METODOLOGIA privind organizarea, funcţionarea şi accesul în învăţământul liceal tehnologic dual – InfoCons protectia consumatorilor te informeaza

METODOLOGIA privind organizarea, funcţionarea şi accesul în învăţământul liceal tehnologic dual – InfoCons protectia consumatorilor te informeaza

A fost publicat in MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1088 bis/26.XI.2025 , ORDINUL  pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea, funcționarea și accesul în învățământul liceal tehnologic dual, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării*) , emis de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii

 

CAPITOLUL I Dispoziții generale
CAPITOLUL II – Organizarea și funcționarea învăţământul liceal tehnologic dual
CAPITOLUL III Accesul în învățământul liceal tehnologic dual
CAPITOLUL IV Modul de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării în învățământul liceal tehnologic dual
CAPITOLUL IV Dispoziții finale
ANEXA Nr. 1 la Metodologia privind organizarea, funcţionarea şi accesul în învăţământul liceal tehnologic dual, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării
ANEXA Nr. 1 la Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul liceal tehnologic dual, nr…………/….……….
ANEXA Nr. 2 la Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul liceal tehnologic dual, nr…………/….……….
ANEXA Nr. 3 la Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul liceal tehnologic dual, nr………
ANEXA Nr. 4 la Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul liceal tehnologic dual, nr………
ANEXA Nr. 2 la Metodologia privind organizarea, funcţionarea şi accesul în învăţământul liceal tehnologic dual, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării
ANEXA Nr. 3 la Metodologia privind organizarea, funcţionarea şi accesul în învăţământul liceal tehnologic dual, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării
ANEXA Nr. 4 la Metodologia privind organizarea, funcţionarea şi accesul în învăţământul liceal tehnologic dual, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1 Prezenta metodologie reglementează organizarea, funcţionarea și accesul în învăţământul liceal tehnologic dual, parte a învăţământului preuniversitar tehnologic dual, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării pentru calificări profesionale de nivel 3 și 4 nivel stabilit conform Cadrului naţional al calificărilor (CNC) și corelat cu Cadrul european al calificărilor (EQF).
Art. 2 Învățământul preuniversitar tehnologic dual se organizează pentru dobândirea de cunoștințe, deprinderi și competențe, preponderent pentru ocuparea unui loc de muncă, pentru calificări profesionale de nivel 3, 4 și 5 conform Cadrului naţional al calificărilor (CNC) și corelat cu Cadrul european al calificărilor (EQF). Competențele cheie se dezvoltă în contextul formării profesionale, în sprijinul integrării cu succes pe piața muncii, favorizând totodată continuarea studiilor și învățarea pe tot parcursul vieții.
Art. 3
(1) Învățământul preuniversitar tehnologic dual se organizează pentru calificări profesionale înscrise în Registrul naţional al calificărilor profesionale, RNCP, stabilite și aprobate de Ministerul Educaţiei și Cercetării.
(2) În învățământul preuniversitar tehnologic dual se școlarizează calificările stabilite în baza metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei și cercetării privind calificările obţinute în funcţie de filiere, profiluri sau specializări, precum şi respectarea standardelor de calificare, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Calificări.
(3) Calificările de nivel 3 și 4 care se școlarizează în același program de educație și formare prin învăţământul liceal tehnologic și tehnologic dual se stabilesc, la nivelul unității de învățământ, din același domeniu de pregătire de bază. Nomenclatorul de încadrare a calificărilor profesionale de nivel 3 și de nivel 4 conform Cadrului național al
calificărilor, pe domenii de pregătire de bază este stabilit prin ordin al ministrului educaţiei și cercetării, la propunerea Centrului Naţional de Dezvoltare a Învățământului
Profesional și Tehnic.
Art. 4 Învăţământul preuniversitar tehnologic dual este o formă de organizare a învăţământului liceal şi postliceal tehnologic, pe bază de contract, în unităţi de învăţământ preuniversitar de stat şi/sau particulare, în şcoli postliceale cu personalitate juridică ori în colegii terţiare nonuniversitare care funcţionează în cadrul instituţiilor de învăţământ superior și are următoarele caracteristici specifice:
a) este organizat, într-un cadru unitar, de unităţile de învăţământ sau la solicitarea operatorilor economici, a structurilor asociative interesate, respectiv camere de comerţ, asociaţii patronale de ramură, de bresle sau asociaţii meşteşugăreşti, clustere, (organizații care pot acționa în numele mai multor operatori economici), în calitate de
potenţiali angajatori şi parteneri de practică;
b) asigură o rută alternativă de educaţie şi formare profesională, organizată pe bază de parteneriat şi conform unor contracte individuale de pregătire practică, încheiate cu operatorii economici care îşi asumă ca responsabilitate principală pregătirea practică a elevilor;
c) operatorii economici care asigură pregătirea practică a elevilor pot acorda o bursă, cel puțin la nivelul celei provenite din fonduri publice pentru învățământul preuniversitar
tehnologic dual, și pot finanța alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor;
d) unitățile administrativ-teritoriale pot sprijini învățământul preuniversitar tehnologic dual prin finanţarea unor cheltuieli de natura investiţiilor, cheltuieli materiale, burse şi
stimulente pentru elevi şi personalul din învăţământ implicat, cheltuieli privind mobilităţile şi cheltuieli pentru formarea profesională.
Art. 5
(1) Denumirea generică de operatori economici, utilizată în continuare în prezenta metodologie, include operatorii economici/instituţii de interes public/alte organizaţii –
persoane juridice, care îndeplinesc condiţiile legale referitoare la capacitatea juridică de angajator.
(2) Sunt asimilate operatorilor economici, în înțelesul prezentei metodologii, și organizațiile care acționează în numele acestora, precum camere de comerț, asociații/ clustere/
consorții de operatori economici/ alte structuri asociative cu personalitate juridică ale operatorilor economici, pentru încheierea contractelor de parteneriat pentru formarea
profesională a elevilor prin învățământul liceal tehnologic dual.
(3) Calitatea de potenţiali angajatori şi parteneri de practică se referă la interesul privind angajarea absolvenţilor pe care operatorul economic i-a format în baza contractelor de
parteneriat şi de a încheia contracte pentru practica elevilor din învăţământul liceal tehnologic dual.
Art. 6 Învățământul preuniversitar tehnologic dual reflectă caracteristicile prevăzute la art. 4 și se realizează prin următoarele cerințe:
a) încheierea contractului de parteneriat între unul sau mai mulți operatori economici sau între structuri asociative/un consorțiu de operatori economici, unitatea de învățământ și una sau mai multe unități administrativ-teritorial, contract care stabilește condițiile de colaborare, drepturile și obligațiile părților, precum și costurile asumate de parteneri.
b) încheierea contractului individual de pregătire practică dintre elev, respectiv părintele/reprezentantul legal al elevului minor, operatorul economic și unitatea de
învățământ, contract care stabilește drepturile și obligațiile părților prin care nu se pot limita opțiunile ulterioare ale elevilor de continuare a studiilor.
Art. 7 Învăţământul preuniversitar tehnologic dual se organizează:
a) în cadrul învățământului liceal, filiera tehnologică, pentru asigurarea pregătirii profesionale în calificări profesionale de nivel 3 și nivel 4 în conformitate cu prevederile
prezentei metodologii;
b) în cadrul învățământului postliceal tehnologic, pentru calificări profesionale de nivel 5, pentru asigurarea pregătirii profesionale de specialitate în conformitate cu metodologia specifică aprobată prin ordin al ministrului educaţiei și cercetării;
c) în cadrul colegiilor terțiare nonuniversitare, care funcționează în cadrul instituțiilor de învățământ superior, pentru calificări profesionale de nivel 5.

