Astăzi, 10 Decembrie, este marcată Ziua internațională a drepturilor omului. La 10 decembrie 1948, la Paris, Adunarea Generală a Națiunilor Unite adopta Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin Rezoluția nr. 217 A (III). În Declarație este stipulat că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și inalienabile, precum și cu libertăți fundamentale.

Prin rezoluția 423 (V) din 1950, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele și organizațiile interesate să sărbătorească ziua de 10 decembrie drept `Ziua internațională a drepturilor omului`, făcând apel către toate statele membre ale ONU să promoveze și să asigure recunoașterea și respectarea efectivă a drepturilor și libertăților omului.

InfoCons (www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercita-le apelând 021 9615!

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal