Românii consideră că știrile și informațiile care denaturează realitatea sau chiar sunt false reprezintă un pericol pentru democrație (69%, media europeană fiind de 76%). În plus, 72% dintre români consideră că știrile false sunt deseori întâlnite, față de 68% la nivel european și reprezintă o problemă la nivel național (pentru 69% dintre români; 71%, la nivelul UE). Acestea sunt câteva dintre concluziile Raportului național pentru România, parte a studiului Eurobarometru Standard 90.
Devino Eroul de Zi cu Zi și oprește risipa alimentară!
,,Românii sunt conștienți de încercările de a fi dezinformați și manipulați în ceea ce citesc, gândesc și, în cele din urmă, votează. Este foarte important în perspectiva viitoarelor alegeri europene din mai 2019, la care ne dorim să voteze cât mai mulți români, în cunoștință de cauză, pe baza unor informații corecte ` , a declarat Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene, cu ocazia publicării Raportului național.
52% dintre cetățenii români au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană, peste media la nivel european (43%). Românii rămân optimiști în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene (63%), peste media europeană de 58%.
Cea mai mare reușită a Uniunii Europene este considerată de români libera circulație a cetățenilor, bunurilor și serviciilor în interiorul Uniunii, cu 4 puncte procentuale mai mult decât media europeană (31% față de 26%, media europeană).
Dacă ne referim la încrederea pe care o acordă românii instituțiilor, peste jumătate dintre români (55%) au încredere în Comisia Europeană (comparativ cu o medie europeană de 43%), în timp ce guvernul se situează la 23%. Șase din zece români au încredere în Parlamentul European (48% media europeană), în timp ce Camera Deputaților beneficiază de încrederea a 24% dintre români.
Declararea unui număr de 14 alergeni alimentari pe etichetele produselor alimentare este obligatorie
În ceea ce privește democrația, 55% dintre români sunt mulţumiţi de felul în care aceasta funcţionează în UE, ponderea lor fiind în continuare mai mare decât media europeană (50%). În schimb, doar unul din trei români este mulţumit de modul de funcţionare a democrației în România.
Dacă ne referim la mass-media, principala sursă de informare rămâne televiziunea – 97% dintre români menționează că privesc cel puțin o dată pe săptămână programele televizate (UE: 92%), iar mai bine de jumătate dintre români utilizează internetul săptămânal (58% România, 78% UE).
Comparativ cu anii anteriori, rețelele sociale au fost menționate mai des ca surse de informare folosite. 60% dintre români percep rețele sociale drept o modalitate modernă de a fi la curent cu problemele politice, dar și ca un mod de exprimare a părerilor în acest sens.
Trucuri de la experți care te vor ajuta să alegi masa sănătoasă
Context
Studiile de tip Eurobarometru standard sunt publicate de două ori pe an, vara și iarna, începând cu anul 1974. Exercițiul de iarnă include și publicarea unui raport național pentru fiecare din statele membre, în trimestrul ce urmează publicării datelor generale, acesta analizând în mod specific percepțiile cetățenilor din fiecare țară.
Datele pentru Eurobarometrul Standard 90 au fost colectate în România, în perioada 8-18 noiembrie 2018, de compania TNS CSOP. Eșantionul reprezentativ a fost constituit din 1.042 de persoane cu vârsta de 15 ani și peste. Colectarea datelor s-a efectuat prin intermediul unor interviuri față-în-față.
Sursa: ec.europa.eu
– Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?
– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!
– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!