Consumatorul care a contractat un credit in franci elevetieni la un curs de 2 lei, curs care pana in prezent s-a dublat, a dat in judecata institutia financiara cu care a avut incheiat contractul de credit, iar Tribunalul Bucuresti a decis inghetarea schimbului valutar franc elvetian-leu la valoare acestuia din momentul semnarii contractului.

Consumatorul va plati creditul in continuare in lei, iar schimbul valutar a fost stabilit la 2,1 lei pentru un franc elvetian.

InfoCons (www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!*

*Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal