiile, surprinse din aceleași unghiuri ca acum 100 de ani, fac parte din campania de informare și educare „o9atitudine pentru cultură”, inițiată pentru a menține vie memoria patrimoniului cultural.
În cadrul acestei campanii, au fost realizate tablouri, cărți poștale, mini-documentare și un album, disponibile GRATUIT pentru descărcare pe site-ul romania.infocons.ro. Românii de pretutindeni pot utiliza aceste imagini pentru a le expune în instituții, locuințe, birouri, restaurante sau hoteluri, contribuind astfel la promovarea valorilor culturale ale României.
*Imaginile din cadrul campaniei „o9atitudine pentru cultură” nu pot fi folosite în scop comercial.
Citește și : InfoCons Protectia Consumatorilor : Atenție unde vă reparați autovehiculul – alegeți întotdeauna un atelier autorizat !
InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , avand Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129, sector 4, tel: 021/319.32.66, mail : secretariat@infocons.ro