O naţiune “ancorată” informaţional creează premisele unor orizonturi sigure

Prioritatea O` a instituţiei pe care o manageriez –Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – este implementarea celor mai bune practici în vederea creşterii nivelului de securitate a celor în slujba cărora suntem necondiţionat- cetăţenii – şi bunurilor acestora.

Conectaţi permanent la “suflul ` comunităţii, identificăm, încă, nevoia de informare în ceea ce priveşte măsurile şi modul de comportare ce trebuie respectate înainte, în timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă (incediu, cutremur, inundaţie etc.), în scopul preîntâmpinării, reducerii ori eliminării riscurilor presupuse de acestea.

Atingerea dezideratelor stabilite presupune căutarea soluţiilor prin intermediul cărora “suportul` informaţional (materialele informativ-educative) să fie diseminat, cu eficienţă, cetăţenilor României, adulţi si copii. Astfel, pe lângă activităţile de informare preventivă derulate în şcoli, grădiniţe, centre destinate copiilor cu dizabilităţi, operatori economici etc., urmărim materializarea demersurilor parteneriale, iniţiate cu instituţii apartinând mediilor public si privat.

Trăim în era informaţiilor flash. Totul se petrece extrem de rapid, informaţia devenind “marfa` cea mai alterabilă de pe piaţă. Schimbările climaterice, ce se produc de ani buni la nivel planetar,  ne transformă în martorii provocărilor extreme.

Dacă până acum eram obişnuiţi cu schimbări lente, PREZENTUL işi doreşte altceva: adaptarea rapidă în faţa provocărilor naturii.

Dumneavoastră sunteţi Partenerul extrem de important în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă, pe lângă drepturi având şi obligaţia însuşirii şi aplicării informaţiilor diseminate de reprezentanţii componentelor preventive, existente la nivelul  autorităţilor statului, abilitate în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

CĂCI o naţiune, “ancorată` culturii preventive şi comportamentului proactiv va şti să facă faţă evenimentelor cu care se confruntă ţara noastră, conturând premisele unui viitor în siguranţă.

Salutând activitatea derulată pe parcursul celor 9 ani de la înfiinţare a Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – partenerul nostru instituţional încă din 2009 – mi-as dori ca, ÎMPREUNĂ, să ne acordăm timp şi să extragem esenţa expunerii următoare:

Contează să-ţi pese – aşa începe!

Contează să vrei – aşa porneşti!

Contează să crezi –  aşa rezişti!

Contează să lupţi-  aşa construieşti!

Contează să speri -aşa continui!

Contează să simţi – aşa te bucuri!

Contează să învingi – aşa reuşeşti!

Responsabilizarea personală se conturează adoptând o 9 atitudine!

LA MULŢI ANI!

Marcel-Sorin LUCACIU
INSPECTOR GENERAL I.G.S.U., 2012

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal