O organizare eficientă a alimentelor presupune ca acestea să fie aşezate în funcţie de mărimea şi de tipul lor.
Astfel, fructele şi legumele trebuie aşezate în compartimente separate, precum şi lactatele, gustările sau mâncarea gătită. Specialiştii recomandă ca rafturile superioare să fie destinate păstrării mâncărurilor gătite, iar cele inferioare, alimentelor nepreparate termic şi crudităţilor. Este important să acordăm atenţie şi recipientelor în care păstrăm alimentele, acestea trebuind să fie curate şi să se închidă cât mai ermetic. Acoperirea vaselor cu folie de plastic poate fi o soluţie bună. Calitatea recipientelor in care pastrezi alimentele este deosebit de importanta, atat pentru pastrarea prospetimii acestora, cat si pentru confortul tau.
Atenţie la termenul de valabilitate! Există cazuri în care alimentele se pot altera chiar dacă sunt păstrate în frigider. Iar acest lucru se întâmplă atunci când este depăşit termenul de valabilitate al produselor. Pentru a evita neplăcerile, trebuie să fim atenţi la data la care alimentele expiră înainte de a le pune în frigider.
Daca ai copii, aloca fiecaruia un spatiu ‘personalizat’ pe rafturi. Spre exemplu, fiecare prichindel poate avea recipientul sau, plin cu bunatati sanatoase. In acest fel, poti sa si controlezi ce mananca cei mici.
Lasa spatiu in jurul alimentelor, pentru ca aerul rece sa poata circula liber, racindu-le uniform pe toate si mentinand temperatura adecvata.
Săptămânal, trebuie să facem o triere a alimentelor, aruncându-le pe cele expirate sau alterate. Apoi se îndepărtează rafturile şi se spală cu apă caldă şi detergent de vase, procedându-se în acelaşi fel şi cu interiorul şi cu exteriorul frigiderului. Acestea se şterg cu o lavetă uscată şi curată şi apoi se reaşază alimentele.
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din Romania – InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.