Înot de anduranță : Dunărea, drumul care începe înainte de apă – Apa înseamnă viață ! InfoCons te informează

Înot de anduranță : Dunărea, drumul care începe înainte de apă – Apa înseamnă viață ! InfoCons te informează

Înot de anduranță : Dunărea, drumul care începe înainte de apă – Apa înseamnă viață ! InfoCons te informează.

Înaintea celor 115 kilometri, am învățat că un vis mare are nevoie de oameni.

Mihai Badea

În 2021 am înotat 115 kilometri pe Dunăre. Cifra aceasta a rămas, firește, legată de numele meu. Dar, dacă mă întrebați astăzi ce îmi amintesc mai întâi din acea experiență, nu distanța este primul lucru care îmi vine în minte. Îmi vin în minte oamenii. Cei pe care îi cunoșteam deja și cei pe care i-am întâlnit atunci când lucrurile păreau să se complice. Oameni fără de care povestea ar fi arătat cu totul altfel.

După anul 2020, cu lacurile Beliș, Vidraru, Bicaz și Razelm în urmă, simțeam că am intrat pe un drum de pe care nu mai voiam să mă întorc. Nu pentru că trebuia să adun distanțe tot mai mari, ca pe niște trofee. Ci pentru că fiecare experiență îmi deschisese o întrebare nouă. Cât pot să merg? Ce se întâmplă cu mine după multe ore în apă? Și, poate mai important, cine devin în tot acest timp?

Dunărea a apărut firesc în gândurile mele. Un fluviu pe care îl cunoaștem cu toții din geografie, din călătorii, din poveștile țării noastre. Pentru mine urma să devină altceva: un loc în care să mă întâlnesc din nou cu propriile limite. Știam că Paul Georgescu și Avram Iancu parcurseseră deja distanțe impresionante pe fluviu. Îi priveam cu respect și înțelegeam că un asemenea proiect nu se poate trata ca un simplu antrenament prelungit.

Inițial, împreună cu Bogdan, ne-am gândit la traseul de la Baziaș, acolo unde Dunărea intră în România, până aproape de Orșova. Veneam după experiențe împărtășite și după multe lecții învățate unul lângă celălalt. Numai că o asemenea încercare presupunea o organizare complicată. Fiecare avea nevoie de propria echipă, de propria structură de sprijin. Drumurile noastre s-au separat pentru această provocare. Prietenia nu.

Nu mi s-a părut niciodată că o prietenie adevărată trebuie să însemne că faci totul împreună. Uneori, respectul se vede tocmai în libertatea pe care i-o lași celuilalt să-și urmeze drumul. Eu aveam de pregătit propria mea cursă. Și începeam să descopăr că dificultatea nu stătea doar în kilometrii pe care urma să-i înot.

Când spui că vrei să înoți mai bine de o sută de kilometri, mulți se gândesc imediat la antrenament, la brațe, la rezistență. Toate sunt importante. Dar, înainte să intri în apă, trebuie să existe oameni care să se ocupe de ceea ce tu nu poți controla de acolo: ambarcațiuni, siguranță, orientare, coordonare, decizii. Oricât te-ai pregăti, în mijlocul fluviului nu poți fi și înotător, și organizator, și omul care rezolvă orice problemă.

Pregătirea mea a avut și o parte tăcută. În orele de antrenament îmi imaginam Dunărea. Încercam să-mi găsesc ritmul și să-mi obișnuiesc mintea cu ideea unui efort care nu se măsoară doar în minute. Apa îmi oferea acel spațiu în care gândurile se așază altfel. Nu dispăreau întrebările și nici îndoielile. Dar învățam să stau cu ele fără să mă grăbesc să le alung.

Cu cât se apropia ziua plecării, cu atât devenea mai clar că nu toate lucrurile se vor desfășura după plan. O rezervare greșită pentru cazarea echipei a creat o problemă exact când aveam nevoie de liniște. Nu este genul de întâmplare pe care o povestești cu plăcere în timp ce se petrece. În acel moment, te întrebi cum vei rezolva totul și dacă mai ai timp.

Dar tocmai această încurcătură m-a dus la Casa Luca. Acolo l-am cunoscut pe Luca, un om care avea să conteze mult în ceea ce a urmat. Dacă rezervarea ar fi fost făcută corect, poate că drumurile noastre nu s-ar fi întâlnit atunci. Nu spun că orice problemă ascunde obligatoriu un noroc. Spun doar că, privind în urmă, unele întâmplări care te înfurie la început capătă un sens neașteptat.

