Dublu standard de calitate – Care sunt diferențele dintre țări în ceea ce privește băutura carbogazoasă ?

În urmă cu 5 luni, România , prin Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor ( ANPC ) – în calitate de Birou Unic de legătură și autoritate competentă , în sensul Regulamentului 2394/2017 , de cooperare transfrontalieră – a transmis o alertă, în cadrul sistemul Internal Market Information al Comisiei Europene , solicitând verificarea , în statele membre ale Uniunii Europene , a etichetelor produselor Fanta Portocale , Fanta Portocale Zero Zahăr și Fanta Lămâie .

Drept urmare, pe 12 ianuarie 2023 , țara noastră a solicitat inițierea unei acțiuni coordonate de către România , la nivelul UE, de verificare comună , împreună cu Autoritățile competente din alte state membre , care au atribuții de identificare a presupusei încălcări , pe scară largă a prevederilor Directivei nr. 2161/2019. Acest inițiativă reprezintă, practic, un pionierat în depistarea și combaterea, ca practică comercială incorectă , a calității diferențiate – așa-numitul ” dublu standard ” – pentru cele 3 produse consumate , în cantitate mare, de către cetățenii europeni .

Citește și : Bomboanele de Crăciun – până la 70,3% zaharuri din glucide pentru 100 de grame de produs !

În cazul în care se va stabili că a avut loc încălcarea legislației la nivel trasfrontalier , se va proceda la sancționarea dublului standard , conform prevederilor legale în vigoare , cu amendă contravențională în cuantum de până la 4 % din cifra de afaceri a companiei producătoare și distribuitoare, ceea ce, doar în cazul României , s-ar putea ridica la peste 20 milioane de euro .

” În primul meu mandat de președinte al Autorității, în anul 2019 , am invitat reprezentanții instituțiilor similare din toate statele europene, pentru a le arăta că dublul standard există.Am fost singura țară ce a putut pune pe masă produse ale unor mărci celebre, cu rețete diferite , având eticheta identică. Atunci am folosit pentru prima dată expresia ” Nu suntem pelicanii Europei !”.

Citește și : Reclamații Protecția Consumatorilor Neamț

Unul dintre produsele date ca exemplu atunci, este cel de astăzi. Ni se transmitea , la acel moment, că există studii care arată că românilor nu le plac la fel de mult portocalele ca altor cetățeni europeni . La începutul celui de-al doilea mandate de președinte , am subliniat faptul că , pe lângă ordinea necesară în țară, voi lupta să nu fim tratați ca cetățeni de mâna a doua în Europa .

La întâlnirea la care am participat anul trecut , la Praga , am vorbit celor prezenți, reprezentanți ai protecției consumatorilor în țările lor, că ne trebuie o bază de date cu etichetele tuturor produselor aflate la vânzare în Europa .

Am reușit să conving pe unii dintre participanți de necesitatea acestui demers, așa cum încerc să o fac și astăzi, la nivelul Parlamentului țării noastre .Transmit un mesaj ferm tuturor producătorilor, distribuitorilor și comercianților care au la vânzare produse în mai multe țări europene : Suntem toți egali , avem aceleași drepturi și trebuie să fim respectați la fel ! Vom continua acțiunile, până ne vom face înțeleși. Indiferent de numele și mărimea operatorului economic , ANPC și eu personal vom face tot ceea ce ne stă în putință pentru ca drepturile Dvs., în calitate de cetățeni europeni, să fie respectate! ” – Horia Constantinescu, președintele ANPC . 

Citește și : Tu știi ce înseamnă termenii din contractele pentru furnizarea de energie ? Fii informat !

În cursul analizelor, realizate de ANPC, a etichetelor acestor produse comercializate pe teritoriul UE, în cazul produsului Fanta Portocale cu zahăr sau cu zahăr/îndulcitori , conținutul de suc de portocale este următorul :

  • sub 5 %, în 3 state membre,
  • 5%, în 13 state membre,
  • 6 %, în 4 state membre,
  • 8 %, în 3 state membre,
  • 12 %, în 2 state membre,
  • 20 %, în 2 state membre.

În cazul produsului Fanta Portocale Zero Zahăr (cu îndulcitori) conținutul de suc de portocale diferă astfel :

  • 3%, în 10 state membre,
  • 4%, în 5 state membre,
  • 7%, în 2 state membre,
  • 8 %, într-un stat membru,
  • 12 %, într-un stat membru.

În cazul produsului Fanta Lămâie (cu îndulcitori), acesta are conținutul de suc de lămâie diferit, astfel :

  • 1 %, în 3 state membre
  • 3%, în 5 state membre
  • 6%, în 4 state membre
  • 12 %, într-un stat membru.

De asemenea, au fost înregistrate diferențe semnificative privind utilizarea sau nu, la aceste 3 produse, a anumitor aditivi cu proprietate de colorare și utilizarea diferențiată de ingrediente, față de formula generală.

Citește și : Alertă InfoCons : Pate de pasăre cu doar 15% ficat de pasăre și până la 9 E-uri ! Verifică ce conțin produsele cu Aplicația Gratuită InfoCons !

Există diferențe și în ceea ce privește variantele de îndulcire, în cazul produselor din gama Fanta Portocale , la nivelul UE, și anume:

  • conținut exclusiv de zahăr , la 5 state membre
  • amestec de zaharuri și îndulcitori , la 15 state membre
  • utlizarea siropului de fructoză-glucoză, la 2 state membre
  • utilizarea amestecului de zahăr și a siropului de fructoză-glucoză, într-un stat membru
  • utilizarea siropului de fructoză-glucoză și a îndulcitorilor, în 4 state membre.

Tot din analizarea etichetelor de pe produsele din gama Fanta Portocale , a rezultat că se utilizează diferențiat, ingrediente cu rol de colorare , la nivel comunitar, după cum urmează:

  • concentratul de morcovi, în 2 state membre
  • coloranți, într-un stat membru
  • caroten, în 24 de state membre.

Citește și : Restaurantele trebuie să afișeze ingredientele , declarația nutrițională și aditivii pentru preparate

Sursa : ANPC

Dublu standard Suc de Portocale InfoCons Protecția Consumatorilor