InfoCons protectia consumatorilor de produse apicole : CALITATEA VENINULUI DE ALBINE
Veninul de albine este un produs secretat de glandele de venin şi eliminat de către albinele lucrătoare sub acţiunea unor stimuli externi. Înţepătura de albine reprezintă un act reflex de apărare cu ajutorul aparatului vulnerant- organ specializat în funcţia de apărare.
Veninul constituie mijlocul de atac şi de apărare de care dispun numai albinele lucrătoare. Trântorii şi matca nu au glande secretoare de venin, deci nici aparat de expulzare şi de injectare a lui.
Mecanismul secreţiei şi utilizării veninului de către albine
Ca şi ceara şi lăptişorul de matcă, veninul este un produs de secreţie, deci are origine strict endogenă. Albinele lucrătoare posedă două glande de venin: glanda acidă şi glanda alcalină. Secreţia acestora se colectează prin intermediul canalelor glandulare în vezica veniniferă unde se acumulează şi se stochează. Dezvoltarea maximă a glandelor de venin are loc la vârsta de 15-20 zile a albinei lucrătoare după care începe să involueze iar cantitatea acumulată în vezica veniniferă a unui individ este de cca. 0,3 mg.
Cantitatea de venin este dependentă de vârsta albinelor, hrana acestora şi de sezon. La eclozionare albinele nu au venin, la 6 zile acestea au 0,15 mg, la 11 zile 0,21 mg şi la 15 zile 0,3 mg.
Albinele folosesc veninul ca mijloc de apărare sau de atac împotriva vieţuitoarelor animale care le ameninţă existenţa, le sustrage agoniseala sau le tulbură activitatea şi confortul. De asemenea, după ce trântorii şi-au îndeplinit misiunea sunt omorâţi de albinele lucrătoare tot prin injectare de venin şi apoi cadavrele lor sunt scoase din stup.
InfoCons protectia consumatorilor de produse apicole : CALITATEA APILARNILULUI
Colectarea veninului
După studierea compoziţiei chimice şi a funcţiilor benefice pentru sănătatea omului s-a trecut la simularea producţiei intensive a veninului de către albine, la colectarea şi valorificarea lui ca cel mai scump produs apicol. S-au imaginat şi construit aparate speciale care îndeplinesc două cerinţe de bază:
- excitarea albinei pentru a-i declanşa reflexul de înţepare şi de expulzarea veninului;
- în urma înţepăturii acul şi anexele lui nu rămân în substrat, nu se smulg de corpul albinei, deci sănătatea ei nu este periclitată.
Prin aceste două însuşiri ale aparatului se poate obţine veninul de la majoritatea albinelor lucrătoare, recoltări pentru un sezon apicol.
Principalele componente ale aparatelor uzuale sunt:
- generatorul de impulsuri electrice;
- grila de excitare conectată la generatorul de impulsuri, formată dintr-o reţea de fibre electrice;
- pelicula de înţepare cu structură laxă şi moale care să permită pătrunderea acului dar şi scoaterea lui după expulzarea veninului fără vătămarea albinei;
- placa de sticlă pentru colectarea şi fixarea veninului.
Aparatul se montează în preajma urdinişului sau în altă zonă convenabilă din stup. În momentul în care albinele vin în contact cu grila pusă sub tensiune sunt excitate şi înţeapă pelicula expulzând veninul în spaţiul dintre aceasta şi placa de sticlă. După saturarea plăcii cu venin, ea se scoate împreuna cu pelicula şi se ţine un timp convenabil într-un spaţiul uscat şi bine aerat pentru deshidratare. Uscarea nu trebuie făcută sub incidenţa luminii solare şi nici cu ajutorul vreunei surse de încălzire. După desprinderea peliculei veninul cristalizat se colectează de pe placă prin răzuire cu instrumente adecvate. Întrucât pulbera fină de venin este puternic iritantă se vor lua măsuri pentru protejarea ochilor şi a căilor respiratorii, precum şi măsuri pentru evitarea pierderilor. Produsul colectat se ambalează în borcane brune de sticlă ce se închid etanş şi se păstrează în spaţii uscate la întuneric.
