15 Martie, o zi pe cât de obișnuită, pe atât de importantă pentru fiecare din noi. Această zi este desemnată ca fiind ZIUA MONDIALĂ A DREPTURILOR CONSUMATORILOR, zi care marchează aducerea la cunoștință publică a importanței cunoașterii și protejării drepturilor oamenilor în calitatea lor de consumatori. Celebrată pentru prima dată pe 15 martie 1983, a devenit o importantă ocazie pentru mobilizarea cetățenilor în privința cunoașterii și protejării drepturilor.
Exact ca în alte țări, și la noi s-au format institutii care se ocupă de reglementarea drepturilor consumatorilor. În România, instituția capabilă să soluționeze reclamațiile din acest domeniu este ANPC, adică Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor, în 2003, a fost înființată asociația InfoCons, asociație neguvernamentală, non-profit ce a câștigat ușor teren, bucurându-se de recunoaștere națională și internaționaă. Principalul scop al acestei asociații este de a apăra drepturile consumatorilor prin îndrumarea acestora spre a-și cunoaște drepturile, prin diverse mijloace, ca de exemplu prin organizarea de concursuri tematice sau diferite proiecte și campanii.
Concursul `Alege! Este dreptul tău!` este un astfel de concurs tematic, fiind organizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice și InfoCons. `Alege! Este dreptul tău!` ajunge, în acest an, la a 14-a editie și este destinat tinerilor cu potential ce doresc să își cunoască drepturile. Prin activitățile distractive desfășurate în cadrul acestui concurs, coordonatorii își doresc ca participanții să deprindă cunoștiințe și abilități de bază în acest domeniu.
Petrea Cosmin – Concurent `Alege! Este dreptul tău!`