Apoi a apărut o altă problemă, mai serioasă. Unul dintre skipperi nu a mai putut ajunge. Cu numai o zi înainte de start, nu aveam cine să conducă una dintre bărcile necesare. Era o situație care putea afecta întreaga cursă. Puteam să fiu oricât de pregătit fizic: fără oamenii potriviți și fără condițiile necesare de siguranță, pregătirea mea nu era suficientă.

Luca mi l-a prezentat atunci pe Ciprian Stoicovici. Îmi amintesc întâlnirea cu el ca pe una dintre acele întâlniri în care simți imediat că poți avea încredere în omul din fața ta. Ciprian a venit împreună cu fiul său, Casi. Nu aveam cum să știu, în clipa aceea, cât de importante aveau să devină prezența și calmul lor pentru echipa noastră.

Îmi place să cred că am învățat să recunosc oamenii care nu au nevoie să vorbească mult ca să ofere siguranță. Ciprian a fost unul dintre ei. În jurul unei provocări mari apare adesea agitația: fiecare întreabă, verifică, propune, se teme să nu lipsească ceva. Prezența unui om care știe să rămână limpede la minte schimbă atmosfera. Uneori acesta este ajutorul de care ai cea mai mare nevoie.

În tot acest timp, aveam alături și prieteni vechi. Marius Grigore, deși urma să fie observator pe barca lui Bogdan, era preocupat de ceea ce se întâmpla cu echipa mea. Îi simțeam grija. Dan Pârjolea, pe care îl cunoscusem la Bicaz, avea să fie din nou lângă mine, de data aceasta într-o încercare mult mai lungă. Sunt legături care nu se explică prin numărul de ani de când cunoști pe cineva, ci prin felul în care omul acela se poartă când ai nevoie de el.

Și familia mea făcea parte din poveste. Alex, fiul meu cel mare, urma să fie în barcă, atent la ceea ce se întâmpla pe traseu. Pentru mine, prezența lui avea o greutate aparte. Sunt tată și sunt obișnuit să cred că eu trebuie să am grijă de copiii mei. Dar viața aduce și momente în care accepți sprijinul lor. Nu este o slăbiciune. Este una dintre bucuriile unei relații care crește odată cu voi.

Mă gândesc și la Sorin Rudeanu, omul la care m-am gândit de la început când mi-am alcătuit echipa. Sunt oameni care se implică fără să aștepte să li se spună la fiecare pas ce au de făcut. Pentru o provocare ca Dunărea, această responsabilitate valorează enorm. Când știi că cineva verifică lucrurile cu atenție, poți să-ți păstrezi energia pentru ceea ce numai tu poți face.

Până atunci, mă gândisem mult la limitele mele. La cât pot înota, cât pot rezista, cât de departe pot ajunge. În preajma Dunării am început să mă gândesc mai atent și la responsabilitatea pe care o aduce o asemenea încercare. Față de cei care mă însoțeau, față de familie, față de oamenii care credeau în mine. Când cineva își pune timpul și energia în visul tău, visul nu mai este numai al tău.

Nu vreau să idealizez acele zile. Au fost emoții, griji și probleme concrete de rezolvat. Am avut momente în care nu știam cum se vor lega toate lucrurile. Tocmai de aceea mi-au rămas atât de vii în memorie. Un proiect mare nu se construiește numai din fotografiile frumoase de la final. Se construiește și din telefoane, schimbări de plan, oameni care vin când ai nevoie de ei și decizii luate sub presiune.

Pe 12 august 2021 urma să înceapă înotul propriu-zis. Dunărea mă aștepta cu tot ceea ce nu puteam prevedea. Înainte de primul braț, însă, primisem deja o lecție. Aveam nevoie de pregătire, desigur. Aveam nevoie de curaj și de răbdare. Dar aveam nevoie, mai ales, să accept că nu pot face singur totul.

În apă, fiecare mișcare urma să fie a mea. În spatele fiecărei mișcări aveau să fie, însă, mulți oameni. Poate că aceasta este cea mai importantă diferență dintre o ambiție și un proiect care prinde viață: ambiția poate începe într-un singur om, dar drumul lung se construiește împreună.

Cei 115 kilometri au devenit, în timp, o cifră ușor de rostit. Pentru mine, înainte să fie o cifră, au fost nume, chipuri și mâini întinse exact când aveam nevoie de ele. Așa a început Dunărea mea. Nu cu primul braț, ci cu oamenii care m-au ajutat să ajung la start.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și