La data de 18 aprilie 2003 la inițiativa unor persoane dedicate a luat ființă Asociația InfoCons (fosta Asociație Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România), având ca obiectiv protejarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor, de a conștientiza consumatorii asupra drepturilor pe care le au, de a dezvolta programe și proiecte în scopul realizării acestor obiective.
De peste 19 ani InfoCons vine în sprijinul consumatorilor prin implementarea de Campanii de educare și informare în domenii precum: protecția consumatorilor, mediu, sănătate, cultură, turism, energie, servicii poștale, servicii financiar-bancare și nebancare etc., realizarea de teste și studii comparative pe diferite produse agroalimentare, consiliere și consultanță oferite consumatorilor, căt și implicarea în proiecte sociale pentru copiii care provin din medii defavorizate, persoane vârstnice, dar și persoane instituționalizate din Centrele de copiii și bătrâni.
„19 ani cu o9atitudine! 19 ani pot însemna puțin –doar depășirea majoratului și perioada de adolescență – sau poate însemna mult, 19 ani; 228 luni; 6 939 de zile; 166 550,443 de ore; 9 993 026,56 de minute; 599 581 594 de secunde. Ceea ce este clar, este că InfoCons a reușit să treacă examenul timpului, să sprijine, să ajute, să îndrume, să educe și să definească un stil, un concept, un design national și European de a privi drepturile consumatorilor, de a ne privi pe noi – pe fiecare – ca și cetățeni europeni. InfoCons a fost, este și va fi o lumină călăuzitoare și un far de românism, dar și de implicare și implementare de idei, de proiecte, de programe atât pentru cetățenii români de peste tot, cât și pentru cetățenii europeni în domeniul Protecției Consumatorilor. Să nu uităm că din clipa în care ne naștem și până în clipa în care nu mai suntem, rămânem consumatori de educație, de cultură, de internet, de mediu, de servicii publice, de mâncare, de electronice și electrocasnice, de cosmetic și lista aceasta nu se poate încheia niciodată. Pentru aceasta, InfoCons a fost, este și rămâne alături de fiecare consumator, pentru a fi ghidul fiecăruia în a avea o viață în care drepturile se respectă! InfoCons a adunat în cei 19 ani o comunitate, o familie, fiindcă doar împreună putem reuși cu o9atitudine!” – Sorin Mierlea– Președinte InfoCons