Compoziţia chimică
Veninul de albine este un produs preponderent proteic. Proteinele din venin fac parte din grupa peptidelor deci au o structură relativ simlpă şi masă moleculară mică. De asemenea, alături de peptide există şi o fracţiune de aminoacizi în stare liberă. Particularităţile substanţelor azotoase fac ca veninul să fie uşor şi complet solubil în apă, iar al încălzire soluţia să rămână perfect clară, fără semne de precipitare. Principalele fracţiuni proteice izolate din venin sunt melitina care reprezintă cam 55% din conţinutul proteic total şi apamina, în jur de 2%. Un aspect particular îl constituie conţinutul bogat de histamină, care poate ajunge până la 1%, precum şi prezenţa acidului formic.
Veninul are un conţinut enzimatic foarte bogat, din care se detaşează hialuronidazele, fosfatazele şi fosfolipazele.
InfoCons protectia consumatorilor de produse apicole : CALITATEA CERII DE ALBINE
Caracterisitici organoleptice
Veninul produs de albine este un lichid incolor. Prin cristalizare devine o pulbere fină de culoare albă cu structură strălucitoare, fără aglomerări, fără impurităţi vizibile cu ochiul liber, cu lupa sau cu microscopul. Dacă nu este protejat împotriva oxidării, îşi schimbă treptat culoarea în brun-gălbui. Este puternic iritant şi la manipularea neatentă provoacă spontan reflexe de lăcrimare şi strănut. Este uşor şi complet solubil în apă formând soluţie clară. Greutatea moleculară mică a componentelor veninului de albine face ca soluţia de venin să fie termorezistentă. Prin încălzire pe baia de apă la fierbere soluţia în concentraţie de 1% îşi păstrează claritatea fără a căpăta nuanţă opalescentă. De asemenea, în soluţie nu trebuie să se observe particule în suspensie, aderente la pereţii eprubetei sau depunere de sediment şi nici insule uleioase la suprafaţă.
Caracteristici fizico-chimice
- pH 4,5-5,5
- substanţe azotoase exprimate
în echivalent proteină % 65-75
- cenuşa %, max. 4
- umiditatea %, max. 7
Reacţii de identificare:
Cu reactivul Millon formează un precipitat de culoare roşie cărămizie; cu reactivul Nessler precipitat de culoare cenuşie gălbuie; cu acidul azotic la cald precipitat de culoare galbenă; cu ninhidrina culoare albastră violacee; cu soluţia de sulfat de cupru în mediu alcalin culoarea violetă.
Reacţii de precipitare:
Cu acetona şi cu alcoolul etilic formează un precipitat discret (nuanţă opalescentă). Acelaşi aspect se observă şi la saturarea soluţiei cu sulfat de amoniu.
Degradarea veninului
Veninul de albine este un produs foarte labil. Degradarea lui se produce ca urmare a practicilor greşite în recoltare şi conservare.
Raclarea veninului de pe placa umedă, insuficient deshidratată, păstrarea lui în recipiente defectuos închise şi în spaţii umede sau sub incidenţa luminii solare favorizează degradarea chimică a unor componente sau pierderea altora prin volatilizare lentă. Defectul se exteriorizează prin aglomerarea parţială a pulberii sub formă de cocoloaşe mici, dispariţia aspectului cristalin strălucitor şi înlocuirea lui cu aspect mat, amorf. Culoarea capătă tentă cenuşie sau gălbuie, iar solubilitatea în apă devine incompletă, cu particule fine în suspensie sau depunere de sediment. Degradarea este foarte pronunţată atunci când apicultorul expune placa cu venin deasupra unei oale cu apă care fierbe în scopul uşurării operaţiilor de raclare. În condiţiile temperaturii înalte şi a umidităţii excesive are loc inactivarea componentelor labile, cum ar fi enzimele, în special hialuronidazele.
Veninul de albine are un conţinut bogat de hialuronidaze care-i conferă însuşiri binefăcătoare în stările patologice respective. Aceste enzime sunt foarte labile, încât prin practicile greşite de recoltare şi conservare a veninului ele se distrug în mare parte.