Art. 8 Unitățile de învățământ liceal de stat sau particulare care organizează învăţământ liceal dual şi postliceal tehnologic dual pot fi parte a consorțiilor pentru învățământ dual, constituite în conformitate cu prevederile art. 22, alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
metodologiei specifice privind constituirea consorţiilor pentru învăţământ dual, aprobată prin ordin de ministru al educației și cercetării.

 

Curs GRATUIT pentru cadrele didactice în Domeniul Protecției Consumatorilor de Asigurări – InfoCons te asigură !

CAPITOLUL II – Organizarea și funcționarea învăţământul liceal tehnologic dual
Art. 9
(1) Învățământul liceal tehnologic dual se organizează în unități de învățământ de stat și/sau particulare pentru învățământ liceal tehnologic, autorizate sau acreditate, în baza
unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulți operatori economici sau cameră de comerț, asociație/ consorțiu de operatori economici/ clustere, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea școlară, și prin care se stabilesc condițiile de colaborare, drepturile și obligațiile părților, precum și costurile asumate de parteneri.
(2) Modelul contractului de parteneriat este prezentat în anexa nr. 1 la prezenta metodologie.
Art. 10
(1) Învăţământul liceal tehnologic dual pentru nivelurile 3 și 4 de calificare, este organizat după clasa a VIII-a
(2) Învăţământul liceal tehnologic dual pentru nivelurile 3 și 4 de calificare, se organizează și funcționează de regulă, ca învăţământ cu frecvenţă, cursuri de zi.
(3) Durata studiilor în învăţământul liceal tehnologic dual pentru învățământul de masă este de 4 ani, în conformitate cu planurile-cadru aprobate prin ordin al ministrului
educaţiei și cercetării pentru învățământul liceal tehnologic
(4) Durata școlarizării elevilor cu CES se stabilește în funcție de nevoile individuale, de tipul și nivelul de severitate a dizabilității și a CES, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării. Pregătirea prin învăţământul liceal tehnologic dual special se realizează având în vedere prevederile legale și planurile-cadru aplicabile pentru acest tip de învățământ, aprobate prin ordin de ministru al educației și cercetării.
(5) Finalizarea a cel puţin 3 ani în învățământul liceal tehnologic dual sau a 4 ani în învăţământul tehnologic dual special conferă elevului o calificare profesională de nivel
3 şi acces direct pe piaţa muncii, în baza unui examen de certificare a calificării profesionale.
(6) Elevii pot continua studiile în cadrul aceluiaşi liceu, în vederea participării la examenul de bacalaureat. Promovarea examenului de bacalaureat le conferă nivel 4 de calificare,
conform Cadrului naţional al calificărilor. Examenul de certificare a calificării profesionale poate fi echivalat, după caz, cu proba E din cadrul examenului de
bacalaureat, în cazul în care absolventul a luat minimum nota 5 (cinci) la această probă, conform prevederilor legii învățământului preuniversitar.
(7) După absolvirea clasei a XII-a, elevii care aleg să nu participe la examenul de bacalaureat pot obţine certificat de calificare profesională de nivel 4, în baza unui examen de
certificare a calificării profesionale, care conferă dreptul de acces pe piaţa muncii sau accesul în învăţământul postliceal

 

OR D I N pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea, funcționarea și accesul în învățământul liceal tehnologic dual, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării*) integral AICI 

 

 

Metodologia privind organizarea, funcționarea și accesul în filiera tehnologică, durata și conținutul programelor de pregătire profesională, contractul-cadru de parteneriat, contractul individual de pregătire practică, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării

 

CAPITOLUL I: Dispoziții generale

CAPITOLUL II: Organizarea și funcţionarea învățământului liceal tehnologic

SECȚIUNEA 1: Cadrul de organizare și funcționare

SECȚIUNEA a 2-a: Curriculumul în învățământul liceal tehnologic

SECȚIUNEA a 3-a: Evaluarea în învățământul liceal tehnologic

SECȚIUNEA a 4-a: Susținerea participării elevilor în învățământul liceal tehnologic

SECȚIUNEA a 5-a: Susținerea financiară a învățământului liceal tehnologic

CAPITOLUL II: Pregătirea practică în învățământul liceal tehnologic, parteneriatul cu operatorii economici

SECȚIUNEA 1: Pregătirea practică în învățământul liceal tehnologic

SECȚIUNEA a 2-a Contractul-cadru de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor din învățământul liceal tehnologic

SECȚIUNEA a 3-a: Contractul individual de pregătire practică pentru formarea profesională a elevilor din învățământul liceal tehnologic

CAPITOLUL III: Planul de școlarizare

CAPITOLUL IV: Accesul în filiera tehnologică a liceului

CAPITOLUL V: Continuarea studiilor după clasa a XI-a în cadrul liceului tehnologic

CAPITOLUL VI: Modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării în învățământul liceal tehnologic

CAPITOLUL VII: Dispoziții tranzitorii și finale

ANEXA Nr. 1 la Metodologia privind organizarea, funcționarea și accesul în filiera tehnologică, durata și conținutul programelor de pregătire profesională, contractul-cadru de parteneriat, contractul individual de pregătire practică, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării

ANEXA Nr. 1 la Contractul- cadru de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul liceal tehnologic, nr…………/….………

ANEXA Nr. 2 la Contractul-cadru de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul liceal tehnologic, nr………

ANEXA Nr. 3 la Contractul-cadru de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul liceal tehnologic, nr…………/….……….

ANEXA Nr. 2 la Metodologia privind organizarea, funcționarea și accesul în filiera tehnologică, durata și conținutul programelor de pregătire profesională, contractul-cadru de parteneriat, contractul individual de pregătire practică, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării

ANEXA Nr. 3 la la Metodologia privind organizarea, funcționarea și accesul în filiera tehnologică, durata și conținutul programelor de pregătire profesională, contractul-cadru de parteneriat, contractul individual de pregătire practică, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării

 

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și