O situaţie frecventă de degradare a veninului o constituie impurificarea lui cu propolis. În cazul în care colectorul de venin este deconectat de la generatorul de impulsuri şi ţinut în stup mai mult timp în stare de repaus, apare fenomenul de propolizare a grilei şi a peliculei de înţepare, ceea ce îngreunează foarte mult desprinderea lor de cadrul de fixare. În urma şocului electric unele albine pot expulza veninul şi pe suprafaţa peliculei, înainte de înţeparea propriu zisă. În tentativa de a obţine cât mai mult venin unii apicultori recoltează şi produsul de pe suprafaţa peliculei împreună cu propolisul, impurificând şi depreciind astfel întreaga cantitate de venin. În acest caz veninul are aspect amorf cu frecvente aglomerări şi culoarea maronie. Solubilitatea în apă nu mai este completă, iar particulele insolubile sunt evidente. La încălzire particulele de propolis se topesc şi se separă la suprafaţă sub formă de mici picături uleioase sau aderă de pereţii eprubetei. De asemenea, soluţia are tentă gălbuie şi aspect uşor opalescent, iar la mirosire se decelează mirosul discret de propolis.
Generatorul de curent poate declanşa la albine reflexul de regurgitare sau de defecare concomitent cu cel de înţepare, murdărind astfel pelicula şi în final impurificând veninul. Modificările organoleptice sunt asemănătoare ca şi în cazul impurificării cu propolis, cu deosebirea că particulele insolubile din soluţia încălzită nu se topesc deci nu capătă aspect uleios, iar aspectul soluţiei este mai pronunţat opalescent şi nu se percepe mirosul de propolis.
Falsificările veninului
Albuşul de ou întins în strat subţire, uscat, raclat şi mojarat, formează o pulbere cristalină care imită foarte bine veninul de albine.
Dizolvat în apă şi agitat energic formează spumă abundentă. La încălzire soluţia devine pronunţat opalescentă sau precipită cu formarea de flocoane albe în suspensie.
Reacţia chimică este slab alcalină (pH-ul mai mare de 7).
Laptele praf. Pulberea este amorfă, fără aspect cristalin strălucitor. Dizolvat în apă formează o soluţie pronunţat opalescentă cu aspect lactescent. După acidulare cu câteva picături de acid clorhidric şi încălzire la fierbere, în soluţie se formează precipitat floconos.
pH-ul soluţiei se situează în preajma valorii de 6,5, deci depăşeşte valoarea maximă de 5,5 de la venin.
Reacţia Fehling de identificarea lactozei, pozitivă.
Amidonul sau făina de cereale. Pulberea are aspect amorf, fără structură cristalină. În apă rece pulberea nu este solubilă şi formează o suspensie opalescentă care după repaus depune sediment albicios. Prin încălzire prelungită pe baia de apă la fierbere pulberea se dizolvă şi soluţia se clarifică.
Reacţia specifică de identificare cu iodul este pozitivă (culoarea albastră).
Zahărul pudră. Pulberea are aspect fin cristalin, asemănătoare cu veninul. Prin încălzire la flacără pe spatulă metalică formează caramelul uşor de identificat după aspect şi miros. Este uşor solubil în apă, iar soluţia are aspect perfect limpede la rece şi la cald. După hidroliza acidă, reacţia Fehling a soluţiei este intens pozitivă. Reacţiile de identificarea proteinelor, negative.pH-ul soluţiei mai mare de 5,5.
Utilizări
Ca şi mierea de albine, veninul de albine are numeroşi compuşi chimici complecşi care au proprietăţi curative deosebite.
Studiile arată că proprietăţile analgezice si imuno-modulatoare puternice, precum şi unele componente anti-inflamatorii, ajută la reducerea inflamaţiilor şi promovează vindecarea. El poate fi administrat direct sau pe cale parentală (injecţii), singur sau în asociere cu corticoizi.
Metode recente de tratament constau în aplicarea de injecţii, aplicarea terapiei cu venin de albine în puncte de acupunctură (apipunctura) conform medicinei orientale. Pentru evitarea durerilor asociate tratamentului clasic cu înţepături de albine sau injecţiile, veninul de albine este componetul activ al unor unguente şi linimente cu aplicare locală sau tehnici fitoterapeutice.
Semnat :
Dr. Spulber Roxana Cercetător științific
Director General
Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultura S.